Sunt bine. Totul e ok. Socialistul Ștefan Gațcan – în uniformă militară la parada de pe 9 mai, deși nu a făcut armata
Chiar dacă este de profesie medic ginecolog-obstetrician, Gațcan a declarat pentru anticorupție.md că este și colonel în rezervă al Armatei Naţionale cu acte în regulă – doar că nu a slujit nici măcar o zi. Cel mai probabil s-a îmbrăcat în uniformă la comanda șefului său de partid, Igor Dodon.
Gațcan susține că a făcut mai multe stagii, inclusiv în afara ţării, ce ţin de militărie, şi că este membru al unei organizaţii internaţionale a militarilor în rezervă, acreditată pe lângă NATO, iar la 47 de ani a absolvit cursurile de piloţi.
Ștefan Gațcan, care a devenit deputat socialist în martie, 2020 pe circumscripția uninominală Hâncești, a anunțat la sfârșitul lui iunie a anului trecut că păsăsește PSRM-ul și că se alătură echipei lui Candu, Pro Moldova. Atunci Gațcan era nemulțumit pentru faptul că Guvernul Chicu mima lupta cu noul tip de coronavirus.
Ulterior, medicul a depus și o plângere la procuratură, anunțând că a fost amenințat de socialiști și a dispărut. Atunci, în spațiul public au apărut informații precum că acesta ar fi fost răpit de socialiști și obligat să revină în echipa PSRM-ului. Ulterior Corneliu Furculiță a anunțat pe Facebook că Gațcan a semnat o cerere de renunțare la mandat și că rămâne în echipa PSRM.
La scurt timp, Gațcan a fost filmat într-un lan de viță-de-vie unde cu glas speriat a anunțat că se simte bine și că nu a fost răpit, chiar dacă mașina acestuia era parcată în ograda Parlamentului. După câteva zile, Gațcan a revenit din nou în Parlament lângă socialiști și a refuzat categoric să vorbească cu presa, iar Corneliu Furculiță a anunțat că la solicitarea deputatului i s-a acordat pază de stat.
Decizia dubioasă de a-i oferi pază lui Ștefan Gațcan este examinată în cadrul unei anchete inițiate de SPPS.