Sondaj: 60% dintre ucraineni ar susține apărarea R. Moldova în fața unui atac rusesc

Majoritatea cetățenilor din Ucraina susțin implicarea Forțelor Armate Ucrainene în apărarea statelor vecine și a țărilor baltice în cazul unui atac din partea Rusia. Potrivit unui sondaj realizat de Rating Group, 60% dintre respondenți sunt de acord ca armata ucraineană să apere inclusiv populația din R. Moldova.
Datele arată că sprijinul pentru apărarea R. Moldova este mai mare decât cel pentru Finlanda și Polonia, însă ușor mai redus comparativ cu statele baltice.
Astfel, 63% dintre respondenți ar susține apărarea Lituania, 62% – a Letonia, iar 61% – a Estonia.
În același timp, 59% dintre ucraineni ar susține apărarea Finlandei, iar 58% – a Poloniei.
Potrivit sondajului, aproape trei sferturi dintre respondenți, adică 73%, consideră că Forțele Armate ale Ucrainei protejează nu doar poporul ucrainean, ci și alte popoare europene de agresiunea rusă.
Doar 23% dintre cei intervievați cred că armata ucraineană luptă exclusiv pentru Ucraina.
Sociologii menționează că aceste percepții au rămas aproape neschimbate în ultimii patru ani.
Cercetarea relevă și o creștere a numărului de ucraineni care se opun retragerii complete a trupelor din regiunea Donețk în schimbul unor garanții de securitate oferite de SUA și statele europene. În martie, 62% dintre respondenți au calificat această opțiune drept „categoric inacceptabilă”.
Totodată, 71% dintre participanții la sondaj nu cred că negocierile actuale vor duce la o pace durabilă.
În ceea ce privește principalele temeri ale populației, respondenții au indicat drept cea mai mare frică posibilitatea ca propriii copii să crească în sărăcie. Printre cele mai mari preocupări se mai numără calitatea educației și sărăcia generală.
Autorii studiului notează că nivelul anxietății din societatea ucraineană este aproape dublu față de media europeană, pe fundalul războiului și al insecurității prelungite.
Sondajul a fost realizat în perioada 15–17 aprilie, prin metoda interviurilor telefonice, pe un eșantion de 1.000 de respondenți. Marja de eroare este de maximum 3,1%.
Rating Group este una dintre cele mai mari instituții de cercetare sociologică din Ucraina și activează din anul 2008.

