(UPDATE) Judecătorul Ion Muruianu a contribuit la falimentarea „Red Nord”
„Este un dosar cu barbă de mai bine de zece ani şi demult toată lumea a înţeles că e o datorie inventată”, a comentat ministrul Economiei Valeriu Lazăr în şedinţa de guvern de astăzi . Potrivit lui, „Red-Nord” la moment nu are datorii faţă de nimeni, astfel nu întruneşte condiţiile declarării falimentului. „Decizia stranie şi ilegală”, în opinia lui Lazăr, va fi atacată în recurs. Deocamdată instanţa a decis blocarea conturilor bancare şi a numit un administrator interimar pe perioada de insolvabilitate.
Ministrul Justiţiei Alexandru Tănase susţine că judecătorul Ion Muruianu a avut un rol important în acest caz. În 2008 Muruianu a emis o decizie prin care a obligat compania de stat să plătească „presupusa” datorie. „Datoria este foarte veche, dar hotărârea lui Muruianu, în baza căreia se încasează – relativ nouă. Decizia de a iniţia procedura de insolvabilitate a fost luată în numai trei zile de la depunere cereri”, a declarat Tănase.
„Red-Nord” deserveşte peste 200 mii de gospodării din zona de nord a republicii.
Curtea Supremă de Justiţie, pe pagina sa electronică, respinge acuzaţiile aduse de ministrul Justiţiei Alexandru Tănase, afirmând că adoptarea deciziei din 10 aprilie 2008 a fost dictată în exclusivitate de prevederile legale naţionale şi internaţionale în vigoare.
Colegiul economic al CSJ a recunoscut şi a dispus executarea pe teritoriul R. Moldova a hotărârilor Arbitrajului Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Ucrainei din 26.06.2001. Atât normele Codului de procedură civilă, cât şi tratatele internaţionale, la care RM este parte, prevăd obligativitatea recunoaşterii hotărârilor arbitrale străine, fără posibilitatea de reexaminare a fondului cauzei, refuzul fiind admis doar în cazurile strict prevăzute de lege”, se spune în reacţia Curţii Supreme de Justiţie.