Ultima oră

​TOP Eurostat: România, a treia ţară în UE că indepenență energetică

În perioada 2006-2012, România şi-a diminuat, însă, consumul de energie cu 12,8%, a cincea scădere procentuală din UE, conform Biroului european de statistică.

În anul 2012, România avea un consum intern de energie de 35,4 megatone echivlent petrol, din care 27,4 megatone echivalent petrol erau asigurate din producţia proprie. Că o comparaţie, în anul 1990, consumul energetic al României era de 58,1 Mtep, în condiţiile funcţionarii industriei rămase din perioada comunistă. După 10 ani, în anul 2000, consumul României a scăzut la 36,6 Mtep.

În 2012, producţia proprie de energie a României era compusă din 6,3 Mtep din combustibili solizi, 4,1 Mtep din petrol, 8,7 Mtep din gaze, 3 Mtep din energie nucleară şi 5,2 Mtep din surse regenerabile.

Danemarca era singură ţară a UE care avea surplus în producţia de energie, la nivelul anului 2012: la o producţie de 18,9 Mtep, avea un consum de 18,1 Mtep, rezultând un surplus de 3,4%.

Estonia era pe locul al doilea în privinţa independenţei energetice. În anul 2012, ţară avea o producţie de 5,1 Mtep şi un consum de 6,1 Mtep, rezultând o dependenţă de importuri de 17,2%.

Cea mai mare dependenţă energetică aveau Malta (100%), Luxemburg şi Cipru (câte 97,4%).

Principalii consumatori de energie în anul 2012 erau, fireşte, marile ţări industrializate din UE.

Germania avea un consum de 319,5 Mtep şi o dependenţă energetică de 61,1%, scăzându-şi consumul cu 9,2% în perioada 2006-2012.

Franţa avea un consum de energie de 258,4 Mtep şi o dependenţă de importuri de 48,1%, după o scădere a consumului cu 5,3% în perioada 2006-2012.

Marea Britanie avea un consum intern de 202,3 Mtep şi o dependenţă energetică de 42,2%, după o scădere a consumului de 12,2% în perioada 2006-2012.

La nivelul întregii Uniuni Europene (UE 28, inclusiv Croaţia, deşi în perioada de raportare nu era membră), în anul 2012, consumul de energie era de 1 682,9 Mtep, dependenţă energetică fiind de 53,3%, consumul scăzând cu 8,1 % din 2006 până în 2012.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *