Șomeri de tineri, pentru că au o dizabilitate

Dumitru Focşa utilizează scaunul rulant. Tânărul povesteşte că procesul de angajare a unei persoane cu dizabilităţi în Republica Moldova este foarte dificil: „Am trecut prin mai multe etape, plăcute şi neplăcute. De exemplu, mi se întâmpla ca angajatorul să mă invite la interviu fără ca să-mi citească atent CV-ul. După ce îi comunicam că sunt utilizator de scaun rulant, acesta nu mă mai telefona pentru a stabili întâlnirea. Au fost şi cazuri pozitive, când eram primit la serviciu, dar era imposibil să mă deplasez până la etajul doi sau trei, din cauza infrastructurii neadaptate”, explică Dumitru.

După mulţi ani de aşteptări şi de bătut pe la uşi, astăzi tânărul este angajatul unei companii care are puse la punct toate necesităţile persoanelor cu dizabilităţi: „Am fost întâlnit foarte deschis, fără ca cineva să facă ochii pătraţi. Lucrez la etajul şapte şi am acces peste tot – la cantină, bucătărie și alte săli. Este primul meu loc de muncă oficial”, spune tânărul, care e absolventul unei facultăţi de economie.

Angajatorii, fără facilităţi fiscale

Cazul lui Dumitru este unul dintre puţinele de succes. Majoritatea angajatorilor refuză să primească persoane cu dizabilităţi pe motiv că vor suporta cheltuieli adiţionale pentru crearea condiţiilor necesare la locul de muncă. Potrivit specialiștilor, lipsa facilităților fiscale și deficiențele de comunicare fac mai dificil procesul de angajare.

„Deşi avem o legislaţie destul de bună cu privire la persoanele cu dizabilităţi, nu există mecanisme de implementare. Adică nu permite nici angajatorilor, nici persoanelor cu dizabilităţi, nici statului să controleze situaţia angajării în câmpul muncii. Potrivit legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, angajatorii sunt obligaţi să ia la lucru persoane cu dizabilităţi dacă au mai mult de 20 de angajaţi. Însă statul nu vine cu niciun suport sau vreo contribuţie pentru ei. De exemplu, o persoană cu dizabilităţi, conform Codului Muncii, lucrează şase ore pe zi, şi nu opt, iar angajatorul este obligat să-i plătească opt ore”, a declarat Ludmila Iachim, coordonator de proiecte în cadrul Asociaţiei „Motivaţie” din Chișinău.

Reprezentanţii Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei zic că depun eforturi considerabile ca în câmpul muncii să fie încadrate cât mai multe persoane cu dizabilități, doar că statul este sărac și acest fapt determină situația pe care o avem. „Suntem permanent într-un proces de lucru pentru a ameliora ceea ce avem. În ultimii ani am îmbunătăţit cadrul legal pentru a asigura pe deplin drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Va fi modificat Codul Contravențional care prevede sancțiuni mai aspre pentru nerespectarea prevederilor de angajare. Cu toate acestea, vreau să menționez că nu este necesar ca toate locurile să fie adaptate. La unii dizabilitatea este aproape invizibilă. Vrem să oferim suport pentru angajatori, facilități fiscale, dar pentru asta e nevoie de mijloace financiare. Când le vom avea, vor începe și schimbările”, a opinat şeful Direcţiei politici de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi, Vasile Cuşca.

Din experienţa de succes a altor state

În lume, persoanele cu dizabilităţi devin antreprenori, fermieri, angajaţi la uzine, medici, profesori, vânzători, şoferi, artişti şi tehnicieni. În Polonia fiecare angajator care doreşte să angajeze o persoană cu dizabilităţi vine într-o agenţie specială de stat unde depune o cerere. Un evaluator din cadrul agenţiei analizează locurile de muncă şi vine cu un set de recomandări. În baza acestor recomandări se îndeplinesc, din contul statului, lucrările de adaptare ale locului de muncă. Apoi se încheie un contract cu angajatorul pe un termen de cel puţin doi ani, în care el îşi asumă responsabilitatea de a primi la muncă persoana respectivă. Tot statul vine cu un suport financiar pentru a plăti diferenţa de două ore.

În 2013, Ministerul Economiei al RM a format un grup de lucru pentru elaborarea unui proiect de lege privind antreprenoriatul social ce va scuti angajatorii de unele impozite în cazul în care aceştia vor crea condiții de muncă pentru persoanele cu nevoi speciale. Experţii spun că dacă legea ar fi votată și la noi, am putea repeta succesul statelor europene care deja au adoptat-o şi unde 60% din persoanele cu dizabilităţi sunt angajate. „Guvernul încă nu a propus acest proiect la Parlament. El este destul de general și trebuie să se muncească asupra lui. Dacă ar fi interesați cei de la guvernare, lucrurile s-ar mișca mai repede, dar așa, nu știu când vom avea votat acest proiect”, a afirmat Igor Meriacre, director executiv al Asociației „Motivație" din Chișinău.

Locuri de muncă, în aşteptare

Pe parcursul anului 2015, Inspecţia Muncii a realizat verificări în 843 de unităţi economice care dispun de un efectiv de personal de 20 şi mai mulţi angajaţi. Dintre acestea, 84 de unităţi au rezervat 280 de locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi, iar în 91 de unităţi activau 321 de persoane. La 47 de unităţi se ducea evidenţa cererilor de angajare a persoanelor cu dizabilităţi. Administraţia de la 14 unităţi vizitate au informat Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) despre locurile de muncă vacante rezervate.

„Noi am găsit încălcări la unii agenţi economici. Încălcările erau făcute intenționat sau pentru că nu cunoșteau legislația. Dar avem şi situaţii în anumite localităţi când persoanele cu dizabilităţi nu se adresează la unităţile economice, iar agenţii nu pot menţine locul vacant pentru mult timp. Noi nu aplicăm amenzi, dar constatăm încălcările din legislație și le trimitem instanțelor de judecată care aplică sancțiunile”, a declarat directorul adjunct al Inspectoratului de Stat al Muncii, Igor Ciloci.

Instituții de învățământ neadaptate

O altă problemă cu care se confruntă tinerii cu dizabilități la angajarea în câmpul muncii este lipsa pregătirii profesionale la nivel înalt: „Sunt mulţi angajatori care vor să primească persoane cu dizabilităţi, însă aceştia nu au capacităţi profesionale. Instituţiile de învăţământ profesional nu sunt amenajate corespunzător şi nu oferă suficiente condiţii pentru ca persoanele cu dizabilităţi să-şi dezvolte o carieră. Lipsesc manualele alternative, profesorii care posedă cunoştinţele necesare de comunicare cu tinerii cu dizabilităț și alte condiții. Însă nici acestea nu ar fi de ajuns. Mai e nevoie de rampe, mobilier, WC și alte unități. Avem puțini tineri cu dizabilități angajați în câmpul muncii”, subliniază Ludmila Iachim.

Ana, o tânără din orașul Călărași, de 22 de ani, a fost diagnosticată la naștere cu paralizie cerebrală infantilă. În pofida dizabilității, fata a absolvit nouă clase și școala de pictură. A mers și la o școală profesională, dar din cauza unui mic accident a fost nevoită să părăsească instituția.

Adaptate, la primul etaj

„M-am dus la școala profesională din Călărași să învăț de croitoreasă. După lecții ajutam la bucătărie. Într-o zi m-au rugat să aduc în camera cu legume un sac de produse din subsol. Am alunecat și am căzut. Nu am mai terminat școala. Cu părere de rău, instituția nu era adaptată pentru persoanele cu dizabilități. Da, m-au înmatriculat, colegii erau binevoitori, dar nu erau rampe, WC-uri etc.”, povestește tânăra.

Ministerul Educaţiei recunoaşte că există carenţe în învăţământul profesional și declară că ele vor fi înlăturate treptat. „Multe edificii sunt din anii 1950-1970, iar în cazul lor este imposibilă adaptarea cu rampe de acces până la ultimul etaj. Totuşi, dacă se înmatriculează o persoană cu dizabilităţi, atunci administraţia instituţiei găseşte modalităţi prin care să-i asigure învăţământul. Avem două școli profesionale în RM și cunoaștem că nu sunt destule locuri, dar politica de incluziune spune că aceștia trebuie să meargă de rând cu toții. Noi nu avem restricții la nivel de sistem, chiar promovăm ideea de a merge la școlile profesionale. Însă tinerii cu dizabilități trebuie să facă față profesiei”, a opinat specialistul Direcţiei învăţământ secundar profesional şi mediu de specialitate, Silviu Gîncu.

