Actualitate

ULTIMĂ ORĂ // Persoanele implicate în cazul tinerei care a fost lăsată să nască singură în toaleta Institutului Mamei și Copilului au fost suspendate din serviciu

„Odată cu stabilirea circumstanțelor cazului, toți cei care se pot face vinovați, care au admis încălcări ale eticii și deontologiei medicale, precum și ale regulamentului de activitate a subdiviziunii vor fi sancționați și se vor lua toate măsurile corespunzătoare în privința acestora”, se arată în comunicat.

Administrația Institutului Mamei și Copilului precizează că pacienta a fost internată în data de 9 decembrie, zi în care a fost investigată clinic, iar pe 11 decembrie a fost efectuată ultrasonografia, care a confirmat diagnosticul de anomalii de dezvoltare ale fătului, la care s-au anexat markerii de aberații cromozomiale. Pe data de 11 decembrie a fost discutat cazul în cadrul unui consiliu medical, cu recomandarea întreruperii medicamentoase a sarcinii.

„În aceeași zi, a fost inițiată întreruperea sarcinii, conform protocolului. Procedura de întrerupere a sarcinii până în 22 săptămâni, se efectuează prin administrarea preparatelor, standard, după schemă, care provoacă apariția contracțiilor uterine și pot declanșa în orice moment expulzia”, scrie administrația IMC, care mai precizează că, în cazul unui avort tardiv provocat medicamentos, momentul de producere al acestuia nu poate fi anticipat.

Cazul s-a întâmplat cu două săptămâni în urmă, ajungând public după ce tânăra a scris despre momentele prin care a trecut pe o rețea de socializare. „Am născut singură, singură în sudnă. O strigam (pe asistenta medicală), iar ea nu venea, deși era aproape. Am născut din picioare, cu un picior pe masa din baie și cu un picior ridicat. Fetelor, ca un câine am născut. Până a venit ea, eu eram cu fetița în brațe. A venit și striga la mine iar, că baia îi de sânge și să nu mă uit la fată, dar până a venit ea, eu deja o analizam și plângeam, tremuram cu ea”, a scris tânăra, care acuză medicii și asistentele medicale de indiferență și spune că a fost lăsată în chinuri 23 de ore.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *