Externe

VIDEO/ Fermierii ucraineni ies la arat și semănat cu veste antiglonț și folosesc pivnițele ca adăposturi antiaeriene: „Eu nu plec de aici, este pământul meu”

În satele și pe câmpurile lor cad obuze, dar țăranii ucraineni nu se lasă. Au început aratul și semănatul, echipați cu veste antiglonț și căști. Înaintea lor, pe câmp merg pirotehniștii și îndepărtează bombele neexplodate.

 

Fermierii ucraineni din regiunea Zaporojie, dintr-o zonă care se învecinează cu linia frontului, ies la arat cu vestă antiglonț și cască.

Iurie – fermier: Obuzele au început să cadă pe câmp la o săptămână după izbucnirea războiului. Am început să port vestă antiglonț și cască, pentru siguranță. Toată ziua port vesta.

Deși bombardamentele s-au întețit în ultimele săptămâni, Iurie și colegul lui, Aleksei, sunt hotărâți să pregătească pământul pentru însămânțări în această primăvară.

Iurie – fermier: Ieșim, trecem de punctele de control, ne apucăm de treabă, bem ceai și cafea, ne punem vestele și plecăm. Umplem rezervorul și apoi mergem la câmp. Dacă sunt bombardamente, strângem și ne întoarcem la sediu.

Aleksei – fermier: Bineînțeles, e înfricoșător. Obuzele mi-au lovit vecinii și au distrus toate gardurile. Este greu de exprimat în cuvinte. Bombardamentele au loc, de obicei, noaptea. Apoi vin oameni și inspectează câmpurile, sunt chemați pirotehniștii. Dacă este sigur, camioanele iau rachetele. Dacă nu, atunci ei aleg măsurile la fața locului. Așa e la război.

Artem Bogriap – sătean din regiunea Harkov: Numele meu este Artem. Luptele sunt foarte aproape, așa că, uneori, devine foarte înfricoșător.

Un sătean din regiunea Harkov, intens bombardată, și-a transformat vechea pivniță într-un adăpost antiaerian. Îi e frică, are provizii minime și nu i-a mai rămas decât un borcan cu murături, dar refuză să fugă.

Artem Bogriap: Acesta este adăpostul meu. Este deja destul de vechi, dar mă simt mai bine când stau aici înăuntru. Deocamdată am scos totul de aici, deci nu este nimic înăuntru. Ușa asta va servi drept suport în cazul în care se prăbușește peretele. Aici am un borcan de murături. E ultimul. Nu este nimic aici, doar un pasaj prin care treci. Îți acoperi capul așa… Desigur, este puțin, dar ce poți face?

Forțele ruse continuă să atace în regiunile Harkov și Donețk și au capturat mai multe așezări. Satul lui Artem, aflat chiar la granița dintre cele două regiuni, avea 1.200 de locuitori înainte să înceapă războiul. Acum au mai rămas aproximativ 400.

Artem Bogriap: Eu nu plec de aici, este pământul meu. Rudele mele sunt îngropate aici. Așa că rămân aici.

Sursa: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Timpul.md şi pe TELEGRAM!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *