Politică

Vasile Tofan propune majorarea taxelor pentru țigări, alcool și jocurile de noroc

Guvernul analizează majorarea taxelor pentru produsele și activitățile considerate vicii, precum țigările, alcoolul și jocurile de noroc. Anunțul a fost făcut miercuri de premierul Vasile Tofan, care a declarat că măsura ar avea atât un rol fiscal, prin creșterea veniturilor la buget, cât și unul social, prin descurajarea consumului.

În cadrul ședinței Guvernului, prim-ministrul a afirmat că fumatul, consumul excesiv de alcool și jocurile de noroc au efecte negative asupra sănătății și vieții de familie și că statul trebuie să intervină inclusiv prin politici fiscale.

„Pe vicii avem atât o responsabilitate fiscală, cât și o responsabilitate socială. Sunt lucruri care fac rău sănătății, sunt lucruri care destramă familii și trebuie să lucrăm la asta”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a pledat pentru majorarea taxelor aplicate produselor din tutun și a făcut referire la propria experiență de familie.

„Fumatul trebuie să fie taxat mai mult în Moldova. Și pentru că ne permite să adresăm un viciu care ne costă mult și strică viața oamenilor. O spun ca fiu al unui tată fumător, pe care de trei ori l-am scos din comă. A fost intubat de trei ori, deci am experiență personală și nu vreau să ascund acest lucru. Cred că mulți dintre noi au experiență personală. Este și o tragedie pentru multe familii, dar este și o responsabilitate fiscală”, a spus șeful Executivului.

Potrivit acestuia, aceeași abordare ar trebui aplicată și în cazul alcoolului.

Totodată, Vasile Tofan a vorbit și despre impactul jocurilor de noroc, menționând că moldovenii cheltuie anual aproximativ 10 miliarde de lei pe această activitate.

„Este un aspect despre care vorbim puțin. Cifra pe care, recunosc, nu am cunoscut-o este că moldovenii cheltuie anual zece miliarde de lei pe jocuri de noroc, pe loterii. Și cu toții ne-am dori ca acești bani, totuși, să fie cheltuiți pentru cărți, pentru mâncare, pentru sănătate și nu pentru jocuri de noroc. Și acolo cred că, la fel, avem o responsabilitate. Este o oportunitate de a crește veniturile la buget, dar este și o responsabilitate socială”, a declarat premierul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *