Aţi auzit cumva ca premierul Iurie Leancă, spicherul Igor Corman sau preşedintele Nicolae Timofti să încerce să anticipeze o evoluţie nedorită a situaţiei în Transnistria, Găgăuzia, Taraclia și în alte localităţi ale ţării? Aţi auzit cumva ca primele trei persoane în stat să dea vreo indicaţie poliţiei, armatei sau serviciilor speciale să intre în regim de alertă, dat fiind situaţia tensionată în care ne-am pomenit? Aţi remarcat cumva ca aceste organe să se autosesizeze sau să întreprindă unele acţiuni de profilaxie? Aţi sesizat cumva vreun control special, vreo investigaţie a declaraţiilor şi acţiunilor forţelor proimperiale, care-şi pregătesc în linişte nu ştiu ce „acţiuni patriotice” şi despre care vuieşte tot Internetul, că pun la cale provocări pentru a da motive Rusiei „să-şi apere conaţionalii din Moldova”? Aţi văzut să se implice cineva pentru a stabili cât adevăr este în afirmaţiile că pe 9 mai la Chişinău vor fi provocări în masă, care vor da startul unei presupuse invazii a Rusiei în Moldova? Nu, nu aţi auzit şi nu aţi văzut nimic de acest fel şi nici nu aveaţi de unde. Pentru că niciodată Republica Moldova nu a fost mai nepregătită şi mai neputincioasă în faţa Rusiei şi a provocărilor din interior ca în acest moment!
Astăzi, noi avem în fruntea ţării un preşedinte care, cu unele mici excepţii (declaraţiile tranşante de la Iaşi, din timpul conferinţei de presă comune cu Traian Băsescu), lasă impresia că este absent şi din politică, şi din viaţa publică a ţării. Avem un premier care, nu neg, are unele merite pe filiera integrării europene, dar în rest este surd şi mut la toate câte se întâmplă în jurul său. Avem un spicher care lasă impresia că e preocupat doar cui să-i dea şi cui să nu-i dea cuvântul în parlament, uitând cu desăvârşire că statutul pe care-l are îl obligă să fie unul din mesagerii acestei ţări, unul dintre factorii de decizie de bază. Avem un ministru de Interne bine intenționat, care însă nu întotdeauna ține pulsul evenimentelor, din motiv că cei de la conducerea Inspectoratului General de Poliție nu-și prea cunosc meseria, deoarece au nimerit acolo întâmplător, adică, fiind avansați pe criterii politice. Avem un Serviciu de Informaţii şi Securitate, care are un şef bun, dar care e sabotat de subalternii săi, care, la rândul lor, au uitat ce sarcini reale au şi se ocupă cu ce vrei numai nu cu ce trebuie. Avem o Armată Naţională, care aminteşte mai degrabă de o armată a umbrelor, iar despre ministrul Apărării, care deocamdată lipseşte, nici nu putem vorbi. În sfârșit, avem o guvernare care e preocupată mai mult de interesele personale decât de interesele ţării. Și în aceste condiţii, nu este de mirare că Moldova e total nepregătită să facă faţă unor eventuale provocări, dar şi situaţiei alarmante care s-a instaurat atât în interiorul republicii, cât şi în imediata ei vecinătate.
Este de-a dreptul periculos să credem în declarațiile și promisiunile făcute anterior de oficialii ruși, pe care tot ei își permit, după cum au demonstrat-o deja, să le încalce, ignorând cu aroganță și interpretând după bunul lor plac prevederile dreptului internațional. Este de-a dreptul neserios să gândim că evenimentele din Ucraina nu ne afectează direct, că securitatea țării nu este pusă în pericol, că scenariul din Crimeea nu se va repeta în Transnistria, iar Federația Rusă nu va folosi conflictul transnistrean pentru a-și promova interesele geopolitice pe care le are în această regiune.
Așadar, comportamentul agresiv al Rusiei constituie o dovadă clară că R. Moldova trebuie să întreprindă un şir de măsuri urgente, pentru a nu ajunge să constate post factum că din nou cineva ne-a tras în ţeapă. Acum e momentul să anticipăm, dacă nu vrem să ajungem simpli spectatori cum cineva ne calcă în picioare suveranitatea şi Constituţia. Iar pentru aceasta e nevoie să fie făcuţi urgent câţiva paşi: 1) conducerea ţării să reia cu perseverență, dând o amploare fără precedent mesajului privind necesitatea retragerii trupelor ruse şi a armamentului rusesc din regiunea transnistreană, iar parlamentul ar trebui să adopte chiar şi o lege sau o hotărâre în acest sens; 2) se impune evacuarea imediată a misiunii de pacificare rusească din Transnistria, urmând ca ea să fie înlocuită cu una civilă sub mandat internaţional; 3) formatul de negocieri trebuie schimbat neîntârziat pe unul care ar presupune atragerea în procesul de negocieri a SUA şi UE, nu ca simpli observatori, ci minimum cu acelaşi statut pe care-l are actualmente Rusia, Ucraina şi OSCE; 4) recalificarea imediată a statutului Rusiei din stat mediator şi garant în procesul de negocieri, fiind declarată drept parte în conflict, aşa cum reiese din Hotărârea CEDO în cazul Ilaşcu şi alţii contra Moldovei. De asemenea, este absolut necesar ca toate serviciile vizate ale Republicii Moldova (SIS, Poliţie, Grăniceri, Armată etc.) să fie trecute la stare de alertă şi să monitorizeze atent situaţia, urmând să intervină prompt la cel mai mic semnal de provocare sau destabilizare. Dar cine să facă toate acestea, dacă avem o guvernare anemică și impotentă, o guvernare mai slabă ca oricând. Astăzi, R. Moldova e decapitată, adică avem conducere doar formal, nu şi în realitate. Şi, din păcate, acest lucru s-a întâmplat poate în cea mai dificilă și mai responsabilă perioadă din istoria statului Republica Moldova.
