A fost însă celebrată de Uniunea Scriitorilor din Moldova și de Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, ce l-au avut alături și pe Prea Sfințitul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Antonie de Orhei.
Momentul a început cu o depunere de flori la bustul de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din centrul Chișinăului și a fost urmată de recitaluri și luări de cuvânt. M-am bucurat că reprezentanții Mitropoliei Basarabiei, în frunte cu Prea Sfințitul Antonie, au fost acolo, altfel ar fi fost incomplet să-l celebrăm pe Alexie Mateevici. Fiindcă eu cred că el, și puținii oameni ca el, ar trebui să ne fie un model de viață: intelectual și bun creștin. Un om care și-a iubit nu doar aproapele, ci tot ceea ce îl reprezenta: istorie, limbă, demnitate.
Trecem cu ușurință peste astfel de momente. E simplu să îi uităm pe cei care au fost incomozi prin directețea mesajului lor. E la îndemână să lăsăm doar scriitorii să își amintească spusele lui Mateevici sau ale lui Eminescu. Dacă Ștefan cel Mare ar fi prins vremurile trăite de Mateevici, sunt sigură că ne-ar fi lăsat și el salutul „frați români” sau vreo formulă asemănătoare care l-ar fi transformat din simbolul unei țări (cum este și trebuie să rămână!) într-un domnitor cinstit exclusiv de unioniști sau de cei care cunosc istoria.
Norocul socialiștilor că în secolul XV nu exista conceptul de națiune. În felul acesta își permit să îl fluture pe Ștefan cel Mare în interes de partid. Norocul lor și ghinionul nostru.
La anul vor fi 100 de ani de la Marea Unire. Înainte de orice altceva suntem datori să îi cunoaștem pe acei tineri minunați care s-au bătut pentru identitatea lor. Să ne amintim importanța Seminarului teologic, a superbei generații de tineri ieșiți de acolo – ca Alexie Mateevici – care au realizat un vis despre care noi putem doar vorbi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
