Veteran de război: „În loc să mă ajute, medicii m-au trimis la casa de nebuni, iar acolo m-au îndopat cu medicamente inutile”

De mai multe ori i s-a promis că va primi un apartament, dar de fiecare dată reprezentanții statului s-au limitat doar la vorbe goale. Bărbatul încă speră că va avea cândva propria casă, însă condițiile inumane în care trăiește ar putea să nu-i permită să-și vadă visul împlinit. 

După ce a venit din armată, la începutul anilor 90, Ion Olaru, din satul Mașcăuți, Criuleni, s-a angajat în rândul forțelor speciale din Capitală. Fiind tânăr și ambițios, moldoveanul dorea cu tot dinadinsul să avanseze pe scara ierarhică și să obțină un grad militar cât mai înalt. Planurile i-au fost date peste cap, fiindcă atunci începuse conflictul armat de pe Nistru.

În loc să-l trateze, l-au trimis la „nebuni”

Pentru război, alături de alți polițiști, a fost mobilizat și Ion. Toți au fost trimiși să scape localitatea Cocieri de separatiști. Fără echipament special și tehnică performantă, în scurt timp, militarii moldoveni s-au văzut neputincioși în fața inamicului. Astfel, aflându-se mai multe săptămâni pe câmpul de luptă, bărbatul a trăit cele mai cumplite clipe din viața sa. „Am văzut un autobuz cu oameni zdrobiți de gloanțe. Și acum am în fața ochilor imaginea unei fete care stătea rezemată de fereastră, iar când m-am apropiat, am observat că era împușcată în cap. Șoferul, și el mort, stătea peste volan, iar restul pasagerilor erau striviți printre scaune”, își amintește cu groază veteranul și întinde mâinile în față ca să văd cum tremură, semn că retrăiește acele emoții.

Veteranul Ion Olaru în redacția TIMPUL

În timpul războiului, Ion Olaru a văzut moartea cu ochii de câteva ori. Cel mai stresant moment a fost atunci când, la doar câțiva metri, a explodat o grenadă, iar el s-a ales cu o lovitură puternică la cap. La început, tânărul nu i-a acordat mare atenție, însă după ce s-au încheiat luptele el a fost nevoit să meargă la spital pentru că acuza migrene insuportabile. Acolo, în loc să-l ajute, medicii l-au trimis la casa de nebuni, unde „a fost îndopat cu medicamente inutile”, de la care i se făcea și mai rău. Într-un final, băiatul din Mașcăuți a reușit să iasă de la nebuni și a mers la alt spital. Acolo s-a adeverit că explozia i-a provocat scurgere de sânge pe creier și, prin urmare, Ion a fost operat de urgență. Totuși, consecințele acelei lovituri îl urmăresc și astăzi.

Apartamentul destinat lui a fost repartizat altei familii

Cu toate acestea, după ce a ieșit din spital, el s-a căsătorit. În scurt timp, i s-a născut o fiică, iar mai târziu și un băiat. Situația dificilă de la mijlocul anilor 90 l-a făcut să plece peste hotare. Acolo a încercat să găsească leacul pentru migrene, dar starea sa a rămas neschimbată. Peste câțiva ani, el a revenit acasă, însă din cauza unor neînțelegeri cu soția a fost nevoit să se retragă în satul de baștină. Tot atunci, a continuat să trimită solicitări la instanțe ca să primească apartament pentru că a participat la războiul unde a devenit și invalid de gradul II. Chiar dacă a fost emisă o hotărâre judecătorească, prin care Consiliul Municipal Chișinău și Primăria Capitalei erau obligate să-i asigure familia cu spațiu locativ, nici până în prezent veteranul nu a primit apartamentul promis.

Avocatul Anatol Bâzgu, cel care se ocupă de cazul lui Ion Olaru și al altor veterani ai conflictului de pe Nistru, spune că fostul ostaș trebuia deja să beneficieze de locuință, dar actualul primar al Capitalei a emis o dispoziție prin care a repartizat apartamentul altei familii. „Aici, la noi, peste tot este haos. Dacă ai bani sau dacă ești din partidul care trebuie, primești spațiu locativ, dacă nu, poți să aștepți cu anii! Noi o să contestăm totul la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) și sperăm că într-un final veteranii vor primi ceea ce li se cuvine”, a comunicat juristul pentru TIMPUL.

A trăit într-o casă de paie, acum trăiește într-o remorcă

La începutul anilor 2000, veteranul a trăit o perioadă într-o casă construită din baloturi de paie. „Cu durerile astea de cap nu puteam lucra nicăieri. Mai mult timp petreceam la spital decât acasă. N-aveam bani să-mi cumpăr ceva mai bun și am fost nevoit să trăiesc în acele condiții. Odată a intrat mama la mine și s-a speriat când a văzut câți șobolani erau acolo. Copiii din sat își băteau joc și ziceau „haideți să vedem ce face nenea Ion și casa lui de paie”! Eram ca un vagabond și acum tot n-am ajuns mai departe”, recunoaște bărbatul, zâmbind isteric.

În prezent el tot la țară locuiește, iar drept casă îi servește o cabină remorcabilă la mașină sau „butkă”, după cum o numește chiar el. Atunci când are norocul, mănâncă la un frate sau îl mai cheamă maică-sa, dar și ei o duc greu. „Vara mai trăiesc cum trăiesc, pun un ventilator și merge, dar iată iarna treaba este mai complicată. Nu mă pot încălzi nici cu două reșouri. Mai tot timpul înăuntru intră gerul. Asta-i viață de om normal sau îi viață de câine?”, se întreabă dezamăgit veteranul.

„Casa” veteranului din Mașcăuți

În interiorul cabinei, el are un pat bătrânesc pe care l-a luat din casa părintească și cam asta este toată zestrea. Dânsul își dorește măcar un televizor sau un aparat de radio, care să-i țină de urât. Însă, din cauza faptului că „locuința” sa nu este conectată la curent electric, bărbatul este lipsit și de această mică bucurie. Acum, Ion Olaru își câștigă pâinea de pe urma prelucrării pământului. „Am observat că dacă nu sunt ocupat câteva zile, ajung în depresie. Mereu mă gândesc că n-am reușit nimic în viață și că totul s-a dus de râpă. De atâta chin și jale risc să intru în băutură! Mă bucur, totuși, că mă iau cu lucrul”, a conchis veteranul.

Așa arată remorca în interior

Pe lângă migrenele zilnice, bărbatul din Mașcăuți suferă și de hepatita B și C, dar mai are și o stadie începătoare de epilepsie. Cu toate acestea, el și-a dat cuvântul de onoare că va lupta până la ultima suflare pentru ca să obțină ceea ce i se cuvine prin lege și va aștepta cât este nevoie doar ca să se mute cândva într-o locuință normală.

Potrivit datelor Uniunii Naţionale a Veteranilor Războiului pentru Independenţă, anual se sting din viaţă în jur de 30-40 de veterani, cu vârsta cuprinsă între 40 şi 55 de ani. Mai mult de jumătate dintre cei care au luptat în 1992 nu a urmat niciodată tratament de reabilitare, deşi legislaţia prevede că odată la trei ani fiecare dintre ei poate beneficia de tratament gratuit.

R. Moldova nu are programe de reabilitare post-război, astfel, în cei peste 20 de ani de la conflictul armat de pe Nistru, au trecut în lumea celor drepți aproape 4000 de veterani. Mulți dintre ei așa și n-au mai ajuns să primească spațiu locativ. De cele mai multe ori cauza morţii este sănătatea șubredă, rănile din timpul luptelor, afecţiunile psihice generate de sindromul post-război, dar şi necazurile vieţii sau izolarea socială.