(VIDEO) Armenia comemorează 100 de ani de la genocidul din 1915
Armenii estimează că un milion şi jumătate dintre ei au fost ucişi într-un mod sistematic între 1915 şi 1917, în ultimii ani ai Imperiului Otoman, iar 20 de ţări, printre care Franţa şi Rusia, au recunoscut că acolo a fost vorba de genocid.
Turcia respinge termenul şi, la rândul sau evocă un război civil în Anatolia însoţit de foamete în care 300.000 – 500.000 de armeni, dar şi turci au murit.
Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi vineri la Eerevan pentru o ceremonie comemorativă la Memorialul victimelor genocidului armean. Între oaspeţi vor fi inclusiv preşedinţii rus Vladimir Putin şi francez Francois Hollande.
Ceremonii comemorative sunt organizate, de asemenea, şi de cei opt milioane de armenii din diaspora de la Los Angeles la Stockholm, via Paris şi Beirut.
"Pentru milioane de oameni, oamenii noştri au fost dezrădăcinaţi şi masacraţi în mod premeditat, cu foc şi sabie, el a gustat fructul amar al torturii", a declarat joi şeful Bisericii Armene, catolicosul Karekin al ÎI-lea în timpul celei mai mari canonizări, că număr, decisă vreodată de o biserica creştină. "În mijlocul acestor chinuri oribile şi a morţii a rămas iubirea lui Hristos", a continuat el.
La 24 aprilie 1915 au fost închişi în închisorile Imperiului Otoman şi apoi ucişi cei mai buni reprezentanţi ai intelectualităţii armene: scriitori, profesori, medici, preoţi. Au murit 1.500.000 de armeni, adică aproape jumătate din populaţia armeană la acea perioada. Populaţia armeană din Anatolia şi Cilicia, catalogată de autorităţi drept "inamic intern", a fost constrânsă să plece în exil în deşertul Mesopotamiei. Numeroşi armeni au fost ucişi pe drum sau în tabere de refugiaţi.
sursa: hotnews.ro