Speculând cu încrederea şi autoritatea de care se bucură în ochii cetăţeanului simplu organismele europene, îndeosebi Uniunea Europeană cu toate instituţiile ei, politicienii noştri fac abuz de această încredere în cel mai nepermis mod. Dacă suntem atenţi la declaraţiile politicienilor de primă mărime din RM, observăm că în foarte multe cazuri ei încearcă să-şi justifice unele gesturi, declaraţii, iniţiative, acţiuni ş.a.m.d. cu… „presiuni” şi „mesaje” din partea UE şi a înalţilor ei comisari. Haideţi să ne amintim cum a fost folosită recent o declaraţie a şefului delegaţiei UE la Chişinău, Dirk Schuebel, privind-o pe Zinaida Greceanîi, o posibilă candidată la funcţia de preşedinte al R. Moldova. Câteva aprecieri fugare şi protocolare ale lui Dirk Schuebel au fost… „înţelese” la Chişinău, de cei interesaţi, drept indicaţie, îndemn la acţiune şi chiar… program de guvernare. Văzând până unde s-a ajuns la Chişinău cu declaraţia sa, înaltul funcţionar european a fost nevoit să revină cu precizările de rigoare, potrivit cărora aprecierile sale date candidaturii Zinaidei Greceanîi, în eventualitatea înaintării acesteia la funcţia de preşedinte, au fost o părere personală, care nu trebuie să fie luată obligatoriu în considerare de clasa politică de la Chişinău.
E cazul să remarcăm că de autoritatea UE şi a „organismelor internaţionale” au nevoie, în egală măsură, şi politicienii, şi… analiştii politici. Primii fac trimitere la „mesajele din exterior” când au nevoie să-şi justifice în faţa electoratului şi a opiniei publice în general nişte acţiuni, eufemistic vorbind, urât mirositoare. Un exemplu antologic în acest sens e „cazul 4 aprilie 2005” când mai mulţi deputaţi din partidele declarate de dreapta, aflate în opoziţie intransigentă cu regimul Voronin, l-au votat pe acesta preşedinte, „la insistenţa… organismelor internaţionale”. Aceştia recunoşteau că au comis un act de ticăloşie politică, dar insistau asupra unor „circumstanţe atenuante”, primele pe listă fiind „interesul naţional” şi „presiunile Occidentului”… La autoritatea UE şi a organismelor internaţionale fac trimitere, precum spuneam, şi unii analişti politici, comentatori, ziarişti. Ei fac uz de acest „argument” atunci când doresc să justifice unele declaraţii şi acţiuni ale politicienilor. În sinea lor ei înţeleg că acesta nu e argument, dar totuşi fac uz de el, fiindcă ştiu că… prinde la public!
Recent, de autoritatea „mesajelor din exterior” a avut nevoie şi un cunoscut analist politic pentru a justifica întâlnirea lui V. Filat cu I. Smirnov. Astfel, în chiar ziua întâlnirii dintre cei doi a fost lansată ideea că „întâlnirea a fost organizată sub presiunea partenerilor externi”. „Sunt ferm convins, insista analistul, că întâlnirea nu s-a făcut la iniţiativa lui Filat. Am auzit că chipurile Filat şi-a făcut piar pe seama acestei întâlniri. Nu cred. Aşa piar nu se face. Mai degrabă el a avut de suferit din punct de vedere al piarului, din cauza acestei vizite. S-a întâmplat la presiunea care a fost efectuată de partenerii externi şi pur şi simplu el a fost nevoit să răspundă acelor mesaje care au venit din exterior”. Analistul nu se opreşte însă aici, el crede că „Filat a fost abordat în acest sens şi i s-a spus: mergi şi te întâlneşte cu Smirnov. Poate şi lui Smirnov i s-a sugerat acelaşi lucru”.
Ce reiese, ce înţelegeţi din aceasta? Că nu politicienii noştri fac politica internă şi externă a RM, ci nişte obscure organizaţii şi personalităţii care… „emit mesaje”. Că primii politicieni ai ţării noastre sunt nişte păpuşi iresponsabile, care fac doar ceea ce li se cere din afară. Ei pot merge şi împotriva interesului naţional, împotriva intereselor fundamentale ale poporului, ei pot merge chiar împotriva propriei lor imagini şi cariere dacă… „vin mesaje din exterior”.
Mi se pare că asistăm la o logică bolnavă care a generat o percepţie bolnavă a realităţilor. Astăzi s-a ajuns la situaţia când societatea moldoveană parcă s-a împăcat cu gândul că suveranitatea noastră e o metaforă, că de fapt soarta R. Moldova se decide în două centre – la Moscova şi la Bruxelles. Presa îi induce cetăţeanului simplu că deciziile vitale pentru ţară nu se iau la Chişinău, ci „în afară”, că în ultimul timp Bruxellesul şi Moscova îşi coordonează acţiunile şi noi, cetăţenii R. Moldova, practic nu mai avem dreptul la cuvânt. Din aceste centre ni se va spune cine trebuie ales preşedinte, ce fel de autonomie să-i dăm Tiraspolului, cum să ne comportăm faţă de România, câte şcoli să rămână în R. Moldova şi ce curs de istorie să se studieze în ele…
Oare nu ar fi cazul să ne oprim din mersul nostru victorios spre Hău şi să ne lămurim ce e cu noi şi cu suveranitatea noastră – e un fapt istoric împlinit sau e o metaforă? Sau aşteptăm răspunsul din… exterior?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
