Politică

TIMPUL 22 AUGUST 2014: Candu i-a spus lui Rogozin că restricțiile aplicate de Rusia sunt nejustificate

Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de vicepremierul Andrian Candu, ministru al economiei, iar cea a Federaţiei Ruse de vicepremierul, Dmitri Rogozin. La şedinţă care a avut loc la Chişinău au participat şi reprezentanţi ai altor instituţii din domeniul agroalimentar, vamal, siguranţa alimentelor, culturii etc, transmite IPN cu referire la un comunicat al Ministerului Economiei.

În cadrul discuţiilor a fost efectuat un schimb amplu de informaţii privind evoluţiile din ultimul timp în relațiile comercial-economice, accentul fiind pus pe ultimele acțiuni ale Federaţiei Ruse referitor la restricțiile impuse la importul unui șir de produse moldovenești, inclusiv, introducerea unor taxe vamale.

Vicepremierul moldovean Andrian Candu a atras atenţia că restricţiile aplicate sunt excesive și nejustificate prin prisma angajamentelor și practicilor internaționale și contravin prevederilor cadrului juridic bilateral şi multilateral, care reglementează schimburile comerciale cu Federaţia Rusă. Motivele luării măsurilor menţionate sunt mai mult de natură politică, decât economică.

Vicepremierul Candu a subliniat, în context, importanţa menţinerii unui dialog constructiv între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, în vederea identificării unor soluţii reciproc acceptabile pentru ambele părţi, în interesul cetăţenilor ţărilor noastre.

Ministrul Economiei moldovean a pledat pentru continuarea consultărilor la nivelul conducătorilor instituţiilor guvernamentale de profil şi experţilor vizaţi în baza situaţiei obiective existente în raporturile comerciale, cu ‎suspendarea aplicării sancţiunilor şi interdicţiilor impuse pe perioada negocierilor.

citește mai departe aici

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *