(Video/Foto) Moscova: O moldoveancă a fost atacată cu acid

Tot ce îşi aminteşte tânăra este motocicleta roşie – neagră, de marca „Yamaha”, doi indivizi cu căşti de protecţie şi, ulterior, o durere teribilă în ochi. „Eram în drum spre muncă, când cei doi m-au stropit cu acid în faţă”, a declarat Alina corespondentului lifenews.ru.
Imediat după nefericitul incident, moldoveanca a fost spitalizată de urgenţă cu arsuri de gradul I, II şi III. După ce i-a fost acordat primul ajutor, tânăra a discutat cu oamenii legii, care urmează să investigheze cazul.
Alina a susţinut că a venit la Moscova cu aproape o lună în urmă şi i-a fost oferit un loc de muncă într-un magazin. „Aproape că nu mă cunosc cu nimeni. La serviciu totul mergea bine şi nu m-am certat cu nimeni. Au fost nişte băieţi care îmi făceau curte, dar îi ţineam la depărtare pentru că mă aşteaptă logodnicul acasă", a spus ea.
Medicii spun că pentru recuperare, tânăra va avea nevoie de câteva operaţii estetice. Din nefericire, acidul a nimerit şi în ochiul stâng, iar medicii încearcă din răsputeri să-i păstreze vederea.
Mama fetei, imediat ce a aflat de nenorocirea care s-a abătut peste fiica ei, a plecat într-un suflet la Moscova. "Dumnezeu să-i judece. Cel mai important pentru mine acum este ca fetiţa mea să se facă bine", a spus mama victimei, Dina Dreglea, pentru lifenews.ru.
Sursa: lifenews.ru (V.P.)