Un împătimit de sonete – Anatol Ciocanu

Cu această ocazie, la Uniunea Scriitorilor din Moldova a avut loc o masă de pomenire a celui care, aşa cum avea să constate în acea zi scriitorul Nicolae Popa, a fost ultimul aristocrat dintre poeţi, după contele Nicolae Costenco. Apropo, Nicolae a fost primul vorbitor, amintind că, pe când era în viaţă, regretatul poet l-a rugat să scrie un sonet. „Astăzi am scris al doilea sonet în viaţa mea. Primul sonet l-am scris sub Castanul roz la insistenţa dumnealui, fiindcă voia să mă includă şi pe mine în „Antologia sonetului basarabean”. Antologia n-a mai apărut. Dar ştiu că Anatol m-a lăudat că pot scrie şi sonete. Drept care azi, venind dinspre Botanica spre Uniune, am scris, mai întâi în minte, cel de-al doilea sonet din viaţa mea”.

La eveniment a participat preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu. „…Om al scrisului permanent de o delicateţe structurală, generos, elegant şi libertin în acţiuni, Anatol Ciocanu rămâne poetul care are mereu poezia în vârful degetelor, dominat de acelaşi spirit verbal, niciodată dezminţit, prin care se exprimă demonul poeziei”, afirma el despre regretatul poet de la Mălăieştii Râşcanilor. Cu amintiri despre marele prieten al tuturor scriitorilor şi, mai cu seamă, al celor tineri, au venit Marcela Benea, Vlad Zbârciog, Ioan Mânăscurtă ş.a.

Tot aici a fost lansată prima ediţie postumă a regretatului autor – „Umbra Madonei Laura: sonete de ieri şi de azi”. Cartea a apărut la Editura „Profesional Service”, unde, în 2011, i-a apărut şi manuscrisul regăsit după 43 de ani – „Eu, pelegrinul”.

Volumul e prefaţat de Ioan Mânăscurtă. El a spus că această carte a fost lucrată exact în răstimpul celor 40 de zile, cât sufletul Pelegrinului s-a aflat în intervalul dintre periplul terestru şi continuarea acestuia în aria extraterestră, adică a integrării în cosmicitate. „Această carte, ca şi celelalte din ultimii doi ani, a fost gândită grafic, pusă în pagină şi scoasă la lumină de prietenul pelegrinului şi al nostru – Dorian Conea”, a menţionat Ioan Mânăscurtă. De altfel, Dorian Conea este directorul Editurii „Profesional Service”.

În cuvântul său introductiv intitulat „Madona Laura – marea regină a împărăţiei universale a sonetului”, Anatol Ciocanu descrie istoria acestui gen de poezie, apărut în sec. al XII-lea în Italia, înainte de Marea Renaştere, părintele sonetului fiind considerat Giacomo, autorul lucrării „Vreau să-mi slujesc în suflet Dumnezeul”. Tot aici aminteşte că primul sonet din poezia românească, „Către Tibru”, a fost scris de Gheorghe Asachi în limba italiană, iar mai târziu a fost tradus în româneşte de tatăl poetului, marele iluminist Lazăr Asachi.

Cartea se încheie cu o cunună de sonete – „Mireasa-n doliu – sfântă libertate” (un sonet, precum se ştie, conţine 14 rânduri de poezie, iar o cunună – 14 sonete), scrisă de către poet în chiar luna iunie, cea a morţii. Anatol Ciocanu s-a stins din viaţă la 19 iunie, în Sanatoriul din Hârjauca, raionul Călăraşi, unde sosise, doar cu o zi înainte, la odihnă şi tratament.