Îl ştiu de mult… a venit la noi în anii ’60 să ne înveţe moldovenism. A plecat după trei luni român 100%… Nu era vina lui, nu a avut acces la Chişinău la cărţi şi documente, primea doar propagandă de partid…”. Mai trebuie spus doar că şi bătrânul istoric de la Bucureşti este originar din Basarabia.
De fapt, toată România este plină de oameni din Basarabia care au trecut prin coşmarul refugierii din faţa ocupaţiei sovietice de după al Doilea Război Mondial. Mulţi dintre ei au ajuns profesori universitari, doctori, ingineri, scriitori – poziţii la vârful societăţii româneşti. În perioada existenţei URSS au trebuit să tacă asupra originii lor, mulţi au avut probleme grele pe timpul vieţii din cauza localităţii unde erau născuţi. Însă niciunul nu a uitat de unde a venit şi care este adevărul istoric; mai mult: au spus şi altora care este adevărul despre Basarabia. Maşinăria gigantică a propagandei sovietice a fost învinsă de câţiva oameni.
În anii ’60, mulţi basarabeni au venit în România la tot felul de conferinţe şi schimburi de experienţă. Doar dacă erau rău intenţionaţi sau total lipsiţi de suflet nu au reuşit să îşi dea seama care era adevărul cu privire la Basarabia. Toţi aceşti oameni s-au întors la Chişinău purtând în suflete sămânţa ideii naţionale româneşti. Au tăcut şi ei mulţi ani până când au putut să vorbească. Mulţi dintre ei au fost implicaţi în Mişcarea naţională de la Chişinău de la sfârşitul anilor ’80, mulţi dintre ei trăiesc şi azi şi sunt cât se poate de activi în societate. Fiecare dintre ei are lipsurile lui – însă toţi au meritul de a fi înlocuit intelectualitatea românească din Basarabia executată cu un glonţ în ceafă sau deportată în Siberia. Fără ei nu s-ar fi reluat procesul reunificării Basarabiei cu România. Dar să vedem despre ce reunificare este vorba.
„Unirea aici şi acum” nu mai este posibilă. Unirea Basarabiei cu România aşa cum a fost în 1918 nu mai face parte din scenariile posibile ale secolului XXI. În acest moment, mult mai importantă este libertatea de circulaţie peste Prut. Îl vede cineva pe Vlad Filat renunţând la postul de prim-ministru pentru o funcţie de prefect? Sau dacă nu prefect al judeţului Cahul, atunci ministru al Economiei la Bucureşti? Sau cum vedeţi o împărţire viabilă a funcţiilor şi fondurilor bugetare între cohortele de funcţionari publici de la Bucureşti şi Chişinău? „Unirea aici şi acum” nu are nicio şansă. Premierul Emil Boc a lansat la Forumul Românilor de Pretutindeni din Bucureşti o cifră extrem de interesantă: începând din anul 1992, un număr de 45.000 de tineri basarabeni au beneficiat de diferite forme de învăţământ în România. Aceasta este adevărata unire a Basarabiei cu România, începută încă în vremea Uniunii Sovietice. O libertate totală de circulaţie peste Prut reprezintă ultimul pas important. Între timp, guvernele şi politicienii de la Chişinău şi Bucureşti nu au decât să îşi vadă de problemele lor. Câtă vreme există libertate de circulaţie şi libertate de opinie, unirea Basarabiei cu România este un proces care se produce în fiecare zi, puţin câte puţin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
