Actualitate

Un expert în politici de SECURITATE, despre CARENȚELE programului de activitate al Guvernului Sandu: „Domeniile apărării și securității naționale sunt complet IGNORATE”

„Guvernul Maiei Sandu a postat programul sau de guvernare, foarte posibil în urma criticilor lui Victor Chirilă, care a observat că acesta lipsea, contrar cadrului legal. E bine ca se reacționează măcar astfel, dacă nu au făcut-o singuri, de la bun început”, scrie acesta pe Facebook.

Totuși, cea mai mare problemă în opinia lui Mânzărări e că în acest program de activitate al Guvernului sunt ignorate domeniile apărării și securității statului.

„M-am uitat la program. Observați ceva straniu? Domeniile apărării și securității naționale sunt complet ignorate. Acum nu mă miră de ce se da în bară așa serios pe aceste direcții. Guvernul pur și simplu nu are habar ce să facă pe aceste domenii. Sau le considera atât de neînsemnate, că nici nu le-a menționat în programul său de guvernare. Bine, vedem dacă au dreptate”, spune expertul în politici de securitate.

Acesta a mai adăugat că ucrainenii „au plătit amarnic” din motivul că au ignorat ani la rând domeniile apărării și securității.

„Poate noi suntem deosebiți, speciali, norocoși și nu ne trebuie să ne protejam capacitatea de a ne face politicile interne și externe în mod independent și suveran”, a comentat Mânzărari.

https://www.ziarulnational.md/ 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *