Fiecare națiune mai mare sau mai mică, fiecare stat, mai puternic sau mai năpăstuit, are câte o hrubă istorică importantă, mai recentă, sau cu o vechime mai mare, care din varii motive a rămas învăluită de mult mister, astfel, anumite evenimente cu impact puternic pentru acele națiuni și/sau state nu au fost elucidate de organele statale abilitate, fiind tratate diferit de membrii societății, reprezentând în continuare surse de speculație și manipulare.
Jurnaliști, scriitori și investigatori de tot soiul din întreaga lume, nu obosesc să scrie și să comenteze asasinarea președintelui democrat John Fitzgerald Kennedy, în îndepărtatul 1963, eveniment, care rămâne cu mai multe întrebări decât răspunsuri, ori societatea americană nu a primit încă un răspuns univoc la întrebarea, cine (comanditarul) și de ce l-a împușcat pe tânărul președinte al Statelor Unite ale Americii, la doar doi ani de mandat.
În decembrie 1989, România s-a despărțit de comunism și de dictatorul Nicolae Ceaușescu, împușcat, în ziua de Crăciun, împreună cu consoarta sa Elena, după un simulacru de proces, la o unitate militară de lângă gara de trenuri din Târgoviște. Neelucidate nici până astăzi rămân evenimentele petrecute între data de 22 decembrie, ziua în care Ceaușescu a fugit de la București, hăulind după aceea prin județul Dâmbovița și data de 25 decembrie, ziua în care soții – conducători de stat, au fost condamnați și executați de un tribunal militar extraordinar, constituit ad-hoc. În 3 zile, după fuga lui Ceaușescu, când aparent Revoluția își atinsese deja scopurile sale, într-o beție de evenimente neelucidate nici până astăzi au fost mitraliați peste 850 de civili. Societatea românească nu a primit un răspuns clar, cine au fost călăii de la Revoluție, care a fost „logica” acelor evenimente sângeroase și mai ales nimeni nu a ajuns la pușcărie pentru acele crime. Astăzi, la 34 de ani de la Revoluție mai multe dosare pe acest subiect „zac” în judecată, unele cu iz puternic de scrumbie împuțită.
În Ucraina, în 2014, în cadrul euro-maidanului, care a dus la căderea regimului filo-rus a lui Victor Ianukovici au fost omorâți la Kiyv aproape 100 de persoane. Nici astăzi nu există un „film” oficial, clar al evenimentelor. Nici astăzi nu s-au încheiat judecățile. Nici astăzi societatea ucraineană nu știe foarte exact ce s-a întâmplat cu adevărat. Astăzi Ucraina are alte griji și alte necazuri (și mai mari), dar astfel de crime nu se prescriu.
Noi basarabenii avem hruba noastră istorică – 7 aprilie 2009
Pentru mine personal și pentru o bună parte a societății basarabene nu încape îndoială că protestele de la 7 aprilie 2009 au reprezentat o manifestare naturală a nemulțumirii şi a revoltei societății noastre față de dictatura lui Vladimir Voronin, care a scăldat în sânge dorința oamenilor de a trăi în libertate.
Cu trecerea anilor devine mai limpede faptul că evenimentele de la 7 aprilie au rămas neelucidate, iar făptașii nepedepsiți pentru că după ce Voronin a pierdut puterea, frâiele reale ale acestei au fost preluate de doi învățăcei de-ai săi – Vladimir Filat şi Vladimir Plahotniuc, care într-un joc amețitor al puterii, al îmbuibării și al îmbogățirii fără noimă, au acoperit crimele de la 7 aprilie şi au lăsat nepedepsiți pe marea majoritate a făptuitorilor. Pe unii chiar i-au promovat și din inerție aceștia rămân înfiletați în diferite funcții publice importante și în ziua de astăzi. A se vedea în acest sens, cel puțin, Ministerul Afacerilor Interne.
După care au urmat la putere, Igor Dodon și Zinaida Grecenîi, care la „Revoluția Twiter” din 2009, erau vicepremier și prim-ministru, respectiv nu a fost nici o iluzie că aceștia ar fi mișcat vreun pai pentru deznodarea sângeroaselor evenimente din ziua „Bunei Vestiri” (stil vechi) de la Chișinău.
Nici o carte de istorie din Republica Moldova nu spune nimic despre 7 aprilie 2009. Tema a fost abandonată și parțial uitată. Ce va ști viitorimea noastră despre acel eveniment, care ar fi un reper oficial în acest sens?
Guvernare cea nouă, neîntinată de evenimentele de la 7 aprilie. Deci?
Acum societatea noastră are alte probleme iar guvernarea are alte preocupări și se pare că elucidarea evenimentelor de la 7 aprilie nu se află pe agenda acestora.
La 7 aprilie 2009, o bună parte a celor care se află astăzi la guvernare, reprezentând PAS, erau funcționari de nivel mediu și inferior în guvernarea comunistă de atunci. Unii lucrau liniștit șefi de direcții sau secții din cadrul unor ministere, alții erau funcționari la președinția lui Vladimir Voronin, deci nu erau la timona puterii și nu se pot face vinovați de ororile comise. Ce i-ar opri pe aceștia să scoată vălul ce acoperă și umbrește o filă importantă a istoriei noastre?
Cred că redeschiderea „dosarelor 7 aprilie” și rezolvarea cu celeritate a acestora în instanțele de judecată nu este o oportunitate, ci o obligație a acestei guvernări, ori Revoluția democratică de la 7 aprilie a fost pavăză pentru despărțirea noastră de regimului comunist a lui Voronin, care duhnea tot mai mult a Lukașenco. Dacă astăzi avem o fereastră deschisă către Europa, este (și) pentru că la 7 aprilie oamenii au protestat, au luptat și s-au jertfit.
Din păcate actuala guvernare de la Chișinău nu dorește să scoată lacătul de pe dosarele 7 aprilie și să permită astfel, cărților de istorie să prindă conținut pe acest subiect, iar numele mizeriilor umane care se fac responsabili de acele tragice evenimente să răspundă cel puțin moral în fața societății, dacă din perspectiva legii penale nu mai pot fi pedepsiți.
