Sunt convinsă – și voi menționa din start – ca să nu apară confuzii, că totuși J. D. Salinger e citit nu doar pentru De veghe în lanul de secară. Iubitorii de literatură citesc și alte cărți ale lui Salinger, însă raportat la prestigiul și vânzările romanului amintit, celelalte aproape că nu se văd, rămânând niște cărți pentru inițiați.
Vorbim totuși de niște cărți obligatorii, cred eu. În ordinea publicării, Lanului de secară i-a urmat un volum cu nouă povestiri scurte intitulat chiar Nouă povestiri. Înainte de a intra în detalii, vreau să spun că dacă Cehov e prin excelență autorul unora dintre cele mai fascinante proze scurte, din toată literatura, nu putem ajunge direct la autorii de azi, cum ar fi Raymond Carver, și să îl sărim pe Salinger.
Primul lucru, pe care țin să îl menționez, e diferența de limbaj de la prima carte la celelalte. Ceea ce n-ar trebui să ne mire, fiindcă așa cum știm, în primul roman se exprimă adolescentul Holden Caulfield.
Atenția la detalii este atât de mare în cărțile lui Salinger, încât textul se transformă de multe ori în imagine (film), depășind cu mult acuratețea indicațiilor scenice ale genului dramatic. Ni se spune cu exactitate (și naturalețe de invidiat) cu ce mână fumează personajele, în ce colț al mesei cade lumina, cum se proptește cineva în fotoliu.
Fascinant în egală măsură e dialogul cu copiii. În aproape fiecare povestire are loc un dialog (principal sau episodic) cu un copil preșcolar. Nu îmi venea să cred câtă inventivitate și naturalețe avea autorul, încât eu, care consider că am o oarecare experiență de lectură, am căzut în capcana acestor dialoguri, întrebându-mă: 1. Era Salinger un psiholog excepțional (în ciuda ironiei la adresa acestei meserii din romanul „Franny și Zooey”); 2. Avea nativ capacitatea de a vorbi cu copiii; 3. (Și probabil răspunsul corect:) Era un scriitor atât de mare încât talentul l-a ajutat să creeze aceste dialoguri, fără să avem vreo garanție că se descurca în viața reală să vorbească la fel cu cei mici.
Cred că nu greșesc dacă spun că edificatoare în acest sens e chiar prima povestire O zi desăvârșită pentru peștii-banană. Sau Jos, în barcă.
Povestirile sunt nouă bijuterii, pline de umor, nouă pagini scurte din viața unor personaje, nouă momente diferite din viața lor (în care ceva se întâmplă sau nu). O carte deosebită pe care un cititor care se respectă trebuie să o citească. J.D. Salinger nu e Caulfield. Caulfield în schimb, alături de multe personaje, de la Seymour Glass la altele, în special la Buddy Glass, – sunt cele care ne pot da voie să vorbim despre Salinger.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
