Actualitate

Un nou episod în bătălia pentru Moldova 1

Candidații la funcția de director al televiziunii IPNA Compania „Teleradio – Moldova” și-au depus săptămâna trecută dosarele de participare la concurs. În competiție s-au înscris șase candidați, printre aceștia numărându-se o singură femeie. În timp ce unii sunt siguri că vor avea sorți de izbândă, alții și-au depus dosarele nu pentru a învinge, ci pentru a conferi „o altă nuanță concursului”.


Ion Terguță, directorul reprezentanței naționale a companiei Teleradio „Mir”

A activat în cadrul Companiei „Teleradio – Moldova”, la agenţia de presă „Info-Prim” și director DTV.

„Îmi doresc ca M1 să funcționeze ca entitate economică, pentru că TVM1 este o instituție publică, care mereu nu are bani pentru a se dezvolta, dar încalcă grav principiile economice de dezvoltare ale unei întreprinderi. E nevoie de o nouă regândire economică. Acest lucru nu trebuie să se confunde cu caracterul comercial al instituției. M1 are nevoie să facă doi pași gigantici pentru a anihila dezavantajele în comparație cu concurenții, dar și să treacă peste câteva etape de dezvoltare ale televiziunii pentru a deveni cu adevărat capabilă de concurență”.


Nicu Scorpan, regizor, producător TV

A activat la Moldova 1 încă din anul 1977, în calitate de regizor. A fost regizor-şef al Radiodifuziunii Naţionale. Din 2007 până în prezent este tot la Moldova 1, în funcţia de producător-coordonator, autor de programe TV. Nicu Scorpan candidează pentru a treia oară la funcţia de director TV Moldova 1.

„Transformarea TVM1 într-o instituție publică o putem face în mai multe condiții. Dar cea mai importantă este consolidarea factorului uman din această instituție, pentru a lansa proiecte noi, cu mesaj adresat consumatorului. Aș dori ca această instituție să fie complet depolitizată. Șansele mele ar fi fost mult mai mari în cazul în care concursul ar fi fost axat pe principiile profesionale, experiența în domeniu, nu pe principii politice. Îmi doresc ca TVM1 să fie o instituție națională și publică, axată pe principiile democrației. Șanse la concurs pot avea doar acei profesioniști, cărora li se vor respecta principiile morale și curajul civic, dar nu cei bazați pe principiile docilității în fața guvernaților. Șansele mele personale sunt ratate în fața unei comisii de concurs, care din start știe pe cine o să-l aleagă”.


Ghenadie Brega, al treilea concurent la funcția de director TV

Trainer, reporter, cameraman şi observator la OSCE, președinte de ONG. Candidează la acest concurs pentru a doua oară.
„În televiziune nu trebuie să mai existe cenzură, nici mesaje care pot fi difuzate după placul editorului. Toți jurnaliștii trebuie să se simtă liberi să lucreze așa cum nu au putut să o facă până acum. Consider că televiziunea publică ar putea fi un instrument prin care societatea poate fi educată. La fel, cred că televiziunea publică ar trebui să acorde mai multă atenție evenimentelor ce au loc în mediul rural, pentru că Moldova nu înseamnă doar Chișinău.

Din punctul meu de vedere, am șanse de câștig destul de mari, deoarece nu am interesele niciunui partid în spatele meu, nu am activitate politică și munca pe care am făcut-o în sectorul neguvernamental arată că avem potențial, că subiectele pe care le-am abordat până acum pe Curaj.tv au priză la public, iar oamenii sunt interesați de noi”.


Alexandru Grosu, al patrulea candidat la fotoliul Moldova 1

În 1981, este numit director general al Televiziunii Naționale a Companiei de stat „Teleradio – Moldova”. După o pauză, revine în aceeaşi funcție, în iunie 2002, şi conduce postul public până în 2003. Din 2004 până în prezent ocupă funcția de director general la alte instituții private, care nu fac parte din piața media.

