În ambele cazuri spuneam că dacă vorbim despre o situație de viață și de moarte, în care nu există viitor după 2018, atunci avem de-a face cu două alternative: una de sorginte euroasiatică, în care intră actuala guvernare pro-europeană, Partidul Socialiștilor, PPEM și Partidul lui Șor și multe alte partide satelit care le-a încropat Partidul Democrat și Domnul Pi în jurul său și restul societății moldovenești care are două alternative: să încerce anumite forme de coalizare politică de sorginte unionistă și/sau pan-europeană, fiecare în mod separat sau să realizeze o înțelegere generală prin cooptarea tuturor forțelor politice din afara sistemului oligarhic.

Admirabil acest efort al președintelui Băsescu de a uni segmentul unionist și a anima spiritul de reunificare în anul Centenarului. Dar Traian Băsescu a greșit în câteva rânduri față de românii din R. Moldova, lucru pe care tot nu trebuie să-l uităm. Odată când ne-a îndemnat în 2005 să votăm putoarea de Voronin, care făcea pe eruopeanul, ceea ce a dus la perpetuarea comuniștilor la putere încă patru ani și la chinul nostru sub regimul său „moldovenist” și corupt; altă dată când în contextul aderării României la Uniunea Europeană în 2007 ne-a chemat să mergem și noi acolo, de parcă nu se știa că acest lucru este imposibil și doar agită spiritele; a greșit față de Dorin Chirtoacă și Partidul Liberal, pe care i-a strâns în brațe pe la Cotroceni, iar acum le dă cu piciorul și-i ironizează de parcă nici n-ar exista ca partid unionist; iar dacă liberalii sunt corupți, așa cum susține, atunci și mai mare greșeală este să te legi cu un corupt ieșit din matca liberală, Anatol Șalaru, care de-odată este bun-bunuț și virgin și cu traseista Ana Guțu (în patru ani, patru partide – PL, PLR, Dreapta și PUN), care pe de-asupra, impreună cu tovarășul Hadârcă, este complice la guvernarea care ne-a furat miliardul și a înstrăinat aeroportul în 2013-2014. Dar cea mai mare greșeală la ora actuală este că Trăian Băsescu dezbină, poate fără să vrea și din intenții nobile, majoritatea românească a R.Moldova, lovește în partidele europene și în Maia Sandu, iar prin asta face plenar jocul puterii și a Domnului Pi.

Ce trebuie să înțeleagă președintele Traian Băsescu în R. Moldova sunt trei lucruri, uneori diferite, legate de unire, unioniști și partidele unioniste. Este ideea Unirii, una perenă și sacro-sanctă, urmărită de la voievozii medievali, la cărturari, pașoptiști, Cuza Vodă, regii României, Brătienii, generația 1918 sau mareșalul Antonescu. Sunt unioniștii, care în R. Moldova există în majoritatea partidelor politice și în afara lor, dar care actualmente văd românismul diferit, așa cum de secole l-au văzut muntenii, moldovenii sau ardelenii, când au trăit în state separate. Și sunt partidele unioniste, unele integre, altele mai puțin, cu lideri și oameni care n-au avut uneori nimic de-afacere cu unionismului, care n-au arătat prin guvernare că unioniștii ar fi diferiți, ci sunt la fel de corupți și mincinoși. Prin urmare, dacă se revendică de la o platformă unionistă și europeană, Traian Băsescu trebuie să vadă un aliat în partidele europene și să colaboreze cu ele pentru viitoarea campanie electorală.

Lecțiile Sfatului Țării

Pentru că suntem în anul Centenarului Sfatului Țării, vreau să-i aduc aminte președintelui Băsescu și celor din anturajul său câteva lucruri care ne-au învățat înaintașii noștri, care au făcut unirea de la 1918. Atunci, ca și acum, în cadrul Sfatului Ţării, dar și la nivelul întregii provincii, exista o paletă diversificată (sau mai degrabă fragmentată) de opțiuni politice, care pot fi încadrate în patru patru fracţiuni: Blocul Moldovenesc, Fracţiunea Ţărănească, Fracţiunea Minorităţilor și Fracţiunea Socialistă. Primii, conduși de P. Halippa, înclinau spre dezideratul Unirii cu România, pe când gruparea „socialist-țărănească” condusă de I. Inculeț era mai mult interesată de schimările politice și de reforma agrară, preferând mai degrabă anumite forme de autonomie sau independență a provinciei. Pe de altă parte, exista un număr mare de susținători ai ideii de a rămâne în cadrul Imperiului Rus, fie într-o formă liberalizată, fie într-o formă bolșevică, ultima căpătând o importanță tot mai mare și generând un pericol real de comunizare a Basarabiei.

