După discuţiile avute cu Organizaţiile pentru Protecţia animalelor din Chişinău am aflat că nu se face nimic în colaborare cu autorităţile şi că nimeni nu îşi bate prea mult capul de felul în care trebuie rezolvată problema pe termen lung a câinilor comunitari. Mă gândeam că oamenii, poate, n-au habar care ar fi soluţiile pe termen lung. Astfel, am încercat să discut cu responsabilii asupra problemei date, dar mi-am dat seama că nu-i interesează.
Cu toate acestea, aş dori să precizez anumite lucruri. Conform studiilor organizaţiilor internaţionale de profil, precum şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (Ghidul pentru managementul populaţiei canine, Geneva 1990), uciderea în masă a câinilor e o metoda ineficientă şi foarte costisitoare. Studiile au arătat că, în urma aplicării unei campanii de ucidere, orice teritoriu rămas liber de câini va fi ocupat, în scurt timp, de către alţi câini, deoarece resursele (hrană, apă, adăpost) sunt în continuare disponibile.
Mai mult, conform OMS, reducerea populaţiei prin mortalitate este compensată rapid prin creşterea calităţii vieţii şi a puterii de reproducere a supravieţuitorilor. Astfel, câinii rămaşi vor fi mai rezistenţi şi vor avea mai mulţi urmaşi, pentru că rata de înmulţire creşte şi depăşeşte cu mult rata de prindere şi omorâre. Astfel, principiul de bază care trebuie aplicat în managementul populaţiei canine este controlul reproducţiei, pentru stoparea înmulţirii necontrolate a animalelor. Controlul reproducţiei canine fără stăpân presupune: prinderea animalelor, deparazitarea şi vaccinarea lor, identificarea şi marcarea într-un mod vizibil (crotaliu) şi sterilizarea, apoi returnarea din locurile de unde au fost ridicate. Această metodă este eficientă pentru că opreşte înmulţirea necontrolată, elimină riscul de zoonoze şi asigură securitatea teritoriului (alţi câini nu vor putea intra acolo). De asemenea, controlul reproducţiei trebuie aplicat şi în proprietatea privată pentru eliminarea sursei câinilor fără stăpân (câini abandonaţi – pui şi adulţi, câini pierduţi, câini lăsaţi pur şi simplu liberi pe stradă).
Aceste acţiuni, alături de măsuri legislative adecvate (recensământ, înregistrare şi identificare, pedepsirea abandonului), campanii educative şi de încurajare a adopţiilor pot conduce la un rezultat pe termen lung şi anume – o ţară fără câini abandonaţi pe stradă. De ce să nu ai sufletul împăcat, după ce ai sterilizat un câine şi l-ai adoptat, decât să treci ignorant prin faţa lui şi să te consideri o rasă superioară?
Urmăreşte în TIMPUL campania „ADOPTĂ UN PRIETEN, NU FI NEPĂSĂTOR”!
Mira Tănase
