Un bărbat din Bălți și-a înjunghiat amicul de pahar. Individul, reținut pentru 72 de ore
Organul de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți, sub conducerea Procuraturii municipiului Bălți anunță că a fost începută urmărirea penală pe faptul tentativei de omor intenționat.
Potrivit informațiilor, tentativa a avut loc în data de 21 februarie 2023, scrie Realitatea.md.
„Bănuitul, aflându-se în casa sa, fiind în stare de ebrietate alcoolică, i-a aplicat victimei, lovituri în regiunea gâtului cu un ciob de sticlă”.
Imediat, la fața locului au intervenit organele de drept și ambulanța, care i-au acordat victimei primul ajutor medical, cu transportarea ulterioară a acestuia la Spitalul Clinic din Bălți.
În aceiași zi, suspectul a fost reținut pe un termen de 72 ore.
Urmează ca procurorii să înainteze un demers de aplicare a măsurii preventive în privința acestuia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!