Aşa că mi-am zis să nu mai lungesc şi eu subiectul lunii, mai ales că ştiu ce ştie toată lumea. Sigur, asta unor cititori li s-ar putea părea că e ca în proverb: ţara arde şi baba se piaptănă. Pe mine, însă, toată discuţia asta din jurul vânătorii mă trimite cu gândul la altă zicală legată de pieptănat: uite aşa o barbă-avea, uite aşa o pieptăna.
Fiindcă, dacă e să sintetizăm la maximum, povestea iese cam aşa: A fost odată ca niciodată o împărăţie. În rezervaţiile ei, în care vânătoarea e interzisă, merg legiuitorii ţării cu puşti şi băutură. La vânatul interzis. Ori de ceas rău, ori de prea mult şi înmiresmat vin, cetele legiuitorilor călcători de lege se pierd cu firea şi îşi împuşcă semenul. Dar pentru că e o lume de poveste, în care se întâmplă lucruri supranaturale, legiuitorii ascund fapta lor cea ruşinoasă şi tac chitic. O atare întâmplare nu este posibilă în lumea reală. Dacă omori pe cineva din greşeală şi nu anunţi, te mănâncă nu zmeul, ci puşcăria.
Însă, aşa cum spune autorul anonim al acestui basm, legiuitorii acelei ţări nu şi-au bătut capul. Au pus mâna pe mătură şi au şters toate urmele, iar când totuşi cineva a văzut prin globul de cristal şi a aflat ce s-a întâmplat, ai noştri legiuitori şi-au băgat mâinile în bărbi şi s-au scărpinat. Ba cu stânga, ba cu dreapta. Şi bărbile lor au început să crească şi să crească, ca nasul lui Pinochio. Ca să aibă după ce-și ascunde faţa.
Oamenii ţării s-au revoltat, s-au scandalizat, dar făptaşii stau pitiţi după bărbi şi nimic nu pare să lămurească în detaliu mârşăvia. Pentru că cel mai ruşinos lucru din poveste e faptul că legea a fost batjocorită în ultimul hal exact de către legiuitori. Dacă cei care ar trebui să respecte legea, aşa cum un creştin adevărat respectă Biblia, se ascund, ce să mai aşteptăm noi bun? Nimic bun nu mai e de aşteptat!
Şi acum: ştiţi de ce mă pieptăn când ţara arde? Fiindcă nu cred că se va face dreptate. Nu cred în legea acestei ţări. Unde cârmuitorii se îmbogăţesc încălcând legile, unde bătrânii nu au bani de medicamente, unde părinţii îşi abandonează copiii ca să meargă să facă bani în lumea largă. Să dea Dumnezeu ca realitatea să mă contrazică, să dea Dumnezeu să spun peste un an: ei, uite, nu am avut dreptate, există încă respect faţă de lege în ţara asta!
Dar până atunci, când mă uit la ştirile naţionale, nu-mi rămâne decât să constat: uite aşa o barbă-avea, uite aşa o pieptăna!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
