Dacă da, ştiţi rezultatul: Francois Hollande l-a detronat pe Nicolas Sarkozy. Şi eu personal m-am bucurat.
Nu ştiu foarte bine ce politică externă va duce Francois Hollande, însă sper că va fi mai puţin sarcastic în ceea ce priveşte relaţiile cu românii. Aroganţa fostului preşedinte nu e o taină pentru nimeni şi cred că prietenia lui cu Angela Merkel a avut la bază autoritatea cancelarului german. Cum să fii arogant cu Angela Merkel?
După ce am urmărit la ştiri rezultatele, am văzut şi discursurile celor doi. Fostul preşedinte a spus că se retrage din politică pe modelul „Nu mă mai joc! Îmi iau jucăriile şi plec acasă”, celălalt şi-a savurat victoria pozând în mărinimosul prin mulţumirile aduse lui Sarkozy.
La discursurile lor au participat foarte mulţi oameni şi un număr remarcabil de tineri. Am văzut tineri plângând cu lacrimi adevărate după fostul preşedinte (şi m-am gândit că nu aş vrea să fiu un moldovean din cartierul lor, fiindcă precis nu ne iubesc). Am văzut şi tineri exaltaţi, plini de speranţe, împărtăşind visurile lui Francois Hollande.
Şi, trebuie să recunosc, am simţit un fel de invidie. O invidie izvorâtă din neputinţa politicienilor noştri de a mişca inimile tinerilor. De a-i face să împărtăşească vise comune. Îmi amintesc că cei mai mulţi se felicitau în hohote de râs când s-a ales preşedintele Moldovei. Ceva în genul: „am văzut-o şi p’asta!”. Cam atât. Cam atât şi eventual bandele aproape huliganice intitulate „patrioţii Moldovei”. Bine, mai avem şi Liga tineretului rus. Şi într-un caz, şi în celălalt vorbim de tineri care, cum ar spune moldovenii noştri, „nu prietenesc” cu conducerea. Care au nişte vise aparte, ancorate adânc în trecutul nu prea îndepărtat şi, bineînţeles, neîmpărtăşite de noi. Sau care – şi mă refer la cei dintâi – fac jocurile altora, din interes sau din prostie.
Concluzia şi tristeţea mea, urmărind rezultatele din Franţa: tinerii noştri nu au aşteptări de la politicienii noştri. Ei trăiesc aşa, cum o fi. Sunt bucuroşi că au scăpat de conducerea comunistă. Şi asta e bine, dar asta e toată bucuria şi aşteptarea lor. Şi asta e trist. E foarte trist.
