Actualitate

„Uniformele şcolare ar trebui introduse în instituţiile de învăţământ”

Potrivit datelor cercetării sociologice efectuate în perioada 27 noiembrie – 7 decembrie anul curent, 87% din cei 1101 respondenţi sunt de părere că uniformele şcolare vor reduce diferenţele sociale dintre elevi, iar 85% cred că acest lucru va contribui la menţinerea ordinii şi disciplinei în şcoli.

De asemenea, 71% din participanţii la sondaj cred că fiecare instituţie ar trebui să decidă ce model de uniformă vor purta elevii, iar peste 90% susţin că autorităţile ar trebui să subvenţioneze achiziţionarea acestor uniforme pentru copiii din familiile sărace.

Purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari, a comunicat ieri la finele şedinţei săptămânale a formaţiunii că subiectul este unul discutat la partid. "Această întrebare a fost pusă în sondaj pentru că au existat propuneri de a iniția un astfel de proiect și s-a solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să vină cu o viziune pe aceasta temă, care apoi să fie dezbătută în societate”, a opinat Gămurari.

Barometrul socio-politic a fost realizat pe un eșantion de 1101 respondenți în 74 de localități din R. Moldova, cu o eroare de +/- 3%.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *