Politică

Unirea energetică. România asigură peste 90% din necesarul de electricitate al Republicii Moldova

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat sâmbătă că România asigură Republicii Moldova în acest moment peste 90% din necesarul de consum de energie electrică.

„Situaţia este gravă, pentru că în acest moment Republica Moldova are o situaţie energetică foarte complicată, fiind dependentă sută la sută de resurse externe şi în ceea ce priveşte gazul şi în ceea ce priveşte energia electrică. Pentru energie electrică deja România în acest moment asigură cred că peste 90% din necesarul de consum al Republicii Moldova. Din acest punct de vedere, aş spune că reacţia României a fost extrem de promptă de la momentul în care de fapt după bombardamentele din Ucraina Ucraina nu a mai putut să exporte energie electrică în Republica Moldova. Şi atunci, acel necesar pe care Republica Moldova îl cumpăra din Ucraina a fost şi este asigurat în acest moment de către România. Deocamdată putem să asigurăm acest necesar. Sigur că specialiştii în energie pot să spună mai bine care sunt intervalele de timp pe care se poate conta. În acest moment putem să sprijinim Republica Moldova cu livrări de energie electrică”, a spus Aurescu.

El a afirmat că România a ajutat Republica Moldova şi cu furnizarea de păcură şi lemn de foc.

„De asemenea, am ajutat Republica Moldova prin furnizarea de păcură, de lemn de foc. Guvernul a aprobat 130.000 de metri cubi de lemn de foc la solicitarea Republicii Moldova. Continuăm cu apelurile la comunitatea internaţională pentru a acorda granturi Republicii Moldova ca să poată să cumpere energie de pe piaţa liberă”, a mai susţinut ministrul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *