Ea fiind o rudă nu prea îndepărtată, iar eu petrecându-mi mai toate verile printre izvoarele din Horodişte, reuşisem să sesizez atitudinea cumva „specială” a sătenilor faţă de ea – toţi o considerau ciudată. O consideră mulţi la fel şi astăzi, doar că nu mai vorbesc cu voce atât de înceată despre ea, ci cu un soi de compătimire înţelegătoare. Pentru că Ţaca Liuba a fost deportată… Ceilalţi copii din familia lor, fiind mai mari, s-au ascuns prin păduri, iar ea, încă nedespărţită de laptele mamei, a ajuns în Siberia. Întoarsă acasă, a încercat să-şi restituie măcar puţin din avere, dar sistemul a învins-o şi ea a devenit… ciudată.
Am aflat mult mai târziu despre asta. Extrem de precauţi, bunicii mei, trecuţi prin toate regimurile politice ale secolului XX (bunicul era născut în 1895), mi-au povestit tot ce vrei despre „vremurile demult apuse”, chiar şi despre turtele pe care le mâncau pe timpul foametei. Dar când venea vorba despre ciudăţenia Ţacăi Liuba, schimbau subiectul. Am aflat prea târziu despre asta.
Astăzi, subiectul nu mai e tabu. Dar continuăm să ne amintim de el în tăcere, cu jenă ori chiar „separat” şi „deloc”, cum fac politicienii. Şi nu găsim timp să vorbim, pentru ultima oară poate, cu Ţaca Liuba. Cele care mai există…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
