Tiraspolul ar putea prelungi starea de urgență în economie

Autoritățile separatiste din stânga Nistrului ar putea prelungi din nou regimul de urgență în economie. Pe 15 ianuarie, așa-numitul Soviet Suprem al regiunii transnistrene va convoca o ședință extraordinară, în cadrul căreia va fi examinat decretul liderului regiunii, Vadim Krasnoselski, cu privire la extinderea măsurii.
Ședința este programată pentru ora 9:50, iar informația a fost făcută publică pe 13 ianuarie de către Tatiana Zalevskaia, șefa așa zisului Soviet Suprem.
Regimul de urgență în economie a fost instituit la 18 decembrie, pentru o perioadă de 30 de zile. Autoritățile de la Tiraspol motivează necesitatea prelungirii prin dificultățile economice persistente și deteriorarea situației social-economice, pe fondul reducerii livrărilor de gaze naturale în regiune.
Anterior, regiunea transnistreană a fost menținută sub regim de urgență economică într-o perioadă îndelungată, din decembrie 2024 până la 31 august 2025, pe fondul crizelor energetice și financiare.