„De trei ani încoace se strigă în gura mare că trebuie reformată Televiziunea Națională, însă majoritatea celor care au făcut reforme, o vedeau numai prin concedierea oamenilor de la televiziune. Eu nu consider că restructurarea instituției constă în concedierea oamenilor, dar în consolidarea acestui colectiv. Noi nu muncim pentru partide, ci pentru societate. Eu sunt sigur că se știe deja cine este câștigătorul, dar eu nu mă duc ca să înving, ci să le amintesc celor care decid soarta televiziunii că, până acum, au făcut și încă fac greșeli mari. Și că, din cauza lor, suferă colectivul Televiziunii Naționale, deoarece în acest consiliu sunt câte doi – trei membri ai partidelor de la guvernare și oameni întâmplători, care habar nu au de televiziune”.


Mircea Surdu, telejurnalist, moderator al talk-show-ului „Bună seara”
A păşit pragul companiei publice în 1985, în calitate de redactor la Radio Moldova. Din 1988 până în 1994 ocupă funcţia de redactor al Departamentului artistic „Teleradio – Moldova”. Din 2004 până în prezent ocupă funcţia de redactor-coordonator şi prezentator la Moldova 1.

„Modernizarea poate fi cuvântul și sensul de bază, care descrie măsurile ce se impun, precum aplicarea unui management, care să mobilizeze personalul, să atragă noi profesioniști în cadrul postului public de televiziune, o poziționare clară a postului public de televiziune pe piața audiovizualului din R. Moldova și folosirea pe larg a oportunităților oferite de noile tehnologii multimedia. Fiecare participant la concurs are o șansă. Am și eu șansa mea”.


Tatiana Bordeianu, ultimul concurent la șefia Moldova 1

Unica femeie înscrisă în concurs. A ocupat funcții de reporter, redactor de știri, prezentatoare la mai multe posturi TV și ziare. Licențiată în jurnalism la ULIM. În 2012, absolvește Facultatea de Drept, iar din această toamnă este masterandă la IRIM.

„Mă interesează aspectul legal, domeniul managerial, promovarea imaginii și modernizarea televiziunii publice. Nu am depus dosarul pentru a câștiga, doar mi-am dorit să dau o altă nuanță concursului. Nici nu vreau să mă gândesc ce șanse de câștig am. Totuși, aceasta nu înseamnă că mă simt superioară sau inferioară adversarilor, pentru că suntem categorii de vârstă diferite, cu experiențe de viață diferite. Dar depinde, totuși, pe ce mizează membrii comisiei și ce așteaptă ei. Nu mă interesează funcția sau salariul, aș vrea doar să fac reforme în instituție cu ideile pe care le am, chiar dacă nu am experiență”.

Pentru a deține funcția de director al postului public, candidații trebuie să aibă zece ani de activitate în mass-media, cinci ani de experiență în audiovizual, doi ani în televiziune şi experiență managerială. Dosarul de participare al fiecărui candidat trebuia să conțină un plan strategic de gestionarea-dezvoltarea postului public Moldova 1. Alegerea se face prin vot deschis, cu votul a cel puțin cinci membri ai Consiliului de Observatori. Directorul Moldova 1 se alege pentru un mandat de cinci ani. Ședința de concurs al Consiliului de Observatori al IPNA „Teleradio – Moldova” pentru suplinirea funcției de director al TV Moldova 1 va avea loc la 14 decembrie.

Opinia expertului


Petru Macovei, director executiv al Asociației Presei Independente

„În opinia mea, toți cei șase candidați care s-au înscris în cursă pentru această funcție sunt merituoși, oameni care au realizat ceva în viața lor. Unii dintre ei participă de mai multe ori la concurs, ceea ce este dovada faptului că privesc această funcție cu mare seriozitate. Eu cred că din cei șase candidați, Consiliul de Observatori ar putea alege o persoană care să întrunească două condiții foarte importante, din punctul meu de vedere: să aibă capacități manageriale, care să-l ajute pe viitorul director să scoată televiziunea publică din problemele economice și administrative existente la momentul actual, iar, pe de altă parte, să aibă experiență practică în jurnalism și să distingă foarte clar jurnalismul corect și obiectiv de jurnalismul făcut la comanda puterii. Acest lucru îl va ajuta pe viitorul director să continue reformele atât de necesare postului public de televiziune”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *