Social

„Ştiam că e un om nebun, dar nu m-am aşteptat la asta!” Un tată şi-a ucis doi dintre copii, după ce s-a certat cu soţia. Al treilea a reuşit să scape

Nenorocire în Bacău. Un tată şi-a luat doi dintre copii şi i-a aruncat într-un baraj. Un băiat de patru ani şi o fetiţă de doar cinci luni n-au avut nicio şansă în apele adânci. Al treilea copil, de şase ani, s-a salvat pentru că a fugit la bunici. Totul ar fi pornit din cauza unui scandal între părinţi. Mama este cea care a alertat autorităţile. Este deja al doilea caz, în doar o săptămâna, când un părinte îşi ucide copiii. Atenţie, vă avertizez, urmează informaţii care vă pot afecta emoţional.

Totul s-a întâmplat în comuna Pănceşti din Bacău. Cei doi soţi, de 23 şi 30 de ani, s-ar fi luat la ceartă imediat după prânz. Atât de aprinse au fost discuţiile între ei, încât bărbatul şi-ar fi pierdut minţile din cauza furiei. Şi-a luat doi dintre copii, un băiat de patru ani şi o fetiţă de cinci luni, şi a ameninţat-o pe femeie că se va arunca într-un baraj cu ei. Speriat de scandalul dintre părinţi, cel de-al treilea copil al cuplului, un băiat de şase ani, şi-a luat bicicleta şi a fugit de acasă. Şi-a găsit adăpost la bunici. Iar asta i-a salvat viaţa. 

Lucica Florea, mama copiilor: “A venit acasă, ne-am certat, m-a bătut. Am fugit afară, mi-a luat fata din casă, fata dormea. Mi-a arătat-o. Mi-a zis că e ultima oară când o văd. A chemat băiatul după el. L-a băgat în maşină şi au plecat”.

De teamă că indiviul şi-ar putea duce planul macabru la bun sfârşit, femeia a sunat imediat la 112 şi a cerut ajutor. Ajunşi la locul indicat de mamă, scenariul sumbru s-a adeverit. Salvatorii i-au găsit pe cei doi copii pe luciul de apă. I-au scos la mal şi au început imediat manevrele de resuscitare. În zadar. Era prea târziu pentru cei doi micuţi.

Şi-a ucis copii după ce s-a certat cu soţia

Lucica Florea, mama copiilor: Ştiam că e un om nebun. dar nu m-am aşteptat la asta!

N-ar fi prima dată când individul o ameninţă pe femeie. Ar fi trăit în teroare în ultima perioadă. Bărbatul ar fi fost extrem de gelos şi ar fi bănuit-o pe tânără că îl înşală.

Lucica Florea, mama copiilor: Mi-a zis de fiecare dată că dacă îl mai supăr sau fac ceva, o să mă bage în maşină cu tot cu copii şi ne aruncă.

Nu se ştie încă ce s a întâmplat cu individul. Dacă s-a aruncat şi el în apă cu cei doi copii ori, cu o minte extrem de bolnavă, şi-a omorât copiii şi a fugit.

Reporter-Gheroghe Ciobanu, cumnatul bărbatului: – Aţi auzit dacă se certa cu soţia? Aveau probleme?

  • Se mai certau oamenii, ca în familie! Azi m-a sunat ultima dată…Băi, cumetre, cum stai? Acasă zic, noi muncim! Femeia îşi bate joc de mine, el zicea…
  • Era supărat?
  • Era!
  • A spus ce are de gând?
  • Nu!
  • Credeţi că e în apă sau a fugit?
  • Ce rost mai are să trăiască dacă a aruncat copiii?

Este a doua tragedie trasă la indigo în doar câteva zile. Asta după ce la începutul săptămânii, în Timişoara, o mamă s-a aruncat de la etajul zece, în braţe cu cei doi copii.

Adina Burghel – psiholog: Este un model de comportament în care există o dorinţă puternică de a acţiona rapid, fără a te gândi la consecinţe. 00.25 oamenii au devenit extrem de vulnerabili la orice sursă externă de stres. Nu mai reuşim să ne controlăm.

Poliţia a deschis o anchetă şi trebuie acum să refacă acum tot filmul cutremurătoarei poveşti.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *