Actualitate

Transportatorii anunță din nou proteste: Unele curse ar putea fi temporar suspendate

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto i-a adresat o scrisoare deschisă ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu.

Transportatorii atrag atenția asupra costurilor majorate pe care le suportă și acuză ministerul de resort că ar proteja anumite scheme de încasare a acestor costuri. De asemenea, ei afirmă că l-au anunțat pe ministrul Infrastructurii că în gările din țară ar exista scheme de încasare organizată a mitei, despre faptul că unele gări activează în lipsa autorizațiilor și că aceste activități ar fi protejate.

„Acțiunea în continuare a acestor scheme va duce la dublarea sau chiar triplarea tarifelor. Iar aplicarea de către MIDR a instrumentelor de care dispune de excludere a acestor scheme, ar putea minimiza o creștere a tarifelor și a asigura ca acesta să nu depășească 080-0,85 lei per km”, menționează Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto.

În context, transportatorii mai anunță că în decursul acestei săptămâni va fi anunțată data următorului protest. Aceștia spun că de această dată vor aduce în fața Guvernului cel puțin 200 de microbuze, iar unele curse vor fi sistate parțial.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, deocamdată nu a venit cu o reacție în acest sens.

Anterior, ministrul a declarat că poartă discuții cu reprezentanții ramurii.

"Suntem într-o comunicare permanentă cu transportatorii. Ce nu au spus transportatorii este că vor dublarea tarifului, uneori chiar mai mult. Ei cer peste un leu și ceva. Până nu voi avea calcule și informații, eu personal nu voi semna nicio majorare de tarif. Tarife din pod în baza unor calcule nejustificate nu vor avea loc", a declarat anterior Spînu.

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto a expediat și anterior un demers către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în special ministrului Andrei Spînu, în care au solicitat intervenția autorităților și majorarea tarifelor pentru călătorii.

Transportatorii susțin că ramura în care activează este practic pusă la pământ, după ce combustibilul s-a scumpit simțitor în ultimul an, numărul pasagerilor a scăzut din cauza pandemiei, iar șoferii abandonează profesia și pleacă peste hotare. Ei afirmă că pentru a acoperi toate cheltuielile ar fi nevoie de dublarea tarifelor pentru călătorie, dar își doresc în loc de asta să obțină de la guvern alte facilități, pentru a nu pune presiune pe călători. Să li se întoarcă acciza pentru motorină și TVA-ul.

Potrivit transportatorilor, ultima dată, tariful pentru călătoriile în transport a fost modificat la sfârșitul anului 2019 atunci când s-a stabilit un preț de 60 de bani pentru un kilometru.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *