Viaţa în Spitalul de Urgenţă e normală. Gata cu insomniile, cu nopţile pierdute la calculator sau la televizor. Spitalul îţi organizează viaţa, îţi creează un regim normal. La 6.30 eşti trezit pentru verificarea temperaturii şi pentru injecţii. La 9 vine doctorul. La 12 ţi se schimbă pansamentele, primeşti perfuzii sau injecţii. La 18.00 iar ţi se măsoară temperatura, iar injecţii. Pentru dureri şi insomnii primeşti o injecţie pe la ora 21.00. Totul e intercalat cu multe mese, patru sau cinci – cu cât mai des mănânci, cu atât eşti mai sănătos, cu toţii o ştim. Iar ceaiul negru la căldare şi caşa sunt esenţiale. Bine, poţi coborî şi la etajul 1, pentru o cafea sau, dacă eşti total inconştient, pentru cârnaţ.
În Spital te poţi cultiva. Ai timp pentru citit, dacă nu cumva poveştile colegilor de cameră bat realitatea şi ficţiunea. Citeşti până adormi, de mai multe ori pe zi. Somnul e sănătos. Te poţi plimba prin curte – pe lângă miile de rândunele, care-şi fac cuiburi chiar pe clădirea Spitalului – vei vedea şi două case foarte vechi, te vei gândi la istorie. O casă foarte frumoasă e în ruine, plină de gunoi şi de rahat. Vizavi de ea e una cu plăcuţă de monument istoric. Poţi prezice viitorul – cea ruinată va mai sta aşa câţiva ani, până când va fi imposibil de reparat, apoi în locul ei va apărea o măgăoaie cu termopane. A vreunui politician sau om de afaceri.
O aripă a Spitalului e amorţită, s-au terminat banii pentru a o finaliza. În schimb ea e un serios suport pentru cultura urbană. De gardul ei se reazemă o grămadă imensă de calculatoare vechi – deci Spitalul a primit tehnică nouă. Fondurile pentru coşuri de gunoi încă n-au venit, dar moldovenii sunt inventivi, aşa că mizeriile pot fi aruncate în cutii de carton, frumos aranjate atât prin curte, cât şi prin spaţiul Spitalului de Urgenţă. Dar nu aici se limitează inventivitatea moldoveanului. Ferestrele aruncate prin curte au menirea de-a ţine locurile de parcare. Dacă te apropii de ele vezi inscripţii: „Nu parcaţi!”.
La fiecare etaj sunt mai multe duşuri. Pentru ordine şi disciplină – există şi orar. Dar nimeni nu se supără dacă orarul e încălcat. Din contra – în fiecare cameră este câte-un cetăţean certat cu apa caldă. Nu ştiu, din inerţie, din comoditate? Noroc de balcoane, noroc că cerul nu miroase a ciorapi murdari. Balcoanele de la Spitalul de Urgenţă au o perspectivă aparte. Poţi urmări macaraua de pe Parlament. Într-o săptămână eu am observat cum o dată macaraua s-a mutat de la stânga la dreapta. Am avut ca reper tricolorul. Printre vârfurile copacilor zăresc şi tricolorul de pe Preşedinţie. Din redacţia revistei Stare de Urgenţă, din imediata apropiere, la Uniunea Scriitorilor, unde stăteam acum doi ani – nu vedeam aşa ceva. Dar atunci nu se lucra la Preşedinţie şi Parlament, atunci de-abia începea lucrul.
Dacă stai la etajele superioare, înseamnă că ai noroc. Că nu stai la Reanimare. Deşi nici acolo nu pare aşa de rău. Un coleg de cameră, cu tot capul pansat, a vorbit toată ziua despre vodcă. La miezul nopţii a dispărut. A revenit la Reanimare, peste două zile, pentru încă două zile, înainte de-a se întoarce în camera noastră.
În Spitalul de Urgenţă poţi cunoaşte mai bine natura umană. Am observat o categorie aparte care se plimbă făloşi prin curte cu capul şi câte o mână pansate. Mai sunt şi eroii beţi – cei care cu operaţiile proaspete sar de pe targă şi pot fi întorşi doar de bravii poliţişti.
Ordinea şi disciplina dispar odată cu ieşirea din spital. Pe un gard scrie – Kishinev – russkii gorod. Ajungi acasă şi vezi că în tot oraşul s-a luat apa caldă pe o lună. Începe să picure şi se ia şi curentul. Mă gândesc că o ducem totuşi bine – unora li s-a luat şi gazul.
Mă gândesc că e totuşi minunat – într-o parte a Moldovei încă n-a ajuns apa caldă şi gazul.
