Studiul abordează procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi cuprinde cinci analize scrise de experţi din cadrul mai multor instituţii: Cornel Ciurea, Leonid Litra, Eduard Ţugui (IDIS „Viitorul”), Radu Vrabie (Asociaţia pentru Politică Externă) şi Raluca Răducanu (România). Autorii analizează mai multe aspecte ale subiectului, printre care, ideea de federalizare a R. Moldova; soluţii de rezolvare a conflictului transnistrean; problema văzută din perspectiva SUA şi UE; jocul intereselor actorilor externi implicaţi în formatul 5+2; schimbarea formatului misiunii de pacificare şi alte aspecte importante.
Potrivit expertului politic IDIS „Viitorul”, Cornel Ciurea, ideea de federalizare a Republicii Moldova este din nou promovată atât de clasa politică, cât şi de societatea civilă, procesul desfăşurându-se fără campanii spectaculoase şi are mai degrabă un caracter de tatonare. Deocamdată, ideea de federalizare a Republicii Moldova este promovată într-o manieră indirectă în diverse mijloace mediatice, de unii politicieni din opoziţie şi de către unii comentatori politici.
„În aceste condiţii de maximă incertitudine, atunci când regimul de la Tiraspol rămâne o mare necunoscută, iar situaţia în regiune continuă să fie neclară, cea mai bună soluţie pentru procesul de negocieri ar fi aplicarea unui set de politici de conservare a situaţiei combinate cu un parcurs european mai hotărât şi cu încurajarea autorităţilor transnistrene de a colabora pe segmentele în care există interes mutual. Soluţia federalizării comportă un risc maxim pentru Republica Moldova, având în vedere lipsa unor garanţii internaţionale pentru Moldova şi posibilitatea destabilizării situaţiei interne prin activizarea acţiunilor separatiste ale elitelor regionale”, precizează Cornel Ciurea.
Autorii studiului au trasat diferenţele dintre PCRM şi AIE în abordarea problematicii transnistrene. În opinia expertului Leonid Litra, se poate observa că strategia PCRM a fost una de blocaj, dar care nu permitea apropierea între Republica Moldova şi regiunea transnistreană. De cealaltă parte, AIE are o poziţie mult mai flexibilă în procesul de negocieri, însă aceasta comportă riscuri care pot aduce rezultate pozitive dar şi daune procesului de reîntregire a ţării.
“Încrederea, exagerată pe alocuri, în partenerii europeni este unul din momentele care trebuie monitorizate pentru a nu permite un Kozak de tip European şi pentru a fi siguri că înţelegerile la care se ajunge nu depăşesc liniile roşii ale Chişinăului. În acelaşi timp, se recomandă oferirea unui mandat mai flexibil negociatorului-şef şi o încredere mai mare în această figură, avînd în vedere că Eugen Carpov este un diplomat care are abilităţile necesare pentru a instrumenta dosarul transnistrean. Totodată, deficitul de comunicare cu publicul, dar şi cu comunitatea de experţi pe problema transnistreană trebuie eliminat urgent, prin crearea unui centru media în cadrul Biroului de Reintegrare care să asigure transparenţa procesului, dar şi să ridice gradul de informare a cetăţenilor în ceea ce priveşte procesul de reglementare”, este de părere Leonid Litra.
Ţinând cont de atitudinea specială pe care o are Moscova faţă de Tiraspol, autorităţile moldoveneşti ar trebui să coopereze mai mult cu cele de la Bruxelles, este de părere Radu Vrabie, expert al Asociaţiei pentru Politică Externă (APE). În acest sens, autorul consideră oportun ca UE să acorde o atenţie specială reglementării conflictului transnistrean în cadrul dialogului UE cu alţi parteneri din formatul 5+2 – Rusia, Ucraina, SUA – cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Republicii Moldova.
„UE ar putea juca un rol esenţial în vederea transformării misiunii de pacificare existentă în una de observatori civili internaţionali. Misiunea actuală nu mai este eficientă, iar prezenţa militarilor ruşi pe teritoriul Republicii Moldova constituie mai degrabă un factor de intimidare, decât de consolidare. Incidentele dese din Zona de Securitate constituie exemple elocvente în acest sens”, subliniază Radu Vrabie.
„Implicată activ în procesul de negociere a conflictului transnistrean de la începutul anilor 2000, problematica transnistreană a căpătat substanţă în discuţiile europene odată cu ultimul val de extinderi, când Republica Moldova a devenit stat frontieră a Uniunii”, susţine Raluca Răducanu.
Pentru Uniunea Europeană, continuă autoarea, existenţa unui regim separatist nerecunoscut care se sustrage oricăror reglementări şi norme naţionale şi internaţionale, la câteva sute de km de frontiera ei estică, pune o serie de probleme nu doar în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea regională cât şi sub aspect economic. Incapacitatea autorităţilor de la Chişinău de a controla întregul teritoriu şi un segment important din frontieră, a făcut ca regiunea transnistreană să devină adăpost pentru criminalitatea organizată regională şi internaţională, fapt care afectează în mod direct state membre ale UE precum România sau Bulgaria.
În capitolul prezentat de Eduard Ţugui, se arată că întreg procesul de reglementare transnistreană nu este unul public, documentele fiind ţinute în secret. „Nu doar protocolul care stabileşte graniţele exacte ale Zonei nu este public, secrete sunt şi toate celelalte documente adoptate în cadrul Comisia Unificată de Control (CUC) care stabilesc: întregul cadru juridic al Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii (FMMP), inclusiv instrucţiunea pentru şefii de post, cea care stabileşte regulamentul utilizării armelor de foc de către pacificatori; zonele de control şi amplasarea posturilor; rolul exact al observatorilor militari; relaţia dintre CUC şi FMMP cu autorităţile publice locale; etc”, a explicat expertul IDIS „Viitorul”, Eduard Ţugui.
Mai mult de atât, a subliniat expertul, nu sunt publice Procesele Verbale ale şedinţelor CUC, inclusiv Rapoartele săptămânale privind situaţia din Zona de Securitate. Prin urmare, cetăţenii Republicii Moldova nu au cum să cunoască obiectiv situaţia curentă din această jurisdicţie, nu cunosc exact cum să se comporte în interiorul zonei, cum să treacă de aceste posturi de pacificatori sau în ce cazuri pacificatorii au dreptul să tragă în ei, în timp ce autorităţile locale nu au o relaţie transparentă cu FMMP şi CUC. Comunicatele periodice venite de la biroul de presă CUC sunt mult prea seci, iar discuţiile tripartite pe marginea creării unui site oficial al CUC, mai generos în informaţii, n-au dus deocamdată la un rezultat pozitiv.
Studiul este realizat în cadrul proiectului Raportul IDIS de prevenire a crizelor, produs cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy (NED).
Accesaţi aici varianta integrală a studiului
Sursa: viitorul.org
