Justiție

Un alt dosar deschis pe numele lui Alexandr Stoianoglo, ajuns pe masa magistraților

Un alt dosar a fost deschis și trimis pe masa magistraților în privința lui Alexandr Stoianoglo, căruia i se incriminează săvârșirea infracțiunii de încălcare a inviolabilității vieții personale, manifestată prin răspândirea cu bună-știință a informațiilor, protejate de lege, despre viața personală, ce constituie secret personal al altei persoane, fără consimțământul ei, realizată într-un discurs public, prin mass-media, prin folosirea intenționată a situației de serviciu.

Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo este învinuit că, în calitatea sa de procuror ierarhic superior, folosindu-se de situația de serviciu a intrat în posesia unor corespondențe private ale fostului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție cu alte persoane, obținute din telefonul mobil al ultimului, ridicat în cadrul cauzei penale în care ultimul era vizat, transmite Replicamedia.md

După care, la 4 octombrie 2022, ora 11:00 min., în incinta PA a susținut un briefing de presă, în cadrul căruia, contrar prevederilor legale care consacră dreptul persoanei la secretul corespondenței, la inviolabilitatea vieții private și interzicerea divulgării informației despre viața personală a altei persoane, cu bună-știință, fără a avea consimțământul persoanei vizate, a răspândit informații ocrotite de lege, despre viața personală și profesională a ultimului ceea ce constituia secret personal.

Astfel, Alexandr Stoianoglo, în cadrul discursului public, în fața reprezentanților mai multor instituții mass-media, utilizând intenționat informațiile obținute în cadrul cauzei penale în care era vizat fostul șef al PA, Viorel Morari, a dat citire unor conversații private ale ultimului cu anumiți reprezentanți ai societății civile, consilieri guvernamentali, precum și cu fostul șef al Delegației Uniunii Europene la Chișinău, exprimate prin discuții legate de înlăturarea primului de la conducerea Procuraturii Anticorupție.

După care, la indicația acestuia, discursul în formă scrisă a fost plasat pe pagina web oficială a Procuraturii.

Procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor, Vasile Plevan a venit cu precizări referitoare la dosar, subliniind că la 24 iunie 2022 a înmânat rechizitoriul procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, după care cauza penală în privința acestuia a fost expediată în instanța de judecată, pentru examinare în fond.

„Pentru a evita anumite speculații în spațiul public, concretizăm că, rechizitoriul a fost înmânat la o dată anterioară apariției informațiilor prezentate de avocații Procurorului General suspendat, privind solicitarea formulată de Curtea europeană a drepturilor omului (CtEDO) către Guvernul Republicii Moldova privind cauza Stoianoglo.”

La 5 octombrie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a admis pornirea urmăririi penale pe numele procurorului general, Alexandr Stoianoglo, vizând pretinsele acțiuni ilegale. Tot la ședința CSP s-a decis suspendarea sa din funcție.

Amintim că Stoianoglo a fost reținut pentru 72 de ore, în urma unor percheziții efectuate la biroul său de la PG și la domiciliu, iar la 8 octombrie acesta a fost plasat pentru 30 de zile în arest la domiciliu prin decizia primei instanțe.

Ulterior, procurorul Furtună a contestat la Apel decizia magistraților, cerând arest în penitenciar, însă solicitarea i-a fost respinsă.

Potrivit procurorului de caz, Victor Furtună, în dosarul de învinuire în care este vizat Alexandr Stoianoglo „sunt cinci capete de acuzare care sunt „extrem de grave” și prevăd pedeapsă cu închisoarea”. Totodată, procurorul desemnat de CSP pe cazul lui Alexandr Stoianoglo, Victor Furtună, a informat în noiembrie, despre terminarea urmăririi penale pe un capăt de acuzare ce îl privește pe procurorul general suspendat, căruia îi este imputată comiterea infracțiunii prevăzute de art. 328 alin. (3) lit.b) Cod penal – depășirea atribuțiilor de serviciu.

Pe acest capăt de acuzare, lui Alexandr Stoianoglo îi este incriminat că la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, cunoscând că la acel moment se efectua urmărirea penală în privința persoanei respective și acesta avea statut de învinuit, cunoscând că în conformitate cu prevederile legale în asemenea cazuri se suspendă achitarea îndemnizației de concediere procurorilor care demisionează, intenționat a acționat contrar prevederilor legale și a dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de 163 990,13 lei și a prejudiciat bugetul Procuraturii.

În tot acest timp Stoianoglo a respins categoric cele incriminate.

Între timp, Comisia de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat de drept Alexandr Stoianoglo și-a încheiat misiunea, după aproximativ jumătate de an de activitate. CSP a publicat raportul – întins pe 129 de pagini, iar sentința finală a comisiei i-au oferit lui Stoianoglo calificativul „nesatisfăcător”, punctajul final de evaluare acordat de comisie constituind 2,19 puncte.

La 23 mai a fost propus șefei statului, Maia Sandu, eliberarea din funcție a acestuia.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *