Inginerul Anatol Oprea din Edinet se afla la evidenta psihiatrilor de aproape 24 de ani. De tot atata vreme el incearca sa demonstreze ca este o victima a psihiatriei represive. „N-am fost vreodata bolnav psihic. Nebun era sistemul care m-a bagat la balamuc doar pentru ca nu ma incadram in standardul de „homo sovieticus”, spune A. Oprea. La fel ca el, alte persoane „tratate” cu forta la psihiatrie continua sa-si caute dreptatea, desi Legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice este in vigoare din 1992. Crearea Comisiei pentru studierea regimului comunist le-a dat noi sperante. Presedintele interimar al RM, Mihai Ghimpu, promite ca aceasta va cerceta si cazurile de internare in spitale de psihiatrie pentru convingeri politice.
Diagnosticat nebun in baza… analizei de urina
Anatol Oprea, acum in varsta de 64 de ani, a fost declarat bolnav mintal in 1986, pentru ca purta masca de protectie pe strada. Omul se imbolnavise de ficat si credea ca de vina e aerul poluat, asa ca si-a confectionat o masca pe care si-o punea periodic, acoperind-o cu fularul, ca sa nu bata la ochi. Fiind la un control de rutina la Spitalul Clinic Republican, i-a povestit medicului despre masca. Acesta i-a zis ca are nevoie de un examen mai serios la ficat si… l-a trimis la Codru. Anatol Oprea spune ca nici nu banuia ca acolo se afla spitalul de psihiatrie. A inteles ce se intampla abia cand usa s-a inchis in urma-i ca o capcana, iar medicul i-a spus ca doar un om bolnav psihic poate sa umble cu masca pe strada. Nu s-a impotrivit si a acceptat internarea, sperand la ajutorul unui consatean, profesor la clinica. Si acesta l-a „ajutat” – i-a pus diagnoza „schizofrenie lent progresiva, sindrom paranoidal” si i-a prescris un curs de tratament de 75 de zile. „Nu mi-au facut nicio investigatie! Doar analiza urinei!”, spune Oprea. El presupune ca masca sa a deranjat autoritatile, care fie au luat-o drept o bataie de joc, fie nu doreau sa recunoasca deschis ca exista problema poluarii mediului.
S-au razbunat sefii?
Fostii colegi de serviciu ai lui Anatol Oprea isi amintesc ca au fost surprinsi sa afle ca acesta a ajuns la ospiciu, pentru ca il stiau un om sanatos atat fizic, cat si psihic, si n-au observat sa aiba vreo deviere. „Era onest si principial, cu o gandire neordinara si spunea intotdeauna adevarul in fata, de aceea avea deseori probleme cu sefii. Asa ca acestia au scris in caracteristica ceruta de medici ca A. Oprea are un comportament neadecvat. I-au stricat omului viata”, spune Victor Moraru din Trinca, Edinet, care a lucrat cu Oprea la aceeasi intreprindere de constructii.
Nicolae Petrovici, un alt fost coleg, de asemenea crede ca Oprea „a fost facut nebun” din cauza principialitatii sale. El isi aminteste un caz cand acesta a fost penalizat cu o suma considerabila pentru ca a indraznit sa corecteze un proiect facut de mantuiala de altii. Si Gheorghe Nistor, inginer la „Apa-Canal” din Edinet, care il cunoaste pe A. Oprea din anii de studentie, crede ca diagnoza i-a fost fabricata. „A fost cel mai bun student din promotie, sef de grupa, un inginer stralucit”, spune Gh. Nistor… Dupa ce a revenit de la tratament, A. Oprea nu si-a mai putut gasi de lucru. Peste tot era refuzat pe motiv ca… e bolnav psihic.
Acum o duce greu, traieste din castiguri temporare, nu poate beneficia nici macar de pensie. Cel mai dureros insa pentru Anatol Oprea este faptul ca in oraselul natal e privit cu suspiciune, iar pe la spate aude adesea tot felul de susoteli. Primarul de Edinet, Constantin Cojocaru, ne-a declarat ca il cunoaste bine pe Anatol Oprea si ca de multe ori tine cont de sfaturile lui. Astfel, la sugestia lui Oprea au fost facute imbunatatiri ingineresti in Gradina publica, la biblioteca pentru copii etc. „N-am observat ca Anatol Oprea ar avea devieri psihice, dimpotriva, este o persoana ce da dovada de multa logica, inteligenta, coerenta”, spune Constantin Cojocaru, care insa recunoaste ca nu-l angajeaza la munca pentru ca… se afla la evidenta la psihiatrie.
Vrea sa fie reabilitat
De aproape 24 de ani, Anatol Oprea nu inceteaza sa-si caute dreptate, pentru a scapa de pecetea de „bolnav psihic”. In 1988 s-a adresat fostului psihiatru principal al RM, Mihai Hotineanu, dar fara folos. Acesta a convocat o comisie formata, in mare parte, din aceiasi medici pe care s-a plans Oprea. Deja dupa destramarea URSS, in 1992, omul a declarat greva foamei langa monumentul lui Stefan cel Mare din capitala. Dar, sustine el, a fost bagat cu forta intr-o duba si batut fara mila de politisti, apoi dus la comisariatul de politie Buiucani, fiind eliberat doar dupa interventia unor prieteni. A continuat sa scrie plangeri, sa faca demersuri, a apelat si la ajutorul deputatilor. La una dintre interpelari, la finele anilor ’90, a venit un raspuns semnat de sefa sectiei nr. 8 a Spitalului de psihiatrie, Ludmila Kunikovskaia, care afirma ca fata de A. Oprea s-a aplicat o instructiune sovietica (nr. 06-14/93, semnata de ministrul Sanatatii al fostei URSS si aprobata de procurorul URSS prin 1970).
E vorba de un document in baza caruia erau „diagnosticate” si internate cu forta in spitalele de psihiatrie persoanele incomode, cu convingeri politice „periculoase” pentru societatea sovietica. In 1991, atunci cand Moscova a recunoscut public ca in URSS psihiatria era folosita ca unealta de represalii politice, instructiunea a fost anulata. Nu si in cazul lui Anatol Oprea, se pare. Venirea la guvernare a fortelor liberal-democratice i-a dat noi sperante lui Anatol Oprea. Recent, el i-a adresat o scrisoare presedintelui interimar al RM, Mihai Ghimpu, precum si celorlalti lideri ai AIE, dar si Procuraturii Generale, insistand sa fie investigat cazul sau. Deocamdata, insa, niciun raspuns, spune dl Oprea, mentionand ca va apela la instantele de judecata si este dispus sa ajunga la CEDO.
Marturiile unui fost medic psihiatru
Faptul ca psihiatria represiva a fost aplicata si in RSSM in sustin nu doar fostii pacienti. In 1998, medicul-psihiatru Alexei Masec face dezvaluiri socante in presa de la Chisinau despre cazuri concrete din practica sa: zeci de persoane trimise la tratament psihiatric pe motive politice – oameni incomozi, care scriau plangeri, criticau puterea sovietica -, pe care el i-a externat ulterior, gasindu-i perfect sanatosi. Dupa aceste dezvaluiri, medicul a fost rugat sa demisioneze „de buna voie” de la Spitalul clinic de psihiatrie. Si-a sustinut insa afirmatiile la diferite conferinte, atat la Chisinau, cat si peste hotare, solidarizandu-se cu colegi din Romania, Rusia, Bulgaria, Franta etc., care vorbesc deschis despre fenomenul teribil ce a avut loc si in alte state din fostul lagar socialist. Alexei Masec a identificat zeci de persoane din RM care au avut de suferit de pe urma psihiatriei represive. Continua sa caute si azi posibile victime, desi, sustine el, odata cu trecerea anilor, e tot mai dificil – multi oameni au decedat sau au fost adusi la starea de dementa in urma „tratamentelor” cu medicamente psihotrope.
Masec afirma ca si la Spitalul clinic de psihiatrie din RSSM, ca si in toata URSS, erau utilizate diferite metode de tortura, inclusiv cu injectii de haloperidol, sulfazina etc., in doze ce depaseau de cateva ori norma cuvenita. Folosite fara corectori, adica fara preparate care diminueaza efectul negativ asupra organismului, acestea cauzeaza schimbari psihice grave si dureri nemaipomenite. Masec povesteste si despre modul in care erau retinuti „pacientii” politici: in toiul noptii, de catre infirmieri special selectati din randul fostilor puscariasi. Adusi cu ambulanta la psihiatrie, cei incomozi erau examinati formal de o comisie care le punea, invariabil, aceeasi diagnoza: „schizofrenie lent progresiva” sau „sindrom paranoidal” – potrivit lui Masec, un diagnostic inventat la Institutul „Serbski” din Moscova, la comanda partidului comunist, or, in tarile occidentale, in nomenclatorul bolilor psihiatrice, aceste stari nu sunt catalogate drept patologii. „Era suficient sa telefoneze un sef de la partid sau de la KGB la Spitalul de psihiatrie, pentru ca destinul omului sa fie pecetluit”, sustine Masec. Iar cadrele din domeniul psihiatriei erau promovate nu atat in functie de profesionalism, ci mai ales dupa gradul de obedienta fata de „atotputernicul” partid, astfel ca multi dintre membrii „renumitei” comisii avansau foarte repede in cariera.
(Continuarea in numarul de maine)
Alina Rusu,
Centrul de Investigatii Jurnalistice
