Talentul componistic al lui Valeriu Motovilnic a dat naştere unor şlagăre sonore, aducând astfel nume notorii pe piaţa muzicală autohtonă. Printre cele care s-au bucurat de colaborarea cu el se numără interpretele Aura, Janet Erhan, Carolina Prepeliţă, Larisa Busuioc, Erica, dar şi altele.
„În artă nu te poţi implica doar pe jumătate…”
Uneori rezervat, alteori trist, compozitorul parcă trăieşte şi simte mai mult decât lasă se să vadă şi mai mult decât poate să spună. Vorbeşte cu modestia şi sfiala proprii unui copil şi priveşte în jur parcă pierdut. Însă dincolo de asta, prin perdeaua de aparenţe îl poţi distinge pe omul Valeriu Motovilnic, cel care aranjează notele pe portativ şi le dă viaţă. „În artă, spune el, trebuie să te implici cu toată fiinţa, altfel nu ai sorţi de izbândă. Arta e capricioasă, ea nu suportă jumătăţile de măsură, ori i te dedici în totalitate, ori deloc, altminteri se răzbună”, crede compozitorul, precizând că sursa sa de inspiraţie este, ca a oricărui artist, tot ce e frumos şi merită admirat. „Inspiraţia nu vine la comandă, ci este un proces instantaneu. Ea poate veni din mijlocul naturii sau dintr-o o stare de bine. Muza este o trăire interioară care îţi pune stăpânire pe toată fiinţa, fie ea frumoasă sau mai puţin frumoasă”, spune visător artistul.
„Competiţia face parte din viaţa noastră”
Modestia este astăzi o calitate demodată, pentru unii chiar poate fi un impediment spre reuşită. Trebuie să alergi ca să prinzi, iar dacă nu, atunci rişti ca alţii să ţi-o ia înainte. Valeriu Motovilnic însă nu este obsedat de faimă, foarte tacticos, ne spune că prin multă muncă şi răbdare într-o zi vei fi răsplătit. „Dacă ai talent, cu certitudine vei trăi într-o zi şi momentul tău de glorie. Iar faima, dacă e prea multă şi nu ştii „s-o duci”, îţi poate fi dăunătoare. Ori tot ceea ce vine din exces este nociv pentru suflet”, se arată convins compozitorul, precizând că în viaţă este util… să şi pierzi. „Competiţia este parte componentă din viaţa noastră. De aceea trebuie să înveţi să pierzi în aceeaşi măsură cu dobândirea succesului”, crede Valeriu Motovilnic.
„Mă pot considera norocos dacă o melodie rămâne în viaţă măcar cinci ani”
Pentru el muzica este o formă de a vorbi despre ceea ce trăieşte şi simte. Arta sa nu se supune niciunei legităţi, fiind liberă prin definiţie, ea se subjugă doar artistului. Compune pentru că-i place şi o face din suflet, iar dacă piesele sale bucură sufletul cuiva, „cu atât mai bine”, spune el. „Nu sunt atât de orgolios să cred că muzica mea ar provoca oricui „convulsii intelectuale sau emoţionale”, dar dacă am reuşit să încălzesc prin ea chiar şi o singură persoană, sunt foarte fericit. De altfel, mă pot considera norocos dacă o melodie rămâne în viaţă măcar cinci ani”, spune râzând compozitorul. Totodată, el menţionează că la capitolul critică muzicală R. Moldova nu prea are ce spune, deoarece mai întâi de toate ne lipseşte şcoala. „La noi, din câte ştiu, critica muzicală nu există ca şi domeniu. Deşi ar fi necesară măcar o abordare pasageră a acestui domeniu, fiindcă la noi în ultimii zece ani unii aşa-zişi interpreţi sfidează chiar şi cele mai elementare principii muzicale. Ori astăzi ne-am trezit că fiecare cântă ce vrea şi cum vrea”, se arată deranjat artistul. Cu toate acestea, Moldova nu pare să fie restanţieră la talente. Iar asta o spune chiar Valeriu Motovilnic. „Sunt multe voci pe care aş putea să le nominalizez şi n-aş vrea să trec cu vederea vreun nume, însă ştiu că cei cărora le-am încredinţat piesele mele sunt oameni talentaţi. Şi sunt convins că fiecare din ei poate deveni o stea în muzică”.
Valeriu Motovilnic s-a născut pe 26 noiembrie 1963 în oraşul Chişinău. Copilăria şi-a petrecut-o însă în oraşul Briceni, acolo a făcut şi şcoala medie. În clasa a opta a avut primul său contact cu scena. După această experienţă, în 1981 se hotărăşte să se înscrie la Universitatea de Arte din Moscova (la studii cu frecvenţă redusă), pe care o absolveşte în 1986. Concomitent, învaţă la Universitatea Tehnică din Chişinău. În 1988-1993 studiază dirijatul pentru orchestră pentru estradă la Institutul de Arte din Chişinău. În 1995 compune prima sa piesă – „O noapte fără tine”-, pe care o încredinţează spre interpretare Aurei. Patru ani mai târziu reuşeşte să scoată şi un CD pe care îl numeşte „La Bunica”. În 2002 şi 2003 scrie câteva piese instrumentale şi muzică religioasă. Peste câţiva ani compune melodiile „Arlechinul” şi „Veronica”. În anul 1999, la Palatul Naţional susţine primul său concert, iar ultima experienţă de acest gen are loc în 2004.