Comisia Medicală – „instabilă”

Recent, Ana a fost la ANOFM. Acolo i-au propus să facă două săptămâni de cursuri de operator la calculatoare, chiar dacă dorința fetei era alta: „Am vrut să învăț ca manichiuristă, iar Comisia Medicală nu mi-a permis, pe când cei de la ANOFM au zis că pot face față muncii, deoarece am făcut pictura. Cei de la Comisie au zis că nu e posibil, fiindcă se lucrează cu ustensile ascuțite – cuțitașe, pilitori, iar mâna mea stângă nu e dezvoltată complet, așa că pot să practic doar operator la calculatoare sau muncitor în bibliotecă. La începutul lunii iulie voi face două săptămâni de cursuri. Apoi, voi lucra operator. Am dorință, vreau să învăț o profesie, să lucrez și să fiu utilă țării”, explică entuziasmată Ana.

Stabilirea capacităţii de muncă este un alt impediment la angajare. „Foarte multe persoane cu dizabilităţi nu primesc un răspuns clar cu privire la ce profesii pot să practice şi care este programul lor de reabilitare atunci când se adresează la comisiile medicale de expertiză a vitalităţii şi capacităţii de muncă”, a spus Ludmila Iachim, coordonator de proiecte în cadrul Asociaţiei „Motivaţie”.

Proiecte sunt, bani ioc

Astfel, în 2013 a fost creat Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă. Directorul adjunct, Narcisa Mămăligă, spune că se încearcă permanent îmbunătățirea procesului de evaluare a persoanelor cu dizabilități.

„Evaluarea este constituită din două părți: medicală și socială. După evaluare, persoanei i se eliberează certificatul de dizabilitate. Suntem permanent în proces de îmbunătățire a actelor pe care le elaborăm și am introdus momentul ca aceste recomandări să fie consultate cu persoanele cu dizabilități ca să-și dea acordul. Anexat, se eliberează și un program de reabilitare și incluziune socială, care este constituit din patru compartimente: sectorul medical, social, activitatea profesională și reabilitare. Însă, reabilitarea profesională se pune abia pe roate. Adică, persoana care a făcut o profesie va fi recalificată și i se va oferi suport la angajare în câmpul muncii. Ne gândim cum să demarăm acest proiect, dar avem nevoie de finanțări”, conchide Mămăligă.

Angajatori cu stereotipuri

Centrul de Asistenţă Juridică pentru Persoane cu Dizabilităţi ajută tinerii să se angajeze în câmpul muncii în cadrul proiectului „Oportunități mai bune de angajare pentru Persoanele cu dizabilități din RM”. Ion Bulicanu, coordonator în cadrul Centrului, explică că unii tineri nu cunosc lucruri elementare ce țin de angajare:
„Am realizat o serie de traininguri ca să-i ajutăm pe tinerii cu dizabilități să se pregătească pentru angajare. I-am învățat cum să-și facă un CV atractiv, apoi i-am instruit cum să susțină cu brio un interviu în fața angajatorului. Ulterior, am identificat locurile de muncă în funcție de preferințele lor. Tinerii au fost asistați la interviuri. O problemă cu care se confruntă tinerii la angajare este că nu știu cum să se comporte la interviu. Alții nu au capacitățile necesare pentru jobul dorit sau le lipsește experiența de muncă. Am avut situații când unii tineri doreau să lucreze operator, dar nu cunoșteau calculatorul”, punctează Bulicanu.

Problema nu ține doar de capacitățile tinerilor cu dizabilități, dar și de stereotipurile angajatorilor. „Angajatorii se tem că acești tineri nu se vor descurca din cauza dizabilității și sunt reticenți din start. Ar trebui măcar să le dea o șansă ca să arate ce pot face. Cazuri de discriminare nu am întâlnit în mod direct, dar ele cumva sunt „camuflate”. Adică, nu le spun în față că problema ar fi dizabilitatea, dar că nu are experiență de muncă, nu corespunde jobului. Este greu să demonstrezi acest lucru. Dacă vin cinci persoane la interviu, dintre care una e cu dizabilități, și toți sunt la același nivel, atunci va fi luat cel fără dizabilități. Este nevoie de mediere în angajare, pentru că persoanele cu nevoi speciale pot munci, în cazul în care le permite dizabilitatea”, mai adaugă Bulicanu.

Dacă lucrezi, altfel trece viața

Elena și Irina sunt două tinere cu dizabilități din satul Răzeni, raionul Ialoveni. De doi ani, fetele lucrează la întreprinderea socială „Floare de Cireș” din Răzeni. Domeniile principale de activitate la întreprindere sunt prestarea serviciilor de alimentaţie publică (catering în Chişinău şi raionul Ialoveni) şi cultivarea legumelor ecologice în seră.

Elena și Irina (de la stânga la dreapta) sunt două tinere cu dizabilități din satul Răzeni, raionul Ialoveni, care lucrează ajutor de bucătar la o întreprindere socială din localitate.

Înainte de a fi angajate la întreprindere, fetele nu au mai lucrat niciodată, decât acasă, la treburile gospodărești.

„Așteptam ziua când mă voi duce la lucru dimineața și mă voi întoarce acasă seara, iar la sfârșit de lună îmi voi primi banii. Îmi place foarte mult ceea ce fac și mă strădui să fiu cât mai responsabilă. E foarte bine când muncești. Cunoști mulți oameni, înveți cum să comunici cu ei, mai ieși din casă și altfel trece viața. Până a munci, stăteam toată ziua în ogradă și aveam grijă de gospodărie”, povestește emoționată Elena, care are 31 de ani.

Elena nu știe să citească, să scrie sau să numere, fiindcă a mers la școală doar doi ani. Regretă că nu a terminat studiile, în schimb, e recunoscătoare și spune că Dumnezeu i-a făcut un dar și i-a dat un loc de muncă chiar în sat: „Știu că dacă aș fi terminat școala lucram în altă parte, dar ce să fac dacă nu se ține nimic de capul meu!? În schimb, eu mă bucur că pot munci și pot face un ban. Când avem zi liberă, spre seară telefonez șefului și-l întreb dacă ora când trebuie să venim la lucru nu s-a schimbat”, povestește Elena.

La Chișinău, cine ne va primi?

Irina era atât de nerăbdătoare să se deschidă întreprinderea, încât îl suna pe director în fiecare zi ca să-l întrebe dacă nu a uitat să o anunțe: „Îl sunam zilnic să-i aduc aminte că sunt și eu pe lista angajaților. Mai întâi am fost instruiți la Chișinău timp de patru luni, apoi ne-am întors în sat, unde am fost angajați la „Floare de Cireș”. Cât eram de bucuroasă când am mers pentru prima dată la lucru! Sincer, vara trecută nici nu voiam să-mi iau concediu. Parcă te simți altfel când ești om cu serviciu. Păcat că statul nu creează mai multe locuri de muncă pentru persoane cu nevoi speciale, deoarece mulți dintre noi chiar pot lucra”, explică tânăra în vârstă de 26 de ani, care-și dorește să devină educatoare.

Dorința comună a fetelor este ca această întreprindere să existe toată viața: „Nu vrem să ne imaginăm ce se va întâmpla dacă se va închide întreprinderea. Astea ne-ar face rău. La Chișinău, cine ne va primi!? Noi știm că totul va fi bine și că fiecare pai are umbra lui”, au mai spus fetele, entuziasmate și de mica lor excursie, organizată de către întreprindere la sfârșit de săptămână.

Potrivit datelor oficiale, în Moldova sunt peste 183 mii de persoane cu dizabilităţi. Rata angajării la muncă a acestora este de trei ori mai mică decât în rândul populaţiei generale.

Acest articol a fost elaborat în cadrul Proiectului „Abilitare prin comunicare” susținut de Reprezentanța SOIR în Moldova și dezvoltat de AO „Centrul Media pentru Tineri”. „SOIR și donatorii săi inițiali nu împărtășesc în mod obligatoriu opiniile exprimate în publicaţia dată și doar autorul este responsabil pentru conținut”.

Polina Cupcea