Suzana Popescu e campioană în cercetarea folclorului, în descoperirea unor perle ale artei populare și readucerea lor la viață. A stabilit recent un record – a cântat în fața spectatorilor o baladă de 50 de minute, cu 1700 rânduri de text. Această lucrare, intitulată „Balada Badiului”, îi completează repertoriul bogat, ce mai conține baladele „Meșterul Manole”, „Miorița”, „Plânsul ciobanului”, „Prin pădure, prin poiene”, „Codreanu”, „Averescu”, „Soarele și Luna”, „Mihu-copilul”, „Balada boului”, numeroase doine, melodii cu mesaj civic, cântece despre deportări, despre război, cântece lirice, dar și piese cu strigături, chiuituri preluate din folclorul de comunicare, piese datorită cărora forța expresivă, talentul, originalitatea interpretei ies și mai mult în evidență.

Născută în valea Prutului, la poalele munților Carpați

Interpreta s-a născut pe 20 aprilie 1950 în satul Obileni, Hâncești. Preotul i-a pus numele Suzana, după cartea bisericească – un nume foarte rar în regiune. Tatăl fetiței, Trifan Popescu, a mers la primărie s-o înregistreze pe nou-născută, dar îi uitase numele (acesta rămăsese acasă scris pe o foaie de hârtie). „Scrieți-o Soltana”, îi spuse tatăl primarului. Așa a rămas în acte până azi – Soltana. Dar toată lumea o cunoaște drept Suzana Popescu, inegalabila, unica, inconfundabila.

Bunicii ei participaseră la construcția bisericii din Obileni. O bunică a fost moașă în sat. Cealalată bunică a fost cusătoreasă, vara umbla cu umbrelă și mănuși, avea comenzi de la cucoane din Iași, Huși, Galați. Mama interpretei a născut și a crescut 7 copii. Suzănica (așa i se spunea în sat) urca pe deal și cânta ascultând cum i se duce vocea peste văi, peste apa Prutului. Artista își amintește că de pe deal se vedeau colinele care împrejmuiesc Iașul. Când se prezintă în fața publicului, zice cu mândrie: „M-am născut în valea Prutului, la poalele munților Carpați”.

Tatăl i-a spus Suzanei în tinerețe: „Dacă te faci artistă, toată viața n-o să ai nică”

În copilărie nu se gândea să se facă artistă. A mers la Chișinău să-și depună actele la Facultatea de Drept, voia să devină avocat: „Întotdeauna am fost pentru dreptate”. Dar un lector universitar i-a spus că profesia asta e bărbătească și Suzana nu a mai depus documentele. A mers să lucreze în timpul verii la o fabrică de conserve din capitală, aici a văzut un anunț despre un concurs pentru tineri fără studii muzicale, pentru Capela Corală „Doina”. S-a prezentat la concurs, peste două săptămâni a fost primită în Capela Corală „Doina”. Tatăl său când a aflat vestea, a început să plângă: „Dacă te faci artistă, fata mea, toată viața n-o să ai nică”.

În anii 1972-1978 Suzana Popescu a studiat la Colegiul de Muzică „Ştefan Neaga”, specialitatea canto academic. A activat, precum am menționat, în Capela Corală Academică „Doina”, condusă de Veronica Garştea. Apoi a cântat în Ansamblul de Cântece și Dansuri „Adjaria” din Georgia (unde se stabilește pentru o perioadă). Cei mai mulți ani din viață a activat în Corul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”. Concomitent, sub îndrumarea profesorului Andrei Tamazlâcaru, a fost interpretă de folclor în Ansamblul etnofolcloric „Tălăncuța”.

O prezență scenică spectaculoasă

E un nume sonor, o prezență scenică spectaculoasă, decenii la rând a cules folclor, a pregătit lucrări inedite, le cântă cu o energie, aș zice, cosmică, și cu o credință care ajunge la toate inimile. Singură își coase costumele, își confecționează accesoriile, a descoperit și a scos la lumină ștergarul de cap, o basma inedită, națională, pe care a găsit-o prin arhive etnografice și o promovează intens, fiindcă o enervează basmalele rusești cu care se împodobesc alte interprete de folclor de la noi.

De asemenea, singură face repetiții, în diferite spații. Povestește că odată ieșise de la Teatrul de Operă și Balet, seara, mergea pe drum și repeta niște strigături, făcea vocalize, își lansa vocea și asculta cum vine ecoul, de unde vine, urmărea cum îi sună glasul sub cerul liber, atunci au oprit-o niște polițiști, credeau că e cu mințile rătăcite. Au dus-o la sector, însă acolo a recunoscut-o un polițist mai în vârstă și a întrebat-o: „La ce lucrezi, ce cântec mai pregătești?”, și i-a dat drumul.

Biografia artistei impresionează prin realizări, prin diversitatea și frumusețea lucrărilor pe care le interpretează cu talent actoricesc, cu sensibilitate și cu o vitalitate debordantă. A înregistrat la Radio Moldova peste 100 de piese folclorice. În ultimul timp, a făcut mai multe piese de muzică ușoară, romanțe, melodii de autor.

Împreună cu „Tălăncuța” și cu alți interpreți a efectuat turnee în Bulgaria, Finlanda, Franța, Cehia, Georgia, Germania, Lituania, România, Rusia, Suedia, Ucraina, Ungaria și în alte țări. Este laureată a mai multor concursuri naționale și internaționale, membră a Uniunii Muzicienilor din Moldova. În 2010, i s-a acordat titlul onorific de Maestru în Artă.

Pentru toate meritele, i-au fixat o pensie de 400 de lei, apoi au ridicat-o la 1300 de lei

Toate meritele, însă, nu au fost luate în seamă când îi veni vremea să se pensioneze. „Am ieșit la pensie de le Teatrul Național de Operă și Balet. Cu câțiva ani în urmă am adunat toate hârtiile, actele necesare, le-am dus la secția respectivă, acolo au făcut calcule și mi-au fixat o pensie de 400 de lei… de fapt, 400 de lei și 6 bănuți”, spune interpreta, cu un nod în gât.

De ciudă că nu a fost răsplătită omenește pentru munca sa de ani și ani, Suzana Popescu s-a întors la ea în sat, a cumpărat o casă și a început să se ocupe de apicultură. A pornit de la 6 familii de albine, acum are mai multe. „Dacă nu vindeam miere, muream de foame”, ne mărturisește interpreta.
Am sunat-o a treia zi de Paști, pentru a o felicita cu ocazia zilei de naștere. Am întrebat-o cum e atmosfera de Pașți la Obileni și cum și-a sărbătorit aniversarea. Iată ce mi-a răspuns: „De-a lungul vieții mi-am sărbătorit ziua de naștere în tren, în avion, în autobuz, prin orașe îndepărtate, prin Cuibâșev, prin Leningrad sau mai știu eu pe unde, dar anul acesta pentru prima dată mi-am sărbătorit-o în închisoare. Da, parcă mă simt în închisoare. De ziua mea mă aflam în satul meu, la Obileni. Nu se permitea să ieșim din sat de Paști, din cauza coronavirusului. Stăteam în casă, mă uitam pe geam și nu vedeam pe nimeni în stradă. În jur sunt 13 case pustii, părăsite – stăpânii ori le-au murit, ori au plecat peste hotare. Timp de 4 zile am văzut doar un om care venea la fântână să-și adape calul și un băiat care venea seara și lua două căldări cu apă”.

Suzana Popescu: „E pustiu în sat”

„E pustiu, jale mare în sat. Situația se agravează și din cauza secetei, e o secetă cruntă. Oile nu au unde paște, iarbă nu-i pe pășune. Ciobanul aduce oile și caprele în sat și ele pasc iarba de pe hudițe. Cu albinele nu știu ce va fi. Vișinii, merii, prăsazii au înflorit, dar floarea e uscată, parcă-i de hârtie. De la secetă, florile nu au nectar. Am cumpărat, prima dată în timp de primăvară, zahăr de la magazin și am hrănit albinele. Au mai dat și înghețurile, dimineața e pojghiță de gheață pe vasele unde torn apă pentru albine. Iaca așa îi în sat. Noroc că am două surori și un frate la Obileni, cu ei mă mai întâlnesc, mai stăm de vorbă. Dar toți copiii și nepoții lor sunt plecați, care prin Italia, care prin Germania, care prin America”, ne mărturisește Suzana Popescu.
Artista a venit ieri la Chișinău, nerăbdătoare să se uite pe internet, să vadă ce se mai întâmplă în lume. O întreb dacă s-a rezolvat problema cu pensia. „Păi, de la 400 de lei mi-au ridicat-o la 1300 de lei, acum primesc 1300 de lei pe lună. Pentru Meastru în Artă mi se mai dau 50 de lei. Sunt cel mai prost plătită cântăreață din întreg arealul românesc. Când m-am adresat celor ce mi-au fixat pensia, mi s-a spus: „nado bilo rabotati” („trebuia să muncești”). E o bătaie de joc, dar ce pot face?”.

Pasionată de astrologie, Suzana ne spune că tot globul e în pauză, până la solstițiul de vară

Suzana Popescu nu e totuși persoana care să se lase învinsă de vitregiile sorții. Ea își continuă activitatea artistică: „Nu stau pe loc, am pregătit câteva lucrări noi, adun bani ca să le pot înregistra – eu plătesc înregistrările. Una dintre cele mai noi lucrări e „Fata lelii”, e postată pe you tube, o puteți asculta. Am pregătit și cântecul „Tare ghini-i de trăit în sat”, dar la radio nu vor să mi-l înregistreze, nu le place tema. Mai susțin concerte prin republică, dar toate sunt de caritate. De plătit, nu vrea să mă plătească nimeni”.

O mai întreb dacă avansează în studiile ei de astrologie. Da, e pasionată de astrologie în continuare și consideră că, în prezent, tot globul se află într-o pauză. Această pauză va dura până la solstițiul de vară, după care natura și oamenii își vor reveni la normal. Concertul ei aniversar, prin urmare, anulat în această perioadă de carantină, va avea loc, probabil, la toamnă. Până una, alta, zice Suzana, stăm acasă și parcă ne-am pus pe cap cușma lui Guguță: noi suntem invizibili, dar îi vedem pe toți pe internet. Pe aceeași cale virtuală, îi oferim fabuloasei Suzana Popescu un buchet imens de felicitări cu prilejul aniversării și o rugăm să ne bucure și de-acum înainte cu arta sa. La mulți ani, Suzana Popescu!