În seara zilei de 20 noiembrie 1917, printr-o unanimitate de voturi, deputații Blocului Moldovenesc, care erau majoritari în Sfatul Țări, l-au ales pe Ion Pelivan în calitate de candidat pentru funcția de președinte al acestui organ. Pe parcursul nopții, în profunde reflecții, Ion Pelivan va schimba această decizie și a susținut candidatura lui Ion Inculeț, care era filorus și „statalist”. Prin această mișcare s-au unit eforturile Blocului Moldovenesc și al fracțiunii țărănești și socialiste, ceea ce a garantat alegerea lui I. Inculeț ca președinte al Șfatului Țării cu 105 voturi și prin aceasta s-a dat senzația de unanimitate și legitimitate viitoarelor acțiuni ale organului de conducere al Basarabiei. Sacrificiul politic al lui I. Pelivan l-a influențat profund pe I. Inculeț, care la scurt timp se va apropia de programul Blocului Moldovenesc, chiar dacă pe parcursul anului 1917 a refuzat în mai multe rânduri această platformă politică. Rivalitățile dintre aceste grupări au rezultat într-un compromis, care a condus inițial la proclamarea, la 2 decembrie 1917, a autonomiei Republicii Democratice Moldoveneşti, apoi a independenței și în sfârșit a unirii cu România la 27 martie 2017.

Ce-i de făcut?

Procesul de aderare (accentuez procesul și mai puțin aderarea acum) la Uniunea Europeană poate reconcilia pe toate cele trei „Uniri” – unirea cu „europenii”, cu „românii” și cu „transnistrenii”. Este păcat să stricăm o țară frumoasă și integră ca România, printr-o unire cu un stat falimentar, plin de corupție și valențe anti-românești ca R. Moldova. Ar fi egoist să pasăm această patologie asupra tuturor românilor, când acest efort poate fi tratat cu ajutorul marii familii europene. Știu prea bine care a fost prețul plătit de România pentru integrarea interbelică a Basarabiei. La fel cum ar fi egoist să te unești cu România și astfel să abandonezi miile de români din Transnistria și să pierzi iremediabil Tighina, un oraș românesc prin definiție istorică.

Înțeleg foarte bine că unirea cu România este la fel de îndepărtată ca și „unirea” cu Uniunea Europeană, să nu ne creăm iluzii din acest punct de vedere. Dar în ce cred cu adevărat sunt trei lucruri. Primul este nevoie de a-i uni pe toți cetățenii R. Moldova în ideea de a răsturna regimul oligarhic. Cel de-al doilea lucru este realizarea unui bloc/alianță/front anti-oligahic în care să între toate partidele din afara controlului actualei puteri și a Domnului Pi. Acest fapt ar constitui unica șansă de a învinge acest flagel și ar duce în parlament forțe care pot decide ce vor să facă mai departe cu acest stat. În al treilea rând trebuie susținute procesele de „europenizare” și „românizare” a acestui stat, ambele complementare și decisive pentru salvarea sa. Europenizarea se referă la procesele de construcţie, transmitere şi instituţionalizare a regulilor formale şi informale, procedurilor, paradigmelor, politicilor, stilurilor, „felului de a face lucrurile”, a credinţelor şi normelor comune care sunt iniţial definite şi consolidate în luarea hotărârilor la nivelul UE, iar apoi încorporate în logica discursului intern, a identităţilor, a structurilor politice şi a politicilor publice din fiecare stat membru sau a celor în curs de aderare. Pentru statele din spaţiul est-european „europenizare” a fost o parte componentă şi chiar o premisă pentru o transformare amplă, ceea ce a însemnat deopotrivă depăşirea reminiscenţelor comuniste şi redobândirea unui rol deplin în spaţiul politic şi economic european, exact cum pe timpuri acest deziderat a constituit o premisă importantă de europenizare pentru fiecare stat membru al Uniunii Europene şi cum urmează să fie pentru R. Moldova.

Românizare înseamnă recunoaşterea explicită a faptului că R. Moldova este al doilea stat românesc, iar populaţia sa majoritară sunt moldoveni români, care vorbesc limba română, fapt ce ar spori sensibil aderenţa românilor basarabeni la edificarea proiectului statalist moldovenesc şi ar oferi acel element central, din punct de vedere etnic, în modelarea naţiunii moldoveneşti civice. Acest fapt ar da legitimitate istorică statului R. Moldova şi i-ar oferi un suport cultural prin raportarea la spaţiul de civilizaţie românească. Realizarea acestor deziderate, odată cu asumarea plenară a valorilor europene, ar putea în timp contracara eforturile de rusificare a R. Moldova şi menţinerii sale în sfera de influenţă rusă, eforturi susţinute asiduu de Moscova, prin varii instrumente, pe tot parcursul perioadei de independenţă. În plus acest lucru ar oferi un plus de încredere în relaţiile cu minorităţile etnice din ţară şi ar spori şansele de integrare teritorială, prin oferirea unei omogenităţi la nivelul percepţiei identitare.
Primul pas l-au făcut Maia Sandu și Andrei Năstase, care au unit polul pro-european și vor merge împreună în campanie electorală. Cel de-al doilea pas îl face Traian Băsescu, prin coagularea polului unionist, care desigur trebuie purificat de anumite elemente. Urmează ca aceste două forțe să se unească, nu neapărat sub o singură listă sau platformă, dar declarând cu tărie că sunt solidari în demontarea regimului oligarhic și în transformarea europeană a R. Moldova.