Tudor Panțîru: Să cugetăm ce s-ar fi putut întâmpla dacă anul 1812 nu exista în istoria românilor

Semnarea tratatului de pace ruso-turc de la Bucureşti, la 16 mai 1812, a însemnat un moment de răscruce în istoria poporului român. La această dată, Moldova a fost ruptă în doua, teritoriul dintre Nistru şi Prut fiind anexat la Imperiul Ţarist pentru un secol. Abia în 1918 Basarabia va reveni pe făgaşul normalităţii, fiind până la cel de-Al Doilea Război Mondial parte a ceea ce este cu adevărat.

Astăzi, Republica Moldova se confruntă cu realitaţile unei lumi în continuă mişcare, iar reformele înfăptuite de noua clasă politică de la Chişinau au menirea de a o apropia de spaţiul european, caracterizat prin democraţie, stabilitate şi prosperitate. Drumul spre Europa însa nu înseamnă uitarea drumului parcurs pâna acum, fiindca doar aşa putem să înţelegem cum am ajuns aici.

În aceste clipe se cuvine să nu uităm greutăţile prin care a trecut aceasta parte a românitatii, precum şi pe cei care au luptat pentru a elimina consecinţele dramatice pe care le-a avut dominaţia străina asupra românilor din Basarabia: Constantin Stere, Pan Halippa, Ion Buzdugan, Grigore Vieru, Gheorghe Ghimpu, soţii Ion şi Doina Aldea-Teodorovici şi mulţi alţii care nu au uitat ceea ce nu ar trebui să uităm nici noi.

Comemorarea a 200 de ani de la alipirea la un spaţiu străin prin ruperea de la ceea ce ne defineşte ca naţiune reprezintă un moment în care ar trebui să cugetam asupra a ceea ce ni s-a întamplat şi, poate, a ceea ce ni s-ar fi putut întampla dacă anul 1812 nu ar fi existat în istoria românilor dintre Prut şi Nistru.

Timpul.md