Justiție

Un ucrainean, extrădat din R. Moldova. Ar fi condus o rețea criminală direct din izolator

Un ucrainean a fost extrădat din R. Moldova la solicitarea organelor de drept din Kiev. Potrivit Procuraturii Generale din Ucraina, bărbatul este acuzat de crearea unor canale de trafic de droguri într-un penitenciar din regiunea Zaporojie.

Conform datelor prezentate, învinuitul, aflat în detenție, a organizat canale ilegale de introducere în izolator a drogurilor și altor obiecte interzise, coordonând distribuirea acestora cu alți pușcăriași. De asemenea, potrivit anchetei, el dădea indicații persoanelor de încredere să umilească și să intimideze alți deținuți, cerându-le bani pentru visteria criminală.

În mai 2023, după ce a fost eliberat din arest în cadrul dosarului precedent, acesta a reușit să părăsească teritoriul Ucrainei.

„Datorită acțiunilor coordonate ale Procuraturii Regionale Zaporojie, ale sectorului de cooperare polițienească internațională și ale autorităților competente din Republica Moldova, suspectul a fost reținut și, la 8 decembrie, a fost predat organelor de drept ucrainene”, se arată în comunicatul procuraturii.

În prezent, inculpatul a fost adus în locul de detenție preventivă din Ucraina. La solicitarea procurorului, pe 10 decembrie, instanța a dispus plasarea acestuia în arest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *