Un fost militar s-a bătut cu un câine pentru două chipsuri

„Demagogie, bătaie de joc, hoţie şi foarte-foarte multă beţie”…

Este vorba de Sergiu Damian, care, la şcoală, a stat într-o bancă cu Viorel Chetraru, directorul CCCEC. De mic copil, spune el, visa să-şi apere Patria, iar după ce şi-a făcut studiile militare în România, s-a întors acasă convins că ţara are nevoie de el. Dar, în scurt timp, a rămas şocat de cele văzute aici… „Credeam că Moldova, ca şi România, se afla într-un proces de formare a unui stat democratic şi face reforme importante, dar am găsit în armata noastră demagogie, bătaie de joc, hoţie şi foarte-foarte multă beţie. Nu-mi găseam liniştea, încercam să lupt contra unor legi nescrise, dar mi se tăiau picioarele şi limba…”, afirmă astăzi Sergiu.
S-a lăsat de armată peste doi ani, din următoarele motive: „pentru că aici se bea până la leşin şi pentru că idealul meu de a face parte dintr-o armată naţională normală s-a stins”. A decis să emigreze în Israel, „în ţara unde nu-i pace, dar unde se vorbeşte numai despre pace”. A plătit 4000 USD unei firme, care, iniţial, l-a păcălit, iar în cele din urmă l-a dus în Portugalia „cu o bizară viză de turist”. Au fost întâlniţi la Lisabona de un bulgar şi un moldovean, care i-au angajat imediat la construcţii. În afară de condiţiile oribile de trai, treburile mergeau strună. Cu atât mai mult cu cât în Portugalia încă nu veniseră Borman şi Saşa Sportsmenul – capii unei grupări de racket, care îşi jefuiau concetăţenii aflaţi aici şi care, ulterior, au fost condamnaţi la 18 ani de puşcărie.

„40 de minute i-am explicat procurorului ce înseamnă URSS”

A trecut aşa vreun an. Într-o seară, la o bere, badea Vasile din s. Pârjolteni, Călăraşi, i-a propus să-şi caute alt serviciu. Mai întâi – pentru că moldoveanul şi bulgarul (care le erau ca şefi) îşi puneau în buzunar o parte din leafa lor, apoi – pentru că cei doi începuseră să facă trafic de femei. „Chiar am ajuns noi să ne amăgească cineva?”, l-a întrebat badea Vasile. Zis şi făcut. În aceeaşi seară, au lăsat totul baltă şi s-au pornit prin munţi, unde-i duceau ochii… Pe drum, şi-au tras sufletul într-un local, unde au aflat că barmanul îşi construieşte casă. Au bătut palma şi au rămas la el.
Ulterior, s-au angajat la alt patron, însă o bizară întâmplare l-a întors pe Sergiu în Moldova… În februarie 2000, şi-a însoţit un coleg, tot moldovean, la medic. Pe drum înapoi, un poliţist le-a cerut actele. Au minţit că le-au uitat la hotel, dar n-au fost crezuţi. „Poţi fugi?”, l-a întrebat Sergiu pe prietenul său. Şi au şters-o din loc, urmăriţi de împuşcăturile omului legii. Sergiu a reuşit să se ascundă într-un copac, dar celălalt a fost reţinut. „Nu puteam să-l las acolo şi m-am prezentat la poliţie. Mai târziu, la judecată, i-am explicat procurorului timp de 40 de minute ce înseamnă URSS. Ne-au pus condiţia să părăsim Portugalia în 20 de zile, anunţându-ne, totodată, că am putea reveni legal, dacă patronul ne va trimite prin poştă contracte de muncă. Eu am insistat până i-am convins să ne dea două luni, timp în care n-am ieşit din biblioteci, studiind legislaţia portugheză. Am plecat în Moldova pe 20 aprilie 2000. În aceeaşi zi, mama a emigrat în Israel. Nu ne-am văzut…”.

„Ai-ai-ai-ai!”

Acasă, Sergiu a decis să înceapă o nouă viaţă. A încercat să se angajeze în poliţie, dar… i s-au cerut bani. „Oriunde apelam, cereau mită. Toată lumea din jurul meu stătea cu gândul cum să fugă din ţară. De aceea, primind contractul, n-am mai aşteptat viza. M-am pornit din capul meu”, îşi aminteşte fostul ofiţer. A găsit o femeie, care l-a dus în Polonia. Acolo, un ofiţer polonez l-a dus cu maşina până la hotarul cu Germania, unde urma să treacă Odra. Aici, trebuia să privească cum nişte copii jucau fotbal. Momentul în care un băieţel avea să arunce mingea peste gard, spre Odra, era semnalul ca să treacă râul. Copilul i-a arătat găurile din sârma ghimpată pe unde treceau toţi fugarii. „Când traversam râul, nemţii mă priveau de pe pod şi ziceau: „Ai-ai-ai-ai!”. Era clar că traficul se face şi cu ştirea autorităţilor poloneze, şi a celor germane”, constată Sergiu.
Ud până la piele, era aşteptat în Germania de un taximetrist, care l-a dus la Drezda. Aici îl aştepta gerul şi Sergiu a răcit, avea febră. Prin Berlin, a ajuns la Paris, de unde şi-a sunat un prieten din Portugalia, care i-a cumpărat bilet spre Lisabona peste trei zile. Rămânând falit, dormea cu boschetarii în metrou şi mânca împreună cu câinii. „Puteau să mă muşte, dar muream de foame şi le dădeam la bot”, ne povesteşte el. Când a urcat în autocarul spre Lisabona, avea temperatura 40 de grade. Ardea, ameţea şi fuma chiştoace… Gemea prin somn. În autocar era un grup de emigranţi portughezi, care se întorceau din Franţa. Aceştia, văzându-l în ce stare se afla, l-au hrănit şi i-au dat să bea ceai. Tot ei i-au luat cu vorba pe poliţiştii care intraseră să verifice actele, până când au trecut de Sergiu.

„Maiak Portugalii”

Legalizându-se în Portugalia, Sergiu a renunţat la construcţii şi s-a angajat la un magazin. În 2001, când Moldova a jucat un meci de fotbal cu Portugalia la Faro, el a făcut cunoştinţă cu jurnaliştii de la un post de televiziune local. A lucrat cu ei, ca traducător la reportajele despre moldovenii minţiţi de patronii portughezi. În 2002 a aflat că doi jurnalişti moldoveni vor să facă un ziar în Portugalia. Sergiu, împreună cu un ucrainean, cu care conduce astăzi ziarul, au făcut imediat legătură cu aceştia. Unul dintre ei era regretatul Sergiu Cucuietu, care, potrivit lui Demian, a fost la început sufletul redacţiei.

Pe 6 decembrie 2002, a apărut primul număr al ziarului „Maiak Portugalii”, în tiraj de 11 mii de exemplare. Publicaţia apare şi astăzi, vinerea, existând din vânzări şi sponsorizări. Apare în rusă, fiind destinată imigranţilor din spaţiul ex-sovietic şi abordând cele mai stringente probleme ale acestora. Din respectiva activitate, Sergiu reuşeşte să câştige pe lună câte o mie de euro.

„Partidul comunist a dus ţara de râpă…”

Potrivit jurnalistului, cele mai stringente probleme cu care se confruntă moldovenii din Portugalia se rezumă în special la atitudinea ţării lor faţă de ei. De pildă, orice moldovean de aici, plecând acasă ca să-şi perfecteze unele acte, este scurs de bani de către funcţionarii publici. Sau i se eliberează acte cu greşeli, după care trebuie să plătească din nou, ca să primească alt document, cu alte gafe şi tot aşa… O altă problemă este cea a certificatelor de naştere. Dacă un copil moldovean se naşte în Portugalia, părinţii săi trebuie să-i facă certificatul de naştere şi aici, şi în RM, unde – inexplicabil – costă bani. Mai mult, autorităţile moldovene, susţine Demian, nu pun apostila pe certificate de naştere eliberate mai târziu de trei luni, ceea ce creează dificultăţi enorme cetăţenilor.

„Când văd ce li se întâmplă în ţara lor, nimeni nu mai vrea acasă. Mă bucur că, odată cu venirea consulului Oleg Nica, există semnale că situaţia în RM se schimbă spre bine. RM trebuie să ne preţuiască munca şi să ne întoarcă nu fizic, cu spiritual. Trebuie ascultată părerea fiecărui om, ca să nu se mai creadă – aşa ca până mai ieri – că toţi politicienii din Moldova sunt hoţi”, consideră Sergiu. El crede că marea greşeală a moldovenilor este că „se gândesc doar la starea lor materială, pe când Moldova nu e atât de săracă material, cât spiritual”. În opinia sa, moldovenii au uitat ce înseamnă solidaritatea. „Acasă-i bine, dar în Moldova e rău. Partidul comunist a dus ţara de râpă, dar oamenii trebuie să se unească şi să se ajute, deoarece avem nevoie de o schimbare reală. Iar lui Lupu şi Filat, dacă-l vor pe Voronin înapoi, nu le rămâne decât să cheme televiziunile şi să se certe în continuare în văzul lumii”.

Sergiu Demian doreşte să se întoarcă, mai târziu, acasă, unde vrea să se implice fie într-un proiect social, fie în politică. Decizia o va lua după ce va aranja viaţa celor doi copii ai săi, care se află cu el, la Faro.