Actualitate

Sondaj: Cetățenii sunt cei mai mulțumiți de activitatea lui Igor Dodon, Maia Sandu și Pavel Filip

Cu toate acestea, popularitatea lui Dodon a scăzut considerabil. În iulie, fiecare al doilea participant la sondaj a spus că are încredere în Igor Dodon. S-a redus încrederea și în Maia Sandu și Pavel Filip. Astfel, dacă în iulie 36% dintre cei chestionați au apreciat activitatea liderului PAS cu note de 7-10, atunci în decembrie – 33%. Aceeași tendință este și în cazul șefului Cabinetului de miniștri – 33% dintre cetățeni apreciază pozitiv activitatea lui Pavel Filip acum, comparativ cu 36% în iulie. Ratingul președintelui PPDA, Andrei Năstase, a scăzut de la 27% în iulie la 23% în decembrie. Iar singurul care a înregistrat o creștere a popularității este liderul PDM, Vlad Plahotniuc. 21% dintre participanții la sondajul IMAS din decembrie au apreciat cu note de 7-10 activitatea politicianului, față de 20% în iulie.

Același sondaj arată că este în scădere și popularitatea PSRM. Astfel, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, socialiștii s-ar bucura de susținerea a 32,3% dintre alegătorii cu opțiune de vot clară. Comparativ cu sondajul din iulie, intenția de vot a scăzut pentru socialiști cu 10,5 puncte procentuale. O ușoară creștere se atestă în cazul PAS. Pentru formațiunea Maiei Sandu ar vota 21,4% dintre moldovenii cu opțiune clară, comparativ cu 19,2% în iulie. În creștere este și Partidul Democrat din Moldova – ponderea celor deciși să îl voteze este de 16,1% (11,5%). Partidul Platforma Demnitate și Adevăr ar acumula 8,3% (7,5%) dintre voturile moldovenilor cu opțiune electorală clară.

Cercetarea a fost efectuată în perioada 27 noiembrie – 7 decembrie pe un eșantion de 1101 de persoane de peste 18 ani, în 74 de localități din toată țara. Marja de eroare este de +-3%.
 
Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *