ActualitateJustiție

VIDEO// Fragmente ale unui aparat de zbor și fum: Primele imagini după explozia de la Talmaza

Poliția Republicii Moldova a publicat primele imagini de la locul exploziei aparatului de zbor căzut în apropierea localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit videoului, o porțiune destul de mare de teren a fost afectată de incendiul produs în urma deflagrației, dar și mai multe fragmente dintr-un aparat de zbor.

Oamenii legii încă lucrează în teren pentru a stabili cu certitudine originea aparatului de zbor.

Menționăm că unele canele ucrainene de Telegram au informat că o rachetă rusească de tip „Banderol” ar fi survolat teritoriul Republicii Moldova, trecând la aproximativ 35 de kilometri de frontiera ucraineană.

Și Ministerul Apărării din țara noastră a confirmat că sistemele de supraveghere ale spațiului aerian din dotarea Armatei Naționale au detectat, la ora 17:37, pătrunderea în spațiul aerian a unui obiect de zbor, pe direcția Cuciurgan–Tiraspol.

Imediat au fost întreprinse măsuri pentru închiderea spațiul aerian pe sectorul Centru, cu durata de 15 minute. Potrivit datelor preliminare, obiectul a dispărut de pe sistemele de monitorizare în regiunea localității Talmaza, raionul Ștefan Vodă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *