The Times (Marea Britanie) analizează victoria Giorgiei Meloni și explică de ce presa minte când o numește „extremistă”

Când câștigătoarea alegerilor, Giorgia Meloni, adună mulțimile cu apeluri pentru o patrie mai puternică și structuri familiale mai solide și când se dezlănțuie împotriva imigranților ilegali, a islamizării și a stângii pline de lingăi, atunci observatorilor străini li se pare că este un ecou nostalgic îndepărtat al lui Il Duce.

De fapt, probabil că este greșit să o catalogăm pe dna Meloni și partidul ei, Frații Italiei. Există cu siguranță o tendință în întreaga Europă pentru partidele de dreapta de a lega temerile legate de o criză iminentă a costului vieții de valurile de migrație prost controlate. Democrații suedezi se folosesc de această legătură. În campania electorală, dna Meloni a sugerat că marina libiană ar putea fi convinsă să întoarcă navele de migranți. Viitorii săi parteneri de coaliție, inclusiv Matteo Salvini de la Lega, au formulat o declarație privind închiderea porturilor pentru traficul de migranți.

Vezi și – Presa neomarxistă din Moldova, afiliată PAS, îi numește „extremiști” pe majoritatea italienilor care au votat-o pe Giorgia Meloni

Cu toate acestea, doamna Meloni a demonstrat până acum că este mai degrabă o conservatoare pragmatică decât o persoană dură tipică a stării de dreapta „extreme”. Spre deosebire de viitorii săi parteneri de guvernare, dl Salvini și magnatul media Silvio Berlusconi, ea nu a arătat nicio dorință de a se apropia de Vladimir Putin. Dimpotrivă, ea susține furnizarea de arme italiene către ucraineni, în timp ce dreapta dură franceză condusă de Marine Le Pen îl susține pe președintele rus, iar premierul ungar Viktor Orban este în relații bune cu Kremlinul. Doamna Meloni pare să fie deocamdată o atlantistă solidă.

Partenerii de coaliție ai doamnei Meloni au colaborat cu partidele tradiționale. Rezultatele alegerilor arată că în Italia există un sprijin pentru un guvern mai eurosceptic, chiar dacă 71% din populație susține moneda euro. Acest lucru nu o face pe aceasta o neofascistă. În cadrul unui turneu de discursuri al conservatorilor americani, ea a denunțat ceea ce a numit “cultura woke omniprezentă“. Din nou, acesta nu mai este un semn de delimitare între dreapta dură și conservatorii liberali. Politica identitară a devenit parte a discursului conservator, și nu doar în Italia.

Frații din Italia îmbrățișează valorile catolice, dar doamna Meloni nu intenționează să răstoarne legalizarea avortului sau să revină asupra legalizării în 2016 a uniunilor civile între homosexuali. Într-adevăr, ea reprezintă convergența selectivă a opiniilor de dreapta mai dure și a conservatorismului european de bază.

În ciuda numeroaselor schimbări de guvern, Italia postbelică s-a dovedit a fi remarcabil de rezistentă. Motivul pentru care doamna Meloni a crescut vertiginos este că a absorbit o mare parte din baza de votanți a domnului Salvini. Partidele se reinventează în mod constant: este politica diversiunii, urmărirea impulsului. Problema ridicată de ascensiunea doamnei Meloni nu este atât de mult chestiunea grosolană dacă are înclinații neofasciste, ci mai degrabă dacă va fi eficientă atunci când se va confrunta cu muntele de datorii al Italiei (aproape 150% din PIB), cu declinul demografic abrupt, cu anii lungi de stagnare economică și acum, desigur, cu costul vieții.

Partidul doamnei Meloni există doar de un deceniu. Abia dacă a reușit să atingă 4 procente în 2018. Până acum nu a reușit să construiască genul de bază solidă de consilieri necesară pentru a face față marilor provocări economice. Dacă acest lucru scoate la iveală o lipsă de competență, ar putea deschide calea pentru provocări din partea dlui Salvini. Doamna Meloni s-a angajat să respecte în linii mari planul de reformă, convenit cu Comisia Europeană, care va aduce 200 de miliarde de euro în numerar pentru redresarea pandemiei. Ea va avea nevoie de fiecare cent din ei.

Sursa: The Times, traducerea TIMPUL