Victoria Bucătaru: „Radioul mă transpune într-o dimensiune emoţională reconfortantă”

Studentă la Litere fiind, îşi căuta un job împreună cu nişte colegi, asaltaţi de ideea de a face radio. Mai în glumă, mai în serios, s-a alăturat, pomenindu-se toţi trei angajaţi la un post care tocmai se lansa. Lungimea undelor sale magnetice a atins paisprezece ani, timp în care a driblat ingenios pe la mai multe posturi. Cu mult fler şi inteligenţă, conduce astăzi propria echipă denumită „Prime FM”. Ca un ascultător fidel, am savurat ceaşca de noutăţi inedite a Victoriei Bucătaru, cu titlul de „idilă radiofonică”. Ea mi-a împărtăşit-o cu aerul şi detaşarea unui înţelept, care ştie să-şi asume erorile, dar şi reuşita, dozat, ce-i drept. M-am gândit că tocmai asta o face firească şi plastică… Ca în desen.

– Dragă Victoria, ştiu că parcursul tău profesional a fost unul cu mai multe staţii, aş vrea să ne povesteşti câte ceva despre asta.
– Aflând despre un concurs organizat de Antena C pe 1 octombrie 1998, am mers împreună cu doi prieteni care îşi doreau foarte mult să fie angajaţi. Culmea e că toţi trei am ajuns să lucrăm la radio. Practic am fost primele voci de la Antena C care au spus „Bună dimineaţa!” radioascultătorilor. Fiind un job secundar, încă nu bănuiam că de fapt asta voi face mulţi ani înainte. Dar este un domeniu care te surprinde mereu şi te ţine în suspans. Între timp, am trecut prin diferite perioade şi etape de pregătire mai bune şi mai rele, dar necesare pentru instruirea mea, fără de care astăzi nu m-aş fi aflat aici. Ulterior, am ajuns la Euro TV şi DTV, după care am făcut un pic de Radio Plai, urmată de Fresh FM şi Radio NOVA şi, în final, Prime FM. O staţionare între ultimele două a fost făcută la o agenţie de publicitate, experienţă utilă şi necesară.

– Îţi aduci aminte şi de prima gafă de la pupitru?
– Este o mare diferenţă dintre perioada de atunci şi cea de acum, aici mă refer şi la posibilităţile tehnice de transmitere. La început, lucram cu minidiscuri şi CD-uri şi ştiam pe dinafară durata fiecărei piese. Astfel, ne puteam asigura o mică ieşire din studio în cele şase ore de emisie. Funcţii care astăzi sunt automatizate, ceea ce ne dă posibilitatea să ne gândim mai bine mesajul. Atunci trebuia să stau cu degetele asemenea unei caracatiţe, pe şapte butoane, concomitent. Şi evident făceam şi gafe, mai încurcam butonul, ori porneam a doua oară aceeaşi piesă, sau uitam să închidem microfonul când ieşeam din emisie, erori pe care le „spălam” cu multă spiritualitate. A fost o perioadă dificilă şi din alt punct de vedere, atunci cânt lucram nopţile, lucru care nu prea se mai întâmplă, fiindcă astăzi posibilităţile tehnice sunt altele, ca şi cerinţele radioascultătorului, de altfel. Dar recunosc că mai am multe de învăţat. În echipa noastră sunt oameni inteligenţi, inventivi şi plini de spontaneitate. Eu îi laud, dar nu în fiecare zi şi nu cu voce tare… Asta probabil le-ar încurca să persevereze.

– Ce asigură buna înţelegere în familia „Prime FM”?
– Implicarea noastră este una cap-coadă, nimeni nu este exclus, iar dacă cineva a lansat o idee foarte bună, niciodată nu i-am atribuit-o altcuiva. Şi întotdeauna am avut grijă să rectific acest lucru şi să-i recunosc reuşita. Astfel, fiecare îşi poate contabiliza efortul şi meritul. Poate mai există intrigi, însă eu nu le observ, ori asta înseamnă că nu sunt prea multe.

– Care au fost cele mai benefice şuturi încasate până acum?
– Aici pot să mă refer, în primul rând, la soţul meu care provine cam din acelaşi domeniu – media. Au existat momente în care lipsa unui plus de curaj era net superioară, ceea ce mă împiedica să-mi asum anumite responsabilităţi, poate mult mai mari. Iar Sorin a fost cel care mi-a asigurat şuturile şi susţinerea, deopotrivă. Însă recunosc că am beneficiat de sinceritatea prietenilor, care m-au privat de menajamente şi m-au sfătuit cum e mai bine. De altfel, întotdeauna am apreciat mai mult oamenii sinceri.

– Spune-mi dacă înafară de radio nu ţi-au făcut cu ochiul şi alte media.
– M-au tentat, recunosc. Luând în calcul experienţa la TV, care este pe alocuri mai interesantă decât radio, am pledat în favoarea confortului oferit de pupitru de la radio. Dacă la TV trebuie să captezi şi să montezi ceva, ceea ce face să reţii ceva din acest proces, atunci la radio totul este mult mai viu şi dinamic, ceea ce în anumite cazuri îţi permite să transmiţi de la locul faptei. La fel se întâmplă şi în emisiuni, unde trebuie să fii foarte spontan. Cât despre alte media, scrisesem cândva un sinopsis pentru un film artistic de lung metraj, cu care în 2002 am participat la un concurs organizat de Uniunea Latină şi am câştigat o bursă la Paris, la Conservatorul Audiovizualului. Acolo am învăţat să scriu scenarii pentru filme de lung metraj. Datorită programului foarte încărcat cu diverse materii, am reuşit să învăţ foarte multe lucruri. Probabil aş fi mers mai departe, dar în R. Moldova ştim cu toţii că nu prea am pentru ce scrie scenarii, cert e că experienţa mi-a prins bine.

– Se face oare timbrul vocal mai important decât calităţile jurnalistice?
– Vocea pentru oamenii de radio este ca o carte de vizită, ea fiind şi primul examen pe care îl are de susţinut candidatul, dar pentru mine acest principiu nu este bătut în cuie. Să mă explic, avem unele din cele mai bune voci de radio, dar, în cazul în care o voce are mici cusururi, dar mesajul jurnalistului este unul consistent, în aceste cazuri dau prioritate ultimei. Dacă ascultati posturile radio din România şi Rusia, de cele mai dese ori observaţi voci cu acelaşi calapod la diferite posturi, un fel de standard plictisitor. Ei, mie îmi place să fac diferenţa între fiecare moderator din emisie, deoarece consider că fiecare oferă personalitate spaţiului său radiofonic. Şi văd că funcţionează.

– Cum reuşeşte omul din spatele microfonului să aducă buna dispoziţie ascultătorului când, poate, uneori, e şi el indispus?
– Există nişte reguli de aur pe care trebuie să le respecte orice moderator. Şi niciodată pe ascultător nu-l va interesa dacă pe acesta îl doare un dinte sau îl jenează un pantof, de exemplu. În momentul în care se aprinde butonul roşu şi intră în emisie, el se transpune într-o altă dimensiune emoţională – jovială şi reconfortantă. Probabil de aceea castingul este destul de dur, fiindcă nu oricine are capacitatea să facă acest lucru. Celor mai plângăcioşi nu prea le dau şanse mari. Criteriul de bază al selecţiei se face după capacităţi şi potenţialul de a munci. Iar lipsa experienţei nu constituie o problemă majoră, ea se obţine în timp. S-a întâmplat să avem oameni buni păstraţi pe banca de rezervă din motiv că toate locurile erau ocupate şi pe care am fost nevoită să-i recomand posturilor de radio colege. Deci, în final, contează personalitatea şi mesajul pe care îl transmite radioascultătorului.

– Cum vezi această avalanşă de posturi de radio de pe piaţa mediatică de la noi?
– Concurenţa este un atribut necesar dezvoltării, care nu te lasă să adormi şi să lâncezeşti. În afară de asta este necesar să studiezi piaţa şi concurenţii continuu. În Chişinău emit 29 de posturi de radio, ceea ce este mult prea mult pentru capitala noastră. Probabil influenţa politicului determină apariţia noilor posturi. Indicat ar fi – mai puţine şi mai bune.

– Care este diferenţa dintre posturile de radio din Romania şi cele din R. Moldova, de exemplu?
– Piaţa autohtonă şi cea românească de radio şi volumul de publicitate vândută dictează şi unele diferenţe, bineînţeles. Calitatea transmisiei, investiţiile în aparataj modern, investiții importante în campanii de promovare, salarizarea angajaţilor, aici o sa găsim diferenţe importante . Anumite modele au fost preluate din România, mă refer la garda veche de la Pro FM Bucureşti din care făceau parte Andrei Gheorghe , Mihai Dobrovolschi, Vlad Craioveanu s. a., care erau ascultaţi foarte mult la noi. Aici radioul a pornit cu Unda Liberă, Radio Nova şi Radio Dor, posturi care au creat toate generaţiile de prezentatori radio. A fost o pepinieră care a dat startul în radio, constituind în acelaşi timp modele pentru urmaşii acestei ramuri. În echipa noastră radio o să găsiţi la cei mai energici, volubili, optimişti şi informaţi oameni, personalităţi puternice, cu atitudine, profesionişti, care o să facă faţă oricând emisiei, la orice post de top din România. La început, posturile noastre de radio emiteau pe aceeaşi frecvenţă toate felurile de muzică. Dar, ca să fii foarte ascultat trebuie să-ţi identifici publicul-ţintă. Fiindcă, dacă te adresezi tuturor, poţi ajunge la un auditoriu zero. În România acest lucru s-a întâmplat mai rapid, iar la noi mai lent, aşa au fost etapele de dezvoltare a radioului. Acum, în schimb, unii au înţeles această noţiune şi s-au adaptat, alţii rămân la un nivel infantil. Avem şi foarte bune şi… slabe.

– Fiicei tale, Raluca, nu i s-a aprins „beculeţul de interes” pentru radio?
– În cadrul discuţiilor în familie de multe ori vine cu idei foarte bune. Ceea ce mă face să cred că a moştenit „circuitele” mele şi ale lui Sorin. E greu să spun acum, la aproape doisprezece ani pe care îi are, că va face radio. A încercat să scrie, să monteze nişte minispectacole, pe care le-am privit cu emoţie şi surprindere. A pozat în câteva spoturi şi a văzut că nu-i uşor. Traiectoria sa profesională de până acum a început cu – balerină, actriţă, avocat şi a ajuns până la şoferiţă. S-o vedem pe cea finală, dar oricare va fi, eu o voi susţine. Ştiu sigur că experienţele îi vor lărgi orizontul, indiferent ce profesie v-a îmbrăţişa.

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia