Actualitate

Vești bune! Republica Moldova are o balanță comercială pozitivă cu România

Pentru prima dată, Republica Moldova exportă mai mult în România decât importă. Statisticile pentru cinci luni ale anului curent arată că volumul mărfurilor livrate peste Prut l-a depășit pe cel al produselor importate cu 35 de milioane de dolari, scrie Anticoruptie.md

România și-a consolidat în acest an statutul de cea mai importantă piață pentru mărfurile moldovenești, mai arată datele Biroului Național de Statistică, după ce în primele cinci luni volumul mărfurilor moldovenești pe piața românească aproape s-a dublat, ajungând la 570 milioane de dolari.

Dar, importurile de peste Prut au crescut mai lent, de 1,6 ori, ajungând la 535 milioane de dolari. În mare parte, sporirea importurilor de peste Prut s-a datorat majorării volumului produselor petroliere, de 2,4 ori.

De cealaltă parte, Republica Moldova are cea mai rea balanță comercială în raporturile cu Rusia. În primele cinci luni ale anului, în comerțul cu Rusia, a fost înregistrat un sold negativ de peste 520 milioane de dolari. Soldul a sporit de 2,4 ori pe fundalul scumpirii gazului natural importat, de 3,8 ori. În perioada ianuarie-mai,  din Rusia au fost importate produse în valoare de 612,6 milioane de dolari, însă pe piața rusească au fost livrate produse moldovenești în valoare de doar 92 milioane de dolari. De asemenea, și Rusia a căzut în clasamentul destinațiilor pentru mărfurile moldovenești pe locul șase.

În total, în primele cinci luni ale anului curent, Republica Moldova a livrat peste hotare mărfuri în valoare de 1,88 miliarde de dolari, de 1,7 ori mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.

Exporturile moldovenești în UE au urcat la 1,2 miliarde de dolari (64,4% din total), aproape jumătate din ele ajungând în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *