Lumea

Soluția găsită de Mugur Mihăescu pentru combaterea crizei din România: „Așa se face”

Ce soluție a găsit Mugur Mihaescu pentru combatere crizei din România. El a transmis în stilul caracteristic un mesaj dur, presărat cu multe ironii la adresa guvernanților, în care le-a indicat soluția pentru a scăpa de inflație. În plină criză energetică, când toată lumea vorbește despre economie, comediantul-antreprenor, celebru pentru personajul Garcea, se adresează în mod direct politicienilor aflați la putere.

Soluția găsită de Mugur Mihăescu pentru combaterea crizei din România

În mesajul lui Mugur Mihăescu adresat guvernanților, acesta a dat soluția pentru combaterea inflației. Actorul susține că nu a studiat economia, ci face parte dintre aceia care dau „de papa” la oameni, aceia care plătesc salarii, taxe, şi impozite.

„Bă, Virgile, credeam că dacă este vacanţă, e concedii, mă laşi în pace şi pe mine, te lăsam şi eu în pace pe tine, dar tu, nu: Batman, Batman. Mă sfătuieşti tu pe mine să îmi închid eu becul în casa mea.

Păi, iete, mă, Virgile, îl închisei. Îl închisei să fac economie, că are 12 waţi. Dar pe partea ailaltă, tot voi ne sfătuiţi să ne luăm maşini electrice care are 14 kilowaţi.

Păi, bă, Virgile, nu ştiu cu cine ai făcut tu aritmetica, la mine kilo înseamnă… nu-mi iese la economie kilo. Aşa că, bă, Virgile, şi cu Marcele, şi cu Ciuculică, dacă vrei să învăţăm despre aritmetică, hai să învăţăm aşa.

Un milion două sute de mii de bugetari. Înţelegi? Dă afară 500.000 din ei, ăia pe care îi ţineţi acolo numai să vă voteze. Ăia de prin administraţii, de prin regii, rude, neamuri, deh, că pe merit nu aţi angajat nici pe dracu, că ăia nu vă votează.

Daţi-i afară pe ăia şi revenim la artimetică. Ori o mie de euro salar pe cap de vită furajată ori 12 luni egal şase miliarde de euro la buget. Economie. Adică reducere de deficit bugetar”, a fost mesajul transmis de Mugur Mihăescu.

„Ca să scapi de inflaţie”

Mugur Mihăescu își continuă demonstrația și dă soluția pentru ieșirea din inflație: diminuarea cheltuielii bugetare.

„Înţelegi, Marcele? Nu măreşti taxele şi impozitele şi pui presiune pe fraierii ăştia care muncesc. Scapi de ăia care te votează. Poţi să faci treaba asta?

Păi nu poţi, Marcele, că sună telefoanele. Aoleu, o dă afară pe nepoata, pe cumnata. Nu se face aşa ceva în criză, că ne zisă Ciuculică. Păi, bă, Ciuculică, exact asta se face în criză.

Ca să scapi de inflaţie. Eu nu am făcut economie, eu doar dau de papa la oameni, eu şi cu fraierii ăştia care suntem mediul de afaceri. Noi dăm papa.

Noi n-am făcut facultăţi, nu suntem încruntaţi, să apărem la televizor, nu avem cravăţi, că noi nu ştim nici să vorbim româneşte. Noi doar plătim salarii şi taxe, şi impozite.

Dar îţi spun eu ce să faci ca să ieşi din inflaţie. Aşa se face. Se diminuează, cum se zice la şcuală la voi, se diminuează cheltuiala bugetară”, a conchis Mugur Mihăescu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *