Trecerea Nistrului şi chestiunea evreiască, printre cele cinci mari greşeli ale Mareşalului Antonescu

Istoria lui “ce-ar fi fost dacă” este seducătoare şi atât pentru că perioada anilor 1920 – 1940 pentru România nu a fost ceva virtual.

Revenind la Antonescu, faptele şi deciziile sale precum şi personalitatea să au fost întoarse pe toate fetele de istorici. De explicat puţin contextul. Mareşalul Ioan Antonescu a fost numit preşedinte al Consiliului de Miniştri chiar de către Carol al ÎI-lea, cel mai mare adversar al sau. Numirea s-a făcut pe fondul pierderii teritoriale din ’40 iar Antonescu l-a forţat pe Carol al ÎI-lea să abdice în favoarea principelui moştenitor, Mihai. Dar, în toată această vâltoare nebună de evenimente, mareşalul Antonescu a comis cinci greşeli în opinia istoricului Alex Mihai Stoenescu şi care au fost consemnate în volumul 3 din Istoria loviturilor de stat în România.

Greşeală numărul 1: Modul în care a fost gestionată problema evreilor

Alexandru Şafran a fost rabinul şef al Cultului Mozaic din România şi senator al Parlamentului român în anul 1940. Wilhelm Filderman a fost preşedintele Uniunii Evreilor Români (1923 – 1948) şi un om politic român de origine evreiască. Cei doi, împreună cu mareşalul Antonescu, au făcut o înţelegere pentru salvarea evreilor din România. Evreii urmau să fie transferaţi în Palestina. Motivaţia lui Antonescu era aceea că voia să trimită din ţară şi evrei români pentru a rezolva “chestiunea evreiască”. S-a lovit însă de rezistenţă Angliei şi a SUA aşa că s-a trezit peste noapte cu 400,000 de evrei blocaţi în ţară. Mulţi dintre ei aveau cetăţenia ridicată prin legile rasiale emise de guvernul Goga-Cuza.

În urmă alegerilor din 20 decembrie 1937, Regele Carol al ÎI-lea hotărâse să cheme la guvernare extremă dreapta reprezentată de Partidul Naţional Creştin pentru a contrabalansa popularitatea Mişcării Legionare. Numai că PNC obţinuse undeva în jurul a 9% şi nu avea un suport politic puternic iar guvernarea începuse catastrofal. Ziarele “Adevărul” şi “Dimineaţă”, suspectate că erau pro-evreieşti au fost suprimate iar populaţia evreiască era atât de înspăimântată încât îşi retrăgea tot capitalul din bănci. Astfel că, la 18 ianuarie 1938, guvernarea Goga – Cuza a emis Decretul Lege nr. 169 prin care se stipula revizuirea de încetăţenire a populaţiei evreieşti din România.

Antonescu şi-a asumat în faţă lui Hitler responsabilitatea evreilor şi i-a izolat în interiorul societăţii. I-a pus să lucreze în folosul comunităţii în schimbul garanţiei că nu vor fi înrolaţi în armata. Dar Antonescu urmărit să-i alunge din ţară pe evreii comunişti, făcând o distincţie clară între evreii pământeni şi evreii din Basarabia şi Bucovina. Wilhelm Filderman a închis şi el ochii şi a acceptat că evreii care au colaborat cu comuniştii ar trebui să primească ceea ce merită şi nu s-a amestecat prea tare peste planurile lui Antonescu. Dar declararea mareşalului că toţi evreii din Basarabia şi Bucovina sunt comunişti a fost terenul fertil în care au însămânţat abuzurile armatei.

În octombrie 1941, din 1500 de evrei deportaţi în Chişinău, 500 au fost omorâţi. Evreii au fost executaţi la ordinul locotenentului Roşca. Comunitatea evreiască din Chişinău a reuşit să ia legătură, printr-o diversiune, cu Filderman şi cu Şafran. Ambii i-au comunicat lui Antonescu cele întâmplate şi, la intervenţia Reginei, mareşalul a înfiinţat la 11 decembrie o Comisie care să analizeze cele întâmplate. Raportul întocmit de Comisie relevă că Antonescu nu era la curent de cele întâmplate însă faptul că a declarat că Basarabia şi Bucovina sunt nişte guvernăminte a fost baza legală care a stat la comiterea acestor abuzuri. Legat de progromul de la Iaşi, Antonescu nu a avut nicio legătură cu organizarea lui şi există argumente care demonstrează că el l-a oprit.

Greşeală numărul 2: Declararea Basarabiei şi a Bucovinei drept guvernăminte

Este una dintre marile enigme ale celui de-Al Doilea Război Mondial decizia lui Antonescu de a declara guvernăminte două provincii istorice ale României după ce au fost eliberate de armata română. În loc să revină în administraţia României Mari, Basarabia a fost condusă de un guvernator, funcţie care nu a existat niciodată în administraţia românească. Antonescu consideră că în Bsarabia şi Bucovina, “exercită o suveranitate de ocupant, şi nu de stat suveran”. Practic Antonescu a declarat că Basarabia este teritoriu străin ocupat de armata română. Argumentul era acela că li se puteau aplică evreilor legile internaţionale şi nu cele ale statului român.

Greşeală numărul 3: Cedarea suveranităţii României

România a intrat în război cu sintagma “aliat al Germaniei naziste”, dar angajarea în război s-a făcut în numele lui Antonescu, neexistând vreun tratat în acest sens. Soarta României era, practic, în mâinile lui Hitler care la numit pe generalul von Schobert responsabil de apărarea teritoriului românesc dar l-a lăsat pe Antonescu să apară în faţă poporului drept comandantul suprem.

Progromul de la Iaşi, pentru care mareşalul Antonescu nu poate fi făcut vinovat în mod direct, a fost posibil deoarece mareşalul a instituit în zona de dispoziţie a Armatei a 11-a româneşti o autoritate străină pe teritoriul ţării noastre. Practic, funcţiile armatele de campanie româneşti raspuneau Armatei a 11-a germane iar autorităţile româneşti au fost dublate cu autorităţi germane care le dădeau ordin românilor. Chiar dacă era sub comandă nominală a lui Antonescu, această nouă armata acţiona la ordinele generalului Eugen von Schobert.

Se ajunsese că, în Iaşi, locuitorii să între cu autorizaţie vizată de autoritatea germană! La Iaşi erau prezente toate instituţiile de represiune ale naziştilor, inclusiv Gestapo. Cu ajutorul unor legionari români, naziştii au decansat progromul, luând prin surprindere autorităţile româneşti.

Greşeală numărul 4: Decizia de a trece Nistrul

Ion Antonescu a luat decizia de a trece Nistrul în mijlocul unor probleme de sănătate, fără a se consulta cu ceilalţi capi ai armatei române. Mareşalul suferea de pe urmă unei ciclotomii accentuate. 23 de generali şi şeful Statului-Major s-au opus acestei decizii şi au sfârşit daţi afară din armata la ordinul lui Antonescu. Armata română era incapabilă să lupte dincolo de Nistru. Antonescu a vrut să urmărească Armata Roşie pe teritoriul ei dar armata română nu avea logistică, nu avea reţele de comunicaţii, nu avea trupe proaspete şi nu avea, mai presus de toate, moral şi motivaţie! Stârpirea bolşevismului era un concept prea îndepărtat şi iluzoriu. Prin această decizie, Antonescu a scos ţară noastră din calitatea de victima a agresiunii sovietice şi ne-a trecut în barcă agresorilor.

Greşeală numărul 5: Persoană lui a contat mai mult decât statul

Iuliu Maniu reuşise să obţină de la SUA şi Marea Britanie posibilitatea că România să fie tratată precum un stat care nu putea să decidă de unul singur opţiunile sale în materie de politică externă deoarece se află sub ocupaţie germană. Maniu s-a dus cu această soluţie la Antonescu pentru a salva, cumva, soarta României. Antonescu a refuzat deşi România chiar era sub controlul Germaniei naziste. Dar Antonescu s-a incapatnat să nu renunţe la parteneriatul cu Germania nazistă.

În timpul procesului sau din 1946, mareşalul Antonescu avea să spună: “Popor ingrat, nu meriţi nici cenuşă mea!” O personalitate controversată şi profundă, de Antonescu se leagă şi o serie de acţiuni politice performanţe, precum detronarea lui Carol al ÎI-lea, organizarea plebiscitelor sau negocierile cu partidele istorice. Antonescu a condus România într-o conjunctură pe care şi-a creeat-o singur, dar care l-a lăsat singur în faţă unor decizii uriaşe ale căror consecinţe se răsfrâng şi astăzi asupra României.

sursa: europolitics.ro