Vă propunem mai jos un document cutremurător: Explicaţia scrisă de profesorul de la Bălţi pe numele directorului gimnaziului în legătură cu incidentul din15 noiembrie. E cutremurător, fiindcă aruncă lumină asupra unei realităţi dureroase: umilinţa permanentă la care sunt supuşi băştinaşii de către reprezentanţii minorităţii ruse. Sperăm ca această spovedanie să fie citită cu atenţie de membrii Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, în frunte cu V. Mişin, precum şi de lucrătorii Ambasadei Rusiei la Chişinău.
Domnului director ȘP-5, Bălți, Ion Vovc
de la profesorul Victor Cravcenco
Explicație
N-am fost în stare și nici n-am putut să-mi imaginez că, după 40 de ani de muncă pe tărâmul pedagogic, voi trece printr-un calvar de nedescris atât eu, cât și colegii mei. Acum recunosc că trebuia să procedez calm, să fiu mai răbdător, mai bine zis, mai diplomat. Însă zile la rând, anume în Grupa 13, la salutul meu „Bună ziua!”, răspunsul era „Mî russkie” sau „Belțî – russkii gorod”. Nu o dată am încercat să le lămuresc că majoritatea locuitorilor municipiului o constituie moldovenii și numai o mică parte le revine minoritarilor. Discutam cu ei, le aduceam exemple de oameni vestiți, dar ei căutau să insulte cât mai mult acest popor („bîki”, „mulî” ș.a.) și limba lui maternă. Însă argumentele mele n-au ajuns la conștiința elevilor, probabil, din cauza influenței negative a unor persoane interesate sau, poate, a fost o provocație politică aflată în spatele copiilor, mai bine zis, o „iscoadă”, pe care n-o cunosc, dar înțeleg din care parte putea să vină. Mă doare sufletul că discuțiile mele cu elevii de a studia și a vorbi măcar cât de puțin în limba țării în care locuiesc, de a cunoaște istoria, tradițiile și obiceiurile ei au fost în zadar. Singura reacție era „Belțî – russkii gorod”. Asta s-a repetat zile la rând, până când s-a umplut cupa răbdării și mi se pare că n-am vorbit eu, ci am dar frâu liber emoțiilor care vorbeau pentru popor, limbă, țară.
Mai târziu, meditând asupra faptului respectiv, am înțeles că nu trebuia să vorbesc aspru, prea dur cu ei, dar prin vorbele grele voiam să-i conving că fiecare om, chiar și băștinașii acestui pământ au dreptul la demnitate, mândrie, onestitate și nu trebuie să fim pângăriți de nimeni, insultați mai ales de către elevi.
Da! Recunosc că n-am putut să-mi păstrez calmul, am vrut ca tânăra generație de alte naționalități să stimeze și să respecte acest popor cu care locuiește împreună.
Regret mult că nu am procedat într-un mod mai calm, mai binevoitor, ca să nu aduc această grea povară pe umerii colegilor mei. Vă sunt adânc recunoscător pentru că mă înțelegeți corect că n-am făcut-o intenționat și, dacă puteți, să-mi dați iertare pentru cele întâmplate.
N-am vrut să incomodez sau să ofensez pe nimeni, ci doar vocea mea stridentă și răsunătoare a fost un ecou, un răsunet viu la adresa strămoșilor noștri care au stropit cu sângele lor acest sfânt pământ.
