Iată ce-mi scrie el, în rusă: „Domnule Budeanu, nu-mi prea aduc aminte ca jurnaliştii din presa republicană să viziteze des RMN, ca să încerce să scrie adevărul despre situaţia din partea stângă a Nistrului. Multor cetăţeni ai Moldovei informaţiile despre RMN le intră pe-o ureche şi le ies pe alta, deoarece nu-i interesează ceea ce nu se referă la ei, iar pe autorităţi parcă le interesează, dar nu dau dovadă de asta. Ele se târguiesc, deşi ştiu că pierderea în această afacere este de neocolit. RMN, ca teritoriu, nu este în litigiu, ea nu e legată cu vreun document care să demonstreze că acest teritoriu al fostei RSS Ucrainene a ajuns în componenţa Moldovei în schimbul unor teritorii din nordul şi sudul Moldovei. Problema teritoriilor din sud şi nord rămâne să fie rezolvată de Moldova şi Ucraina. În RMN, armata rusească nu are mai mult de 300 de militari, restul sunt unităţile militare ale RMN. Da, acestea sunt instruite şi coordonate de militari ruşi. Dar ce vreţi să facă? Oare în Moldova nu sunt instructori NATO, americani şi români? Sunt şi scopul lor este cunoscut. Problema-i tristă, nu avem de ce ne bucura. Procesul de reglementare nu va rezolva problema, ci o va complica. Din ce este compusă armata RMN nu-i un secret, unităţile militare ale RMN nu se supun militarilor ruşi şi nu se află sub jurisdicţia Rusiei. Ca să putem schimba situaţia în care ne aflăm, RMN trebuie recunoscută şi create condiţii de pace în regiune”.
Pare un mesaj sincer, dar mă voi referi doar la rândurile evidenţiate de mine în această scrisoare, pentru că celelalte gânduri necesită discuţii interminabile. Se vede că pe autor îl frământă situaţia de la Nistru, numai că el ori este puţin informat, ori dezinformează intenţionat. Altfel, cum să-i înţeleg sinceritatea, dacă afirmă că în regiunea secesionistă nu există mai mult de 300 de militari ruşi. Chiar oficial, ambasadorul Rusiei la Chişinău spune că-s vreo 500. Asta – fără pacificatori, fără acei care s-au angajat în armata regimului secesionist…
…Da, subiectul Transnistria nu este prezent în mass-media din dreapta Nistrului în măsura importanţei sale. Din mai multe cauze. Una dintre ele e că ziariştii n-au acces liber în această regiune. Pentru a te putea deplasa în stânga Nistrului ca să scrii ceva, eşti obligat să soliciţi o acreditare la ministerul transnistrean al informaţiilor şi telecomunicaţiilor cu câteva zile înainte. În ea trebuie să indici pentru cât timp soseşti, despre ce vei scrie şi cu cine te vei întâlni. În plus, această acreditare îţi va fi dată (dacă vor dori!) la ministerul respectiv, pe str. Pravda 31 din Tiraspol, iar până să ajungi acolo eşti suspectat de grănicerii de la Tighina. Sunt unul dintre ziariştii de la Chişinău pe care îi interesează viaţa oamenilor din Transnistria şi am relaţii foarte bune cu mulţi ziarişti din stânga Nistrului, inclusiv din Camenca, Râbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Slobozia, Tighina şi Tiraspol. Acum şapte ani, când am lansat o acţiune de fraternitate colegială „Două maluri de Nistru: ziariştii îşi strâng mâna”, timp de doi ani, grupuri de ziarişti de la diverse mass-media din Chişinău mergeau în diferite raioane din stânga Nistrului. Ne întâlneam cu colegii de acolo şi vizitam diferite colective, discutam cu conducători şi oameni simpli, după care au apărut o serie de articole, rubrici permanente. Ei bine, vreau să-ţi spun, misteriosule Плавец, că mereu ne simţeam urmăriţi, că ziariştii de acolo erau avertizaţi să nu se întâlnească cu noi, iar oamenii simpli, aflând că suntem din dreapta Nistrului, refuzau să ne vorbească, privind în jurul lor cu frică. Maiorul Soin din MGB-ul transnistrean, actualmente deputat în sovietul suprem de la Tiraspol, se înfuria: „Două maluri de Nistru: ziariştii îşi strâng mâna” este o diversiune!”. Într-un fel, ne califica drept spioni români sau occidentali. Nu-i uşor, stimabile autor al scrisorii. Nu-i uşor, dar am obţinut permisiunea să vorbim chiar şi cu ministrul telecomunicaţiilor, şi cu atamanul cazacilor, şi cu foştii gardişti din „Uniunea apărătorilor Transnistriei” din Tiraspol. Mai ales localnicii moldoveni, în lipsa oficialităţilor locale, îţi vor strânge mâna şi-ţi vor turna un pahar de vin… Eu m-am convins că oamenii de pe cele două maluri nu se duşmănesc. Pentru a-i învrăjbi, lucrează regimul instaurat la Tiraspol. Tu doar ştii asta, Плавец